Din odaia mea-ncuiata,
tintuita-mi numar umbre,
neculori si nefiinte
isi ard focul stins
si sumbre,
ca tigancile prin piete,
isi aduc cu ele plozii
si se-apuca de-mi ghicesc
palme grele cu ochi negri.
Trupul mi-l intind in timp;
cu-n picior trecutu-l prind,
iara mana mi-o anin de zor
spre secretul viitor.
Si din podul palmei mele
mi-a cetit tiganca viete,
si din liniile-ncordate
de la fata catre spate
au tasnit Adami scalciti
cu-ale lor falange grele.
Toti intre peretii albi
curg podelele-nvechite,
ca apoi sa mi se-arunce
orbi spre-a ochilor orbite.