UTILE: Despartirea - ghid de supravietuire

[friend]

Despartirea - ghid de supravietuire

Greseala nr. 1: "Hai sa ramanem prieteni"
Este cea mai mare prostie pe care o poti face. Nu ai cum sa ramai prieten(a) cu cineva care tocmai te-a parasit - e valabil pentru amandoi. De obicei te gandesti ca asta e cea mai civilizata metoda, sa ne despartim ca doi adulti, ne vedem, luam masa impreuna, discutam... bla bla. De fapt, in adancul sufletului tau pe de o parte inca il iubesti (si evident ca vazandu-l in fiecare zi intretii "flacara"), pe de alta il urasti de moarte pentru ca te-a parasit. Exista o singura situatie in care acest final de relatie merge, si anume acolo unde nici unul nu a fost prea implicat de la bun inceput, iar atractia s-a stins de la sine si a ajuns oricum in stadiul de prietenie.

Cand treci printr-o despartire, intr-adevar ai nevoie de un prieten care sa-ti fie alaturi. Insa prietenul nu poate fi acelasi care iti provoaca durerea - logic, nu? De aceea, cel mai bun lucru pe care poti sa il faci este sa intrerupi total legaturile cu el, macar pentru un timp ("un timp" inseamna cateva saptamani, cateva luni - in nici un caz doua zile). O sa fie groaznic: o sa-ti fie dor, o sa vrei sa-l suni, o sa te intrebi ce face sau cu cine este in clipa asta, o sa vrei sa te postezi "sub acoperire" in fata casei lui si sa-i urmaresti toate miscarile... ce pot sa spun, mintea femeii infuriate este absolut diabolica . Bineinteles ca nu trebuie sa faci nimic din toate astea. Remedii recomandate:
*accepta toate invitatiile in oras (o sa te miri cati prieteni ai de fapt)
*schimba ceva in viata ta: serviciul, coafura, stilul de imbracat (in felul asta, la nivel subconstient vei fi o persoana noua, nu te vei mai asocia cu "el")
*da-ti voie sa te razbuni, macar metaforic. Aud de multe ori povesti despre X, "care e isterica, draga, a spart toate cauciucurile de la masina prietenului ei cand a parasit-o". Si toti ne gandim: vai, saracuta, are nevoie de psihiatru. Ei bine, eu cred ca tocmai spargand respectivele cauciucuri X s-a eliberat de toata energia negativa si nu o sa mai aiba nevoie de psihiatru deloc. Asta nu inseamna ca te indemnam la acte de vandalism. Insa niste mici ritualuri nevinovate pe care nu le mai stie nimeni - sa-i rupi toate fotografiile, sa-i desenezi colti si coarne in Photoshop si sa arzi toti ursuletii cu "I love you" de la el - sunt acceptabile. Si distractive.

"Eu am o mare problema, si anume orgoliul. Nu pot recunoaste in ruptul capului in fata nimanui ca intr-o anumita situatie am iesit prost. De exemplu, cand fostul meu mi-a marturisit ca m-a inselat, m-am suparat rau pe el si nu am dormit nopti intregi, dar pana la urma l-am iertat. Insa nu am povestit absolut nimanui despre asta nu pentru ca nu as fi vrut sa vorbesc cu cineva, ci pentru ca mi-era rusine. Nu vroiam sa fiu privita ca `biata femeie inselata`. Mai departe, cand ex-ul m-a parasit, am spus tuturor ca a fost o despartire de comun acord, ca putin imi pasa de el si ca mi-e mult mai bine fara. Asta in vreme ce noaptea ma plimbam prin casa plangand de dorul lui si pentru ca nu intelegeam de ce se intamplase asa. Acum, daca ma gandesc, a fost o prostie din partea mea, trebuia sa vorbesc cu cineva, trebuia sa ii las pe prietenii mei sa ma ajute, insa nimic nu mi se parea mai groaznic decat ca ei sa ma priveasca drept `parasita`. Pana la urma incet-incet am trecut peste toate... dar a fost foarte greu, de una singura." (Mona, 26 de ani)

Greseala nr. 2: "Nu ma vrei? Las' ca iti arat eu tie ca pot sa am pe cineva mult mai bun!"
Bineinteles ca poti avea pe cineva mult mai bun, ca doar si tu ai evoluat ca persoana, nu? Esti actuala, activa si atractiva, cum ar spune prietenii nostri de la Cosmo. Dar nu esti deloc pregatita pentru o noua relatie. Dupa despartire, mai ales daca ati fost impreuna mult timp, ai nevoie de timp ca sa te regasesti, sa-ti amintesti cum e sa fii numai tu cu tine, sa iti dai seama cine esti acum, dupa experienta unei relatii serioase.

"Dupa ce m-am despartit de Mihai, am hotarat sa ii dau o lectie. Asa ca timp de doua-trei luni am avut o viata mai ceva ca-n studentie: petreceri peste petreceri, la fiecare doua saptamani aveam un nou iubit, nu mai ajungeam acasa decat ca sa ma schimb... ce mai, cred ca intr-un fel vroiam sa ma razbun pentru totii anii pe care credeam ca ii pierdusem cu el. In adancul sufletului meu, speram mereu sa ma intalnesc cu el din intamplare si sa ma vada impreuna cu un tip mai inalt si mai frumos. Drept care, bineinteles, imi alegeam toti iubitii pe criteriul `capabil sa il complexeze pe Mihai`. Dupa cateva luni in care nu m-am intalnit cu el nici macar o data, mi-am dat seama ca ma obosesc degeaba. Dintre baietii cu care tot iesisem nici unul nu-mi placuse cu adevarat (de-aia ii si schimbam asa repede) si practic imi traiam viata gandindu-ma numai cat m-ar invidia Mihai daca ar sti. La un moment dat mi-am dat seama ca putin imi pasa, la urma urmei, de parerea lui, iar daca ne intalnim si eu o sa fiu singura si fericita, cu atat mai bine. Am inceput sa ma concentrez pe tot ce-mi place mie si abia acum l-am uitat de tot. Si abia acum incepe sa-mi placa de cineva cu adevarat - ghinion, e mai mic de statura decat el..." (Cristiana, 25 de ani)

Greseala nr. 3: "Niciodata nu voi mai gasi pe cineva ca el"
Bineinteles ca nu vei mai gasi pe cineva ca el. Vei gasi pe cineva mai atent, care te va iubi mai mult si te va face mult mai fericita. Hai sa gandim logic: nimeni nu iese dintr-o relatie in care se simte bine. Oricat de mult te-ar durea, trebuie sa admiti ca nu era fericit cu tine, de asta te-a parasit. In cazul in care el nu era fericit, nu avea cum sa te faca pe tine "happy". In concluzie, mai bine ca s-a terminat. Este preferabil sa fii parasita decat jumatate a unei relatii suferinde.

"Am fost cu Cosmin trei ani, dintre care cei doi si jumatate cat a locuit in alt oras au fost aproape superbi. Nici nu-mi aduc aminte a cui a fost decizia sa ne despartim, cert e ca eu m-am considerat cea parasita. Am facut insa prostia sa ma vad cu el in continuare un timp, dupa ce s-a mutat de la mine. Imi era atat de dor de el cum nu pot sa-ti explic, imi lipsea fizic, parca se rupsese ceva in mine si de fiecare data cand eram singura, ma gandeam la el in cele mai poetice moduri posibile. Paradoxal, cand ne intalneam, imi dadeam seama ca nu-mi place deloc ca persoana. Ori se schimbase el, ori abia atunci mi se ridica valul de pe ochi... Nu puteai discuta cu el pentru ca era ingrozitor de incapatanat si nu asculta nici o parere opusa, nu-i placea nimic, nu-i convenea nimic, parca tot orizontul lui se inchisese si traia intr-un glob intunecat. Cateodata, stand de vorba cu el, ma intrebam ce-mi placuse pe vremuri, unde era baiatul ala curajos, plin de idei originale si adorabil de care ma indragostisem. Asta cand eram impreuna. Cand ma intorceam acasa, din nou incepeam sa-l vad in alte culori si mi-era dor de el. Cosmin cel din zilele noastre nu ar fi putut sa ma faca pe mine fericita in veci, cel mult sa ma enerveze in fiecare zi. Si am inteles intr-un final ca e mult mai bine ca s-a terminat... desi n-a fost usor sa ma dez-indragostesc de el." (Erica, 26 de ani)

Concluzie
"Despartirile sunt foarte urate!", cum mi-a spus mie un prieten amarat (ultimele studii au aratat ca si ei sufera !), la un pahar de vin. Dar stiti cum se zice, orice sut in fund e un pas inainte. Si cu cat sutul e mai puternic, cu atat si saltul aferent e mai mare. O despartire nu e neaparat un sfarsit, ci inceputul unei noi etape din viata ta - de cele mai multe ori o etapa mai interesanta si mai infloritoare. Dar asta depinde numai de felul in care privesti tu problema. Iti uram sa fii fericita atat in cuplu, cat si singura.


sursa: internet

[friend]

Viata fara el

[/b][/color]

 
"Pleaca, nu vreau sa te mai vad", i-am spus intr-o zi. El s-a ridicat, si-a strans lucrurile si a iesit pe usa. Fara cuvinte, fara sa priveasca inapoi. M-am intrebat atunci, pentru prima oara, care este mersul firesc al unei relatii. Daca nu faci parte dintre cei care si-au gasit jumatatea la prima incercare matura de a iubi, daca gustul despartirii de cineva drag iti este familiar, citeste mai departe.


Pentru cei carora aritmetica personala le spune ca unu si cu unu fac unu, nu exista dezamagire mai mare decat o eroare de calcul. Cand acel unu se divide sub presiunea momentului, ce ramane in urma tinde catre zero. Puterea obisnuintei face ca EL si EA sa se transforme in "noi", un proces simplu si aproape ireversibil. Astfel ca, dupa o relatie de lunga durata, descoperi cu surprindere ca sa fii "tu" este probabil cel mai greu lucru pe lume. O relatie debuteaza furtunos si simplu-aritmetic, terminandu-se aproape intotdeauna cu matematica superioara. Nu odata mi-am dorit sa iau niste lectii de "despartire". Recunosc aceasta arta imi este aproape straina, de orice parte a lui "noi" m-as situa.

Imi aduc aminte ca atunci cand m-am despartit de un el, am avut parte de multe lectii despre cum sa supravietuiesc acestui moment foarte greu (tinerete, tinerete...). Citeam cu constiinciozitate toate articolele scrise pe tema asta, ascultam cuminte mustruluielile prietenelor mele, as fi facut orice sa depasesc ceea ce mi se parea atunci a fi cea mai acuta criza de identitate suferita vreodata. Am inceput in forta, plangand zile in sir, cu pauza de masa si de somn (nu am fost niciodata atata de trista incat sa ma infometez). Il asteptam inca, nu reuseam sa inteleg ca n-are sa mai vina inapoi sau ca mi-e mai bine fara el. Tresaream la fiecare zgomot de roti in spatele blocului meu, imi doream cu ardoare sa fie masina lui aceea care imi tulbura linistea.

Imaginatia mi-a fost un aliat de nadejde. Obisnuiam sa ma gandesc, pe post de pansament emotional, la diverse moduri in care as fi putut sa ma razbun pe el. Tristetea se transformase in inversunare, iar visele mele in filme de actiune. Cel mai adesea ma visam Miss agent secret, de planton in fata casei lui intr-un Hummer mare si fioros. El iesea, iar eu, flancata de trupe speciale, intram in fostul nostru cuibusor de nebunii si il loveam unde stiam ca il doare mai tare: la rezerva lui de ciocolata de pe al doilea raft din frigider.

La mai putin o luna de la despartire, am primit un e-mail de la el: "Ce mai faci? Vroiam sa stiu daca esti bine.". Cred ca l-am recitit de sute de ori. In mintea mea, inca tulbure in urma plecarii lui, cele cateva cuvinte complezente ascundeau cheia fericirii eterne si in consecinta, ma agatam de ele cu toata puterea. Partea interesanta in astfel de situatii este ca in fiecare zi te trezesti cu alta dispozitie, neputand, cel mai adesea, sa te hotarasti in ce barca vaslesti. A doua zi il uram sincer ca avusese indrazneala sa-mi scrie si imi doream sa-i gasesc imediat un substitut. Asa ca am acceptat invitatia la film a unui coleg, sperand in sinea mea sa dau nas in nas cu tradatorul si sa-i arat ce grozav imi merge fara el. Intalnirea a fost un dezastru si desigur, n-am avut parte de momentul de glorie la care visasem.

Disponibilitatea mea de a ma arunca din nou pe "piata" dating-ului era, inca, teribil de scazuta. Ma amageam cu gandul ca pot sa ma indragostesc din nou chiar atunci, chiar acolo, cand de fapt eu mi-l doream pe el si numai pe el. Am dat dovada de o stangacie care ma face si astazi sa rosesc. Nu am fost in stare sa port o conversatie decenta, iar cand am ajuns acasa am aruncat furioasa la gunoi florile pe care le primisem de la colegul cu pricina. Mi-am jurat ca nu voi mai accepta nici o invitatie. Ce folos?

A mai trecut o luna si m-a sunat. Vroia sa ma vada. N-am fugit niciodata de mine insami si nu aveam de gand sa o fac tocmai acum. Am acceptat testul si am promovat cu brio in urmatoarea etapa a regasirii mele sufletesti. Nu simtisem nimic. Nu-l iubeam, nu-l uram, il priveam ca pe un strain care incearca fara prea multe sanse de izbanda sa mi se bage pe sub piele. Nu l-am lasat sa ma conduca acasa. Vroiam sa ma plimb pe strazi si sa-mi aduc aminte de momentele noastre frumoase, pentru ca acum, fara ele, viata mea parea infinit mai goala. Aproape ca imi doream sa ma conving pe mine insami ca merita sa-i mai dau o sansa. N-am reusit in ruptul capului sa pun acel plus intre noi, cel care ar fi desavarsit din nou operatia matematica aducatoare de cuplu. Devenisem oare una dintre acele femei moderne si cinice? Aveam sa mai iubesc vreodata? Aveam oare sa ies din umbra unui sfarsit abrupt de relatie pentru a-mi putea gasi fericirea alaturi de altcineva?

Raspunsul a venit mult mai tarziu, la un an si jumatate de viata fara el. Atunci cand fuga mea de intimitate si-a gasit antidotul intr-o oportuna strangere de mana si atunci cand, in fine, am pus cu drag florile in glastra in loc sa le arunc la gunoi.

Asadar, unde se duc relatiile? In glastra sau la gunoi? Nu exista garantii. Nu vom sti niciodata prin cate despartiri trebuie sa trecem in viata, asa cum nu vom sti niciodata ce urmeaza. Va sfatuiesc sa le luati pe toate ca pe niste injectii: o durere ascutita, dar scurta, o jena locala timp de cateva zile si mergem mai departe. Cu incredere in iubire si in noi. Cu mai multa grija de a nu ne pierde identitatea intr-o relatie si cu convingerea ca nu e o tragedie sa mergi pe strada fara sa te tina cineva de mana. Undeva, la capatul acestei calatorii solitare, fiecare dintre noi va gasi certitudinea si o va pastra cel putin pana maine...



sursa: internet

[friend]

Ai scapat de el?
Esti in sfarsit libera!

[/b][/color]


Ai terminat cu relatia aceea care iti consuma toate resursele, care te aducea in pragul disperarii? Nu poti decat sa te feliciti.

O relatie nu este ceva care sa subsiste de la sine, fara nici un efort. Implica multa intelegere din partea celor doi intrucat gusturile, dorintele si viziunea despre lucruri a doi oameni este foarte diferita. Ca sa nu mai punem la socoteala diferentele inerente care apar din faptul ca tu esti femeie si el este barbat.


Cum traiai inainte?

Nu aveai niciodata bani. Toate resursele tale se duceau pe intretinerea relatiei. Trebuia sa cumperi mancare pentru doi, sa dai o multime de bani pentru lucruri care ii placeau doar lui. De cate ori nu ai fost la anumite concerete cu o gasca de amici de-ai lui mai mult decat enervanti si ai platit pentru asta o gramada de bani? Imposibil sa te simti bine – atatea ore pe tocuri inalte (doar trebuia sa arati cat mai bine pentru el !), o inghesuiala cumplita si nici un loc unde sa te mai odihnesti, toata lumea se imbata si facea glume de prost gust. Nu ar fi fost mai bine sa mergi la un restaurant unde sa asculti muzica in surdina, sa gusti o savuroasa prajitura cu fructe si sa diseci ultimele evenimente? Sa nu mai spunem de faptul ca iti ‘facea o favoare’ ca te lua cu el si nu se ducea singur cu gasca de baieti. Nu ca l-ai fi incurcat cu ceva, dar daca toti ceilalti erau singuri si tu obosei atat de usor...

Nu puteai sa te imbraci asa cum iti place. Erai permanent gatita astfel incat sa iti pui in valoare ce stii tu ca ai mai apetisant. Nu puteai sa stai relaxata intr-un tricou lalau, fara pic de fard si cu parul strans la intamplare ca sa nu iti cada in ochi. Ca sa nu mai vorbim ce tragedie era daca aveati gusturi diferite – permanant se stramba cand iti puneai ceva pe tine si iti arata tot felul de intepate/mult-cautate-in-oglinda de pe strada ca sa inveti si tu sa te imbraci ca lumea. Cumplit de enervant! De ce nu era cu ele daca ii placeau atat de mult?

Erai permanent inselata in asteptarile tale. Ti-ai fi dorit ca din cand in cand sa te astepte si pe tine cand veneai obosita seara de la serviciu macar cu piata facuta. Sau macar nu doar sa dea intr-un mod prietenesc din cap cand intri pe usa si apoi sa te ignore complet pentru o emisiune neinteresanta de la televizor. Ti-ai fi dorit ca din cand in cand, fara nici o situatie speciala, sa iti ofere flori sau bomboane, sa vina cu o sticla de vin pentru o seara in doi. Ti-ai fi dorit sa isi faca timp sa se plimbe cu tine in week-end nu sa zaca in pat toata ziua cu jaluzelele trase pentru a se intrema dupa o noapte de pomina (care a durat pana la 9 dimineata).

Nu puteai sa faci ceea ce iti place. Tu doreai sa mergi prin magazine sa vezi ce mai este nou, el sa bea bere pe terasa. Si daca cumva mergea cu tine se plangea atat de tare incat a doua oara alegeai singura varianta lui. Tu doreai sa petreceti mai mult timp numai voi doi. El aducea in fiecare seara prieteni acasa care stateau pana noaptea tarziu si nu pleacau nici dupa ce vedeau ca te-ai culcat. Tu doreai sa mergi la mare sa stai pe plaja. El se plangea ca soarele este prea puternic si se arde, asa ca te lasa singura si se intoarcea seara cu cateva beri la bord si foarte somnoros.


Cum esti acum?

In primul rand iti poti recladi mandria atat de des calcata in picioare. Dupa fiecare relatie terminata parca te redescoperi. Te si miri cum ai ajuns sa te transformi in asa hal in ceva care nu te reprezenta in nici un fel. Gata cu renuntarea la sine pentru binele altora!

Esti linistita. Nu mai ai permanent de rumegat inca o magarie pe care a facut-o. Nu mai trebuie permanent sa traiesti cu senzatia ca ceva este in neregula, ca duci o viata instabila si fara nici un plan care sa depaseasca 5 zile. Acum poti sa te relaxezi si sa te ocupi de tine.

Ca prin farmec ai suficienti bani pentru tot ceea ce iti place: tratamente scumpe la cosmetica, haine, vacante si restaurante.

Prietenii au aparut ca prin minune. Unde erau ei pana acum? Neglijati, evident, intrucat domnul facem-ce-vreau-eu acaparase tot timpul tau anterior. Puteti sa stati si sa vorbiti despre ceea ce te preocupa pe tine. Ei sunt atenti si interesati sa te sustina. Cand e vorba de petrecerea timpului liber ei nu iti calca in picioare cu indiferenta preferintele.

Ai mai mult timp liber. Poti sa stai seara cand te intorci de la serviciu rasfoind reviste, intalnindu-te cu prietenele la o terasa, mergand la coafor si dand raite prin magazine. Nu mai ai de facut mancare pentru doi, nu mai trebuie sa strangi in urma lui. Acum poti sa iti umpli frigiderul de salate si fructe, sa te culci cand esti obosita, sa nu te justifici pentru toate starile prin care treci.

Esti in sfarsit libera!

sursa: internet