Am ales "singurătate voită"... Deşi mi s-ar fi potrivit foarte bine şi cea absolută sau "relaţii ocazionale"...

atâta doar că parcă m-am cam săturat să mă mulţumesc doar cu iubiri de mâna a doua,despre care ŞTIU de la început că nu vor merge,şi totuşi continui să sper că va fi altfel de cum îmi imaginez, adică bine...Apoi,în ciuda faptului că sunt circumspectă,nu pot să rezist într-o relaţie fără să mă implic sufleteşte...Spre exemplu, pt o întâlnire,respectiv "relaţie" care a durat cam 12 ore(mă refer la prezenţa fizică)am fost în stare să sufăr cam 3 luni de zile...

Şi chiar şi acum îmi mai e dor de el uneori,mă gândesc oare ce mai face...
Uneori resimt singurătatea în care m-am afundat ca pe o mare povară...Poate şi pt faptul că nu am destulă încredere în mine însămi...Am multe complexe şi cred că şi ele joacă un anumit rol în faptul că îi îndepărtez pe ceilalţi de mine, sau se îndepărtează singuri...Şi, deşi simt că am mulţi prieteni, mă simt în continuare iremediabil de singură...

oare de ce?..