11 Octombrie, 2025, 11:52:47 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: DE AŞTEPTARE  (Citit de 1446 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

10 Februarie, 2005, 01:22:33 a.m.
Citit de 1446 ori
Offline

George Ene


DE AŞTEPTARE

Pe când marea arde albă
În al lunii crug solemn,
Visul meu tăcut, de lemn,
Îmi stă frunză moartă-n palmă.

Te chem vrajă prin descântec
Spre acum şi spre aici
Ca pe-un straniu licurici
Pe poteci muiate-n cântec.

Să-mi tot vii în clipe rare
De-ntuneric, când te culci:
Împrejurul guri-ţi dulci
Şoaptele-mi rostesc pahare.

Să-ţi tot vin în clipe dure
De lumină, când visezi:
În frumoşi-ţi ochi mă vezi
Stea căzând peste pădure…

Albesc ţipăt într-o carte
Cu coperţile de-argint -
Nu m-aud, dar mă tot mint
Că-mi eşti totul şi-ţi sunt parte.

Vai, cum mi-ai sfinţit în piept
Un altar pentru durere -
Taina lui încet mă piere
Şi-am murit de când te-aştept.
« Ultima Modificare: 10 Februarie, 2005, 01:31:49 a.m. de geophilos »
E cantu dinoscitur avis