Din tacerea mea domneasca
se naste azi un dor ciudat,
as merge sus la stele
sa zbor cu aripi de durere.
Cu raze reci de-apus de vis
calatoresc spre ele,
cu ochi pustii de iubiri mintite
privesc singuratatea marii.
Incerc s-ating cu sufletu-mi ucis
un colt dintr-un luceafar sfant,
dar el tot fuge nedorind
sa imi asculte plansul.
In orizont ajung la soare...stia odata straluci.
Zambeste trist cu raze inghetate
si plange-acum iubirea ce-o pierduse.
Un farmec trist pe chipul meu apare
si vad cum visul imi renaste
din ape tulburi de oceane triste,
se aprinde-acum printre albastri astri
un suflet din iubirea ce-o ascund,
lasand iubire si dorind sa moara
iubindu-ma mereu in ceruri sfinte.