Melancolia este sentimentul unei consumari depline pe plan interior, un paroxism al interioritatii.
De-ar fi TRISTETEA un rug aprins, nici un asa zis "condamnat la tristete" n-ar putea accepta sa moara ars pe rug.
Avem atatea merite sa fim fericiti, mai ales cand suntem atat de vii!
Viata prin insasi miracolul ei este o explozie de fericiri marunte...
Si nu neg... fara tristete n-am reusi sa gustam fericirea.
Si eu cred ca tristetea este necesara in oameni, pentru ca numai in urma unui sentiment care te sfarseste si te sfasaie, incepi sa fii responsabil de ceea ce faci si, nu numai atat, incepi sa fii constient de faptul ca trebuie sa te bucuri de faptul ca FERICIREA are pretul ei si cere sacrificii si daruire.
Nu te poti bucura cu adevarat pana nu ai trecut printr-o suferinta autentica, care si-a putut gasi maximul. Deoarece, doar in urma unei tragedii sufletesti descoperi cum sa te bucuri, de ce sa te bucuri si cum sa apreciezi acest sentiment pretios.