rime

[umbre]

Aplecat noapte de noapte
Deasupra vidurilor toate –
Veghere gandurilor moarte,
Insiruire haotica de soapte –
Avea candva doi irisi mari brodati
In destine marete si fine
Si zari in fiori si dansuri nebune
I se scurgeau alene prin caldele vine.

Pe unde umbli-acum, nomand stingher.
Om fara pamant si fara cer,
Pe unde-ti zace imprastiata umbra
Scursa din calimara-ti uitata sub tampla?
Cum nu mai sti sa masori intuneric,
Cum totul iti pare la fel de-I patrat ori de-I sferic?

Arunc-o privire spre mine,
Sunt eu, lucidul din tine!
Ai sa ma uiti poate mane
Sub pagine incurcate de calcule si mime.
Priveste-ma bine!
Tot ce-ti mai smulg de-asta data
Sunt doua subrede rime…

[Paul]

Poate gresesc dar poezia ta imi pare un pic... confuza. Daca gresesc explica-mi tu. Eu cred ca ai vrut sa vorbesti despre omul care gandeste concret despre omul acela ilustrat de Blaga, care cauta sa strice misterul prin explicatii stiintifice. Pana aici e bine, insa in ultima strofa apare confuzia

priveste-ma bine! sunt eu -
lucidul din tine!
ai sa ma uiti poate mane
sub pagine-ncurcate de calcule si rime

apari tu... concretul sa-l descurajezi pe concret?!
si-apoi alaturi 2 termeni antagonici calcule si rime..

repet, poate am inteles gresit...corecteaza-ma

[umbre]

Din odaia mea-ncuiata,
tintuita-mi numar umbre,
neculori si nefiinte
isi ard focul stins
si sumbre,
ca tigancile prin piete,
isi aduc cu ele plozii
si se-apuca de-mi ghicesc
palme grele cu ochi negri.

Trupul mi-l intind in timp;
cu-n picior trecutu-l prind,
iara mana mi-o anin de zor
spre secretul viitor.

Si din podul palmei mele
mi-a cetit tiganca viete,
si din liniile-ncordate
de la fata catre spate
au tasnit Adami scalciti
cu-ale lor falange grele.

Toti intre peretii albi
curg podelele-nvechite,
ca apoi sa mi se-arunce
orbi spre-a ochilor orbite.