10 Octombrie, 2025, 08:19:13 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: în vremurile lui Ceauşescu  (Citit de 3673 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

17 Noiembrie, 2006, 08:31:14 p.m.
Citit de 3673 ori
Offline

Semiramis

Global Moderator
nu vreau sa par nostalgică sau să dau impresia ca pe vremuri era mai bine decât acum. de, fiecare regim cu parţile bune şi cu părţile rele. eu vreau să subliniez altceva şi mai exact felul cum am fost educată eu şi poate mulţi alţii ca mine...
şi cum prin exemple învăţăm cel mai bine, şi de asemenea cel mai bine explicam...:

nu merg cu transportul în comun. s-a întâmplat astăzi, mergând undeva aproape de casă, am preferat sa iau un autobuz 2 staţii pentru a evita negăsirea unui loc de parcare în minunatul centru bucureştean. totul bine şi frumos, dar la întoarcerecand m-am urcat iarăşi în autobuz m-a impresionat faptul că şoferul a deschis uşile după ce le închisese, pentru a se urca o doamnă. stând eu aşa şi zâmbind de gestul frumos al şoferului şi privindu-l din spate prin geam, mi-am adus aminte ca pe vremea lui Ceauşescu, ne învăţau la şcoală despre importanţa meseriilor. Faptul că tatăl unui coleg era şofer pe autobuz era o mândrie...pentru că el ducea oamenii la serviciu ca să câştige bani şi pentru a evolua în muncă, iar seara îi aduce acasă, în sânul familiei. astăzi, un şofer în opinia publică şi în ochii tinerilor, este un "neam de manivelă".
unde s-a pierdut frumuseţea din ochii noştri? ce era atunci şi nu mai este acum?

vă aştept cu pareri privind acest subiect, pe cei care eraţi destul de mari şi aţi trăit, pe cei mici care doar au auzit cum era...
Whatever happens, happens for a reason!
Orice se intampla, se intampla cu un scop!

26 Ianuarie, 2007, 07:58:02 p.m.
Răspuns #1
Offline

Semiramis

Global Moderator
îmi mai aduc aminte că la şcoală trebuia să facem compuneri despre meseria părinţilor. eu îl alegeam mereu pe tatăl meu care este ofiţer şi de care eram tare mândră... :). dar nu numai eu mă umflam în pene, aveam colegi care aveau tatăl macaragiu şi ajuta la ridicarea caselor, altul aveam mama medic lucrător în spitale, fiecare meserie era importantă...lăcătus, învăţător, agricultor, inginer şi aşa mai departe. acum multe din aceste meserii sunt "degradante". macaragiul e un muncitor necalificat, medicul umplă numai după şpagă, profesorul este insuficient pregătit, agricultorul nu mai există pentru că s-a reprofilat şi acum vinde calculatoare, de lăcătuş ce să mai zic..., inginerul poate că mai face un ciubuc împreună cu un arhitect, vânzătoarea îmi face o favoare că mă serveşte, ospătarul mă tutuieşte...

poate priveam altfel lumea atunci.
acum mi se pare că ne degradăm valorile dobândite... ::)
Whatever happens, happens for a reason!
Orice se intampla, se intampla cu un scop!

26 Ianuarie, 2007, 08:34:03 p.m.
Răspuns #2
Offline

|ngerMorT


Mie mi se pare interesant acest subiect, dar din pacate nu pot raspunde la el pentru ca as vorbi in necunostinta de cauza. In schimb, ii invit pe cei mai mari sa participe. Chiar sunt curioasa sa va ascult parerile.  ;)
Viata poate fi inteleasa doar privind inapoi...dar trebuie traita privind inainte...

27 Ianuarie, 2007, 03:24:39 a.m.
Răspuns #3
Offline

Dedeiu


Evident ca pe vremea lui Ceausescu se valorificau meseriile. Tocmai de aia si aveam datorii asa mari pentru visurile lui si trebuia ca omul de atunci sa priveasca cu nostalgie meseria decat sa se gandeasca cum naiba va plati statul roman cat a platit dupa revolutie pentru toata infrastructura. Desigur ca pe atunci exista o disciplina, acum nu se mai tine cont de asta fiindca nu ti-e frica ca pe atunci. Evident ca acum poti face orice miscare, caci pe atunci orice faceai "neinregula" erai turnat pentru a castiga niste "grade fictive". Partea buna de atunci este ca oamenii intelegeau ca daca fac o prostie si-o iau urat de tot de la sistem, iar acum "mai scapa". Eu imi amintesc cu "nostalgie" cum mancam bataie de la invatatoare, cum m-a dat cu capul de tabla intr-o criza de isterie fiindca am indrasnit sa tusesc cand ea vorbea. Cine o trage la raspundere? Sistemul? HAHA. Acum ii arzi un pumni in dinti si sistemul se chinuie sa dovedeasca ca tu esti faptasul. Care e direnta?

14 Februarie, 2007, 12:14:45 a.m.
Răspuns #4
Offline

viulian

Administrator
Ce sa zic...

Pai pe vremea aceea se spunea si ca "meseria e bratara de aur" :) ceea ce acum mi se pare fortat si manipulator.
In sensul de nu-ti fi rusine cu ce meserie te pune sistemul sa ai, simte-te mandru ca esti util! Suna atat de consolator..

Unchimiu a fost vreo 30 de ani sofer de autobuz.. Erau zile cand se scula la 4 dimineata sa plece la program, si in celelalte zile venea la 1-2 dimineata.
Nu prea m-a atins niciodata zicala cu munca.. Toti se vaitau, a venit de cativa ani si randu meu.. mereu am privit-o ca pe un rau necesar.
Peste tot e invidie, peste tot sunt conflicte, samd.. peste tot trebuie sa faci tot ce vrea clientu, altfel pierzi bani. Nu mi se pare nimic nobil/inaltator in asta.


14 Februarie, 2007, 01:16:39 a.m.
Răspuns #5
Offline

Miss M.


Am gasit aici o poveste animata a lui Ceausescu ... pentru mine , care aveam pana in 5 ani pe vremea aia , a fost foarte interesant sa o urmaresc . Vizionare placuta !

http://www.e-felicitari.net/trimite-uploadate.php?id=ca852a7c66539b85c1a8508e19419f7b
" Da-mi , Doamne , seninatatea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba , curajul sa schimb ceea ce se poate si intelepciunea sa inteleg diferenta ! "

15 Februarie, 2007, 01:19:00 a.m.
Răspuns #6
Offline

Dedeiu


Poate ma voi contrazice. Da, parca pe vremea lui Ceasca stiai ca pe strazi esti in siguranta caci aparea militia cu bastoanele din dotara cautand cate o prada. Acum politia o freaca pana iese menta de rigoare. Imi amintesc cu placere cum sectoristul avea dupa el un soldat sau militian inarmat cu un AK SU'74(5.45mm), de care nu indrazneai sa te iei ca vii cu tigani cu sabii, caci erai mitraliat pe loc. Ohh da, as vrea sa vad asa ceva si acum, politia sa traga direct in toti smecherii si smenarii care ameninta ca ei fac legea...