Apostoli, da’ oameni, acolo, şi ei…
Pavel i se adresă lui Petre:
– Încotro paşilor noştri le zici
să calce pe pietre?
– S-o luăm pe-aici!
arătă cel întrebat,
de trei zile nemâncat.
Soarele până ce piere,
într-acolo să mergem ne cere.
Să ne grăbim, aşadar,
până nu intră soarele-n altar…
Ne-or opri la porţi cu tot hazul,
să ne descălţăm
să nu le pătăm
străzilor obrazul…
Pavel se răsuci pe călcâie
stropindu-şi faţa cu apă sălcie:
– Grea misie, frate, ne-am ales.
Şi-apoi plecăm mult prea des.
Nu tu casă, nu tu masă.
Nu mai zic: nu tu mireasă!
– Sări… peste, Pavele, c-o să ai
mirese destule în rai!
– În… rai, zici? Adică… în gând?
Măi, frate, eu vreau aici, pe pământ!
– Taci, să nu te-audă Şefu’,
c-o să-ţi teacă tot chefu’
când te-o pedepsi cum numai El ştie,
chiar aici, pe loc, în pustie,
să-ţi fie pentru cap de-nvăţătură,
că prea te pune dracu’ să nu taci din gură.
…La poarta Cetăţii, obosiţi şi plictisiţi, vai şi vai
Nu le mai ardea nici de iad, nici de rai.
Aşa că Petru şi Pavel au făcut cuvenitele temenele
(că pe vremurile respective nu mergea fără ele):
au întrebat de mâncare şi-unde-ar putea dormi şi ei,
apoi, în şoaptă, au întrebat dacă au şi ceva femei…
O să ziceţi: “Doamne iartă-l, că nu ştie ce vorbeşte!
Despre Sfinţii Apostoli aşa ceva nu se pomeneşte!
Că Prea Sfinţii Petru şi Pavel erau Adevăraţi Sfinţi
şi nu nişte derbedei oarecare, care-şi ieşiseră din minţi!”
Or fi fost Sfinţi, că nimeni nu zice, vai nouă, altfel!
Dar erau bărbaţi vânjoşi şi isteţi, toţi unul şi unul, la fel
hrăniţi cu peşte berechet, dar mai ales cu Iubire,
că despre venirea lor în zonă se dăduse de ştire,
aşa că era cum nu se poate de-nţeles să-ntrebe şi ei
acolo, ca într-o doară, printre altele, şi de… femei.
Prea îi credeţi voi proşti pe ăia de la-nceput,
că adică n-au mâncat, n-au băut şi nici n-au… putut
să-şi ceară drepturile de bărbaţi în toată firea,
ca-n felul acesta să-şi rostească cu evalvie mulţumirea
către Domnul, abia plecat, în zbor, de pe pământ
cu ce era pe El, chemat urgent în Ceruri de Tatăl Cel Sfânt…
Apostoli, da! Dar oameni, acolo, şi ei:
mâncau, beau, apoi se interesau de femei,
că doar nu erau, Doamne iartă-mă, niscai scopiţi
juraţi împotriva femeilor şi nici prin voinţa lor opriţi.
Iubirea a fost inventată tot de Tatăl Cel Sfânt
Şi tot aşa cum ştia El, adică tot prin Cuvânt.
Când Bătrânul a zis: “Să fie Iubire!”
(S-au cutremurat toartele Cerului pân-la Zidire)
“Şi Iubirea să vă unească pretutindeni pe voi, bărbaţi şi femei,
spre a-Mi pomeni Numele-n veac, drept al vieţii voastre Temei!”
Aşa că dragii noştri Apostoli n-au greşit cu nimic
Când umili cerşeau iubirea femeilor, fie şi-un pic!