Despartirea - ghid de supravietuire
Greseala nr. 1: "Hai sa ramanem prieteni"Este cea mai mare prostie pe care o poti face. Nu ai cum sa ramai prieten(a) cu cineva care tocmai te-a parasit - e valabil pentru amandoi. De obicei te gandesti ca asta e cea mai civilizata metoda, sa ne despartim ca doi adulti, ne vedem, luam masa impreuna, discutam... bla bla. De fapt, in adancul sufletului tau pe de o parte inca il iubesti (si evident ca vazandu-l in fiecare zi intretii "flacara"), pe de alta il urasti de moarte pentru ca te-a parasit. Exista o singura situatie in care acest final de relatie merge, si anume acolo unde nici unul nu a fost prea implicat de la bun inceput, iar atractia s-a stins de la sine si a ajuns oricum in stadiul de prietenie.
Cand treci printr-o despartire, intr-adevar ai nevoie de un prieten care sa-ti fie alaturi. Insa prietenul nu poate fi acelasi care iti provoaca durerea - logic, nu? De aceea, cel mai bun lucru pe care poti sa il faci este sa intrerupi total legaturile cu el, macar pentru un timp ("un timp" inseamna cateva saptamani, cateva luni - in nici un caz doua zile). O sa fie groaznic: o sa-ti fie dor, o sa vrei sa-l suni, o sa te intrebi ce face sau cu cine este in clipa asta, o sa vrei sa te postezi "sub acoperire" in fata casei lui si sa-i urmaresti toate miscarile... ce pot sa spun, mintea femeii infuriate este absolut diabolica

. Bineinteles ca nu trebuie sa faci nimic din toate astea. Remedii recomandate:
*accepta toate invitatiile in oras (o sa te miri cati prieteni ai de fapt)
*schimba ceva in viata ta: serviciul, coafura, stilul de imbracat (in felul asta, la nivel subconstient vei fi o persoana noua, nu te vei mai asocia cu "el")
*da-ti voie sa te razbuni, macar metaforic. Aud de multe ori povesti despre X, "care e isterica, draga, a spart toate cauciucurile de la masina prietenului ei cand a parasit-o". Si toti ne gandim: vai, saracuta, are nevoie de psihiatru. Ei bine, eu cred ca tocmai spargand respectivele cauciucuri X s-a eliberat de toata energia negativa si nu o sa mai aiba nevoie de psihiatru deloc. Asta nu inseamna ca te indemnam la acte de vandalism. Insa niste mici ritualuri nevinovate pe care nu le mai stie nimeni - sa-i rupi toate fotografiile, sa-i desenezi colti si coarne in Photoshop si sa arzi toti ursuletii cu "I love you" de la el - sunt acceptabile. Si distractive.
"Eu am o mare problema, si anume orgoliul. Nu pot recunoaste in ruptul capului in fata nimanui ca intr-o anumita situatie am iesit prost. De exemplu, cand fostul meu mi-a marturisit ca m-a inselat, m-am suparat rau pe el si nu am dormit nopti intregi, dar pana la urma l-am iertat. Insa nu am povestit absolut nimanui despre asta nu pentru ca nu as fi vrut sa vorbesc cu cineva, ci pentru ca mi-era rusine. Nu vroiam sa fiu privita ca `biata femeie inselata`. Mai departe, cand ex-ul m-a parasit, am spus tuturor ca a fost o despartire de comun acord, ca putin imi pasa de el si ca mi-e mult mai bine fara. Asta in vreme ce noaptea ma plimbam prin casa plangand de dorul lui si pentru ca nu intelegeam de ce se intamplase asa. Acum, daca ma gandesc, a fost o prostie din partea mea, trebuia sa vorbesc cu cineva, trebuia sa ii las pe prietenii mei sa ma ajute, insa nimic nu mi se parea mai groaznic decat ca ei sa ma priveasca drept `parasita`. Pana la urma incet-incet am trecut peste toate... dar a fost foarte greu, de una singura." (Mona, 26 de ani)
Greseala nr. 2: "Nu ma vrei? Las' ca iti arat eu tie ca pot sa am pe cineva mult mai bun!"Bineinteles ca poti avea pe cineva mult mai bun, ca doar si tu ai evoluat ca persoana, nu? Esti actuala, activa si atractiva, cum ar spune prietenii nostri de la Cosmo. Dar nu esti deloc pregatita pentru o noua relatie. Dupa despartire, mai ales daca ati fost impreuna mult timp, ai nevoie de timp ca sa te regasesti, sa-ti amintesti cum e sa fii numai tu cu tine, sa iti dai seama cine esti acum, dupa experienta unei relatii serioase.
"Dupa ce m-am despartit de Mihai, am hotarat sa ii dau o lectie. Asa ca timp de doua-trei luni am avut o viata mai ceva ca-n studentie: petreceri peste petreceri, la fiecare doua saptamani aveam un nou iubit, nu mai ajungeam acasa decat ca sa ma schimb... ce mai, cred ca intr-un fel vroiam sa ma razbun pentru totii anii pe care credeam ca ii pierdusem cu el. In adancul sufletului meu, speram mereu sa ma intalnesc cu el din intamplare si sa ma vada impreuna cu un tip mai inalt si mai frumos. Drept care, bineinteles, imi alegeam toti iubitii pe criteriul `capabil sa il complexeze pe Mihai`. Dupa cateva luni in care nu m-am intalnit cu el nici macar o data, mi-am dat seama ca ma obosesc degeaba. Dintre baietii cu care tot iesisem nici unul nu-mi placuse cu adevarat (de-aia ii si schimbam asa repede) si practic imi traiam viata gandindu-ma numai cat m-ar invidia Mihai daca ar sti. La un moment dat mi-am dat seama ca putin imi pasa, la urma urmei, de parerea lui, iar daca ne intalnim si eu o sa fiu singura si fericita, cu atat mai bine. Am inceput sa ma concentrez pe tot ce-mi place mie si abia acum l-am uitat de tot. Si abia acum incepe sa-mi placa de cineva cu adevarat - ghinion, e mai mic de statura decat el..." (Cristiana, 25 de ani)
Greseala nr. 3: "Niciodata nu voi mai gasi pe cineva ca el"Bineinteles ca nu vei mai gasi pe cineva ca el. Vei gasi pe cineva mai atent, care te va iubi mai mult si te va face mult mai fericita. Hai sa gandim logic: nimeni nu iese dintr-o relatie in care se simte bine. Oricat de mult te-ar durea, trebuie sa admiti ca nu era fericit cu tine, de asta te-a parasit. In cazul in care el nu era fericit, nu avea cum sa te faca pe tine "happy". In concluzie, mai bine ca s-a terminat. Este preferabil sa fii parasita decat jumatate a unei relatii suferinde.
"Am fost cu Cosmin trei ani, dintre care cei doi si jumatate cat a locuit in alt oras au fost aproape superbi. Nici nu-mi aduc aminte a cui a fost decizia sa ne despartim, cert e ca eu m-am considerat cea parasita. Am facut insa prostia sa ma vad cu el in continuare un timp, dupa ce s-a mutat de la mine. Imi era atat de dor de el cum nu pot sa-ti explic, imi lipsea fizic, parca se rupsese ceva in mine si de fiecare data cand eram singura, ma gandeam la el in cele mai poetice moduri posibile. Paradoxal, cand ne intalneam, imi dadeam seama ca nu-mi place deloc ca persoana. Ori se schimbase el, ori abia atunci mi se ridica valul de pe ochi... Nu puteai discuta cu el pentru ca era ingrozitor de incapatanat si nu asculta nici o parere opusa, nu-i placea nimic, nu-i convenea nimic, parca tot orizontul lui se inchisese si traia intr-un glob intunecat. Cateodata, stand de vorba cu el, ma intrebam ce-mi placuse pe vremuri, unde era baiatul ala curajos, plin de idei originale si adorabil de care ma indragostisem. Asta cand eram impreuna. Cand ma intorceam acasa, din nou incepeam sa-l vad in alte culori si mi-era dor de el. Cosmin cel din zilele noastre nu ar fi putut sa ma faca pe mine fericita in veci, cel mult sa ma enerveze in fiecare zi. Si am inteles intr-un final ca e mult mai bine ca s-a terminat... desi n-a fost usor sa ma dez-indragostesc de el." (Erica, 26 de ani)
Concluzie"Despartirile sunt foarte urate!", cum mi-a spus mie un prieten amarat (ultimele studii au aratat ca si ei sufera !), la un pahar de vin. Dar stiti cum se zice, orice sut in fund e un pas inainte. Si cu cat sutul e mai puternic, cu atat si saltul aferent e mai mare. O despartire nu e neaparat un sfarsit, ci inceputul unei noi etape din viata ta - de cele mai multe ori o etapa mai interesanta si mai infloritoare. Dar asta depinde numai de felul in care privesti tu problema. Iti uram sa fii fericita atat in cuplu, cat si singura.
sursa: internet