Interesante parerile...
Ma gandesc cumva si la ce zicea Iisus cu "faca-se voia Ta", iar genul acesta de "abandon" l-am intalnit si in filozofiile orientale cat si la arabi care au chiar un cuvant pentru aceasta: "maktub".
Un soi de "ce va fi fa fi" spus insa cu intelepciune si distantare, fara a opta patimas pentru cum ar trebui sa fie bine sau cum n-ar trebui sa fie. Ce a fost e bun fost si oricum ce va fi , va fi cum trebuie sa fie.
Si atunci... da, avem inima sa ne pese de cel de langa noi, dar totusi... atata timp cat esti legat de cineva, asta nu mi se mai pare libertate - este orice, un parteneriat, etc, dar exista reguli deja, exista norme, sabloane, tabuuri, asteptari, pretentii - trebui sa dai ca sa primesti, exista constrangeri, frustrari, treceri peste ele in numele iubirii, sau al prieteniei, dar totusi.................. e un trebuie acolo.
Si de asta tot insistam pe nepasare - adica pe un soi de ignoranta care este constienta insa, pe implicare in a il ajuta pe celalat, dar fara a te identifica cu el si a suferi daca sufera si el - pe un soi de seninatate fata de ceea ce se intampla, bun sau rau..
Da stiu, mi-e usor sa vorbesc, n-am senitatatea aceea cand mi se intampla ceva nasol

da' nu pot sa nu ma gandesc cata liniste as avea daca nu m-ar mai prinde toate prostioarele astea cotidiene, aparent semificative dar pe care le uiti ca si cum n-au fost deci...