CĂTRE L O R E L E I
- scrisoare deschisă -
Mult prea apreciată şi iubită Lorelei
Fată dragă tuturor pe-al LoveTime-lui Plai,
Iartă-i, te rugăm, pe cei doi păcătoşi -
Pe Geo şi pe Rudy, aceşti doi zdrenţuroşi
La gură, totuşi băieţi buni, cu inimi iubitoare,
Care se uită după prezenţa ta, ca după soare.
Vezi-i, dragă, în genunchi pe-amândoi,
Spăşiţi ca doi motani zvârliţi în trifoi -
Fie-ţi milă de ei, pune capăt tristeţii şi pustiei
Şi vino-napoi, repejor, la Hanul Veseliei!
Uite-l pe Geo, pe când îţi scrie, îngenuncheat.
Îţi garantăm noi şi te asigurăm că e bun băiat.
Ne spunea, ceva mai devreme, la o ţigară,
Că e necăjit cumplit - din cale afară,
Că prima-ntre poete, din colectivitate,
I-a întors zilele trecute frumosu-i spate.
(Fiind vorba - cum cred c-ai înţeles - despre tine,
Că, ne zicea el, l-ai zdrobit şi i-ai lăsat sufletu-n ruine).
Ăstălalt, Rudy, hazosul, ori mai degrabă transcedentalul,
Pe cât o face el pe pieptosul şi mai ales pe genialul,
Plânge-ntr-un colţ, resemnat, şi nu-ndrăzneşte
Să se destăinuie că şi el foarte mult te iubeşte.
Ce vrei tu, fată dragă, să se-ncaiere ăştia doi,
Să se bată, să-şi smulgă părul, să moară-amândoi?
Fii sigură că le-ai zdrobit definitiv inimile ăstora
Şi ne-ai lăsat prin absenţa ta sufletul greu tuturora.
Iartă tot şi vino, hai, repejor, iubita noastră Lorelei,
Că tu eşti - vorba lui Geo - Cea mai Cea Poetă din Plai.
Promite că vii să se ridice Geo din genunchi,
Că-l doare, ne spune, lipsa ta, la rărunchi.
Te rugăm obsesiv, aşadar, toţi într-o vibrare
Să revii, să-ţi simţim prezenţa în continuare.
Că fără tine toată clădirea noastră e pustie
Până deasupra, la Tatăl Ceresc, la etajul 1000!