Nu e celebru, dar e citat

[Lorelei]

"Ally McBeal: Maybe I’ll share my life with somebody… maybe not. But the truth is, when I think back of my loneliest moments, there was usually somebody sitting there next to me. "

Mi se pare trist, aproape inuman de trist... sa privesti in urma si sa realizezi ca de fapt clipele in care te-ai simtit cel mai singur au fost cele in care iti era cineva alaturi. Si-atunci nu pot sa nu ma gandesc la ce a zis inda, de ce ramanem acolo cand e atata, atata singuratate? Dumnezeule, oare nu e nimeni sa ne tipe in urechi ca trebuie sa plecam?

[inda]

Dumnezeule, oare nu e nimeni sa ne tipe in urechi ca trebuie sa plecam?

Ba da, este, doar ca-i punem palma peste gura si-i soptim "taci" si ramanem in continuare acolo mintindu-ne ca o facem de dragul celuilalt, de dragul eventualilor copii, de dragul trecutului, de dragul... mereu de dragul cuiva si chestia asta ne da un fals sentiment de altruism ( noi ne sacrificam pentru celalalt ), atat de fals ca nici macar egoism mascat nu este, e doar comoditate sau frica, atat. Si pe deasupra ne mai si interzicem sa gandim mai profund ca atunci am vedea ca ramanand agatati de prezent de fapt nu facem decat sa zadarnicim orice viitor, ca furam timpul, atat al nostru cat si al celuilalt. Ne imaginam ca celuilalt ii este mai bine decat ne este noua si nu vrem sa-i vedem pustiul din priviri, inconstient (sau poate si constient) il facem responsabil de toate frustrarile noastre ca si cum nu noi, fiecare in parte, am fi singurii in masura sa schimbe ceva. Asteptam ca celalat sa faca primul pas ca sa-i putem pune in carca si ultima tristete legata de relatia aceea.

[Lorelei]

Suna atat de frust. Probabil pentru ca e atat de real. Inclusiv povestea cu pusul in carca... Totusi ma intreb cum nu ne copleseste, ani de zile, sentimentul sfasietor de trist al singuratatii langa celalalt. Si cate minciuni ne spunem ca sa evitam lucrul asta...

[Just]

Multi oameni aleg sa traiasca aceasta singuratate in doi ,asa cum multi accepta bataie din partea partenerului ,vorbe urate sau inselaciune . In mintea mea ceea ce ii determina sa stea acolo ,sa taca si sa indure este obisnuinta ,dependenta ,teama de reactia celor din jur , amagirea .Mai ales amagirea.
Nu este usor sa te desprinzi de ceea ce ai luptat sa construiesti ,mai ales daca sunt implicate si alte persone in afara de tine .Se poate accepta aceasta singuratate in doi si din teama ca s-ar putea sa nu fi tu in masura sa decizi pentru o terta persoana ,pentru ce este mai bine in ceea ce o priveste .Apare frica de a nu fi mai tarziu invinovatit sau autoinvinuvatit ca nu ai incercat mai mult .

"Dumnezeule, oare nu e nimeni sa ne tipe in urechi ca trebuie sa plecam?"

Cred ca amagirea trece pe mut orice strigat . Omului ii e mai comod de cele mai multe ori sa accepte glasul dulce al amagirii : "Poate ca maine se va schimba situatia " ,decat glasul sfasaietor al adevarului : "Lucrurile nu au cum sa se indrepte" - ceea ce inseamna ca trebuie sa iei o decizie drastica ,trebuie sa-ti schimbi viata radical ,sa renunti la un prezent acceptabil in favoarea unei zile de maine pline de incertitudine .

Trebuie mult curaj sa pleci si sa-nchizi usa in spatele tau .
...sau trebuie sa pleci pur si simplu fara a mai gandi 101 zile si nopti ,iar asta e riscant

(Cre'ca...)

[Aisa]

Eu zic ca pasajul acela din Declaratia de independenta trebuia sa sune altfel, sa nu spuna ca avem dreptul sa fim fericiti, sa spuna ca avem obligatia asta si poate atunci nimeni n-ar mai sta ani intregi sa astepte o minune. Ne-am obisnuit sa respectam doar obligatiile si sa ignoram drepturile, poate pentru ca sunt atat de putine si mereu vine cineva care sa le conteste nici nu mai luptam pentru ele.
Apoi vine o zi cand ne intrebam de ce tot mai des maine cade intr-o zi de ieri si nimeni nu ne raspunde pentru ca am avut grija sa pustiim totul in jur cu suferinta noastra.