In momentul in care el dispare din viata ta, o parte din viata ta dispare o data cu el...si e normal sa simti acel mare gol...e normal sa simti ca nu esti "intreaga" fara el...E greu sa umpli acel gol, cand cel ce a plecat e chiar cel pe care il iubesti...Si atunci cand nu ai de ales si stii ca trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca el nu va mai reveni in viata ta, e intr-adevar dureros...E absurd sa spui ca e usor sa trecei peste astfel de momente...dar daca nu ar exista speranta, daca nu ar exista incurajarile, unde am ajunge? Ne-am distruge incet, incet cu fiecare zi ce trece pana nu ar mai ramane nimic de noi...si ar fi pacat, nu? Incearca sa gasesti bucuria in simplul fapt ca traiesti, ca esti sanatoasa, ca ai o casa, parinti...sunt altii care nu le au nici pe astea...Stiu ca nu iti este de ajuns, si ca ai nevoie de el, dar gandeste-te ca totodata sunt atatea lucruri pe lumea asta de care sa te bucuri, si ca tristetea nu te va ajuta nicodata in viata...O lacrima te ajuta sa te descarci...dar mai multe te distrug...Zambeste Tear, cu bune, cu rele, viata e frumoasa!