E oarecare confuzie în textul lui Blaga, ori poate că citatul nu e reprodus corect. De acord că în iubire ne căutăm partea, cu care să ne completăm. În cazul acesta este absolut normal să căutăm (dorindu-ne) sexul (care ne lipseşte, fiindu-ne opus). Tocmai de aceea, ca să spui că „de aceea în iubire vei căuta fără să găseşti” e un nonsens. Repet: mira-m-aş s-o fi spus (scris) Lucian Blaga, acest scriitor care lustruia limba până la a-i da strălucirea unui diamant.
Adevărul e că în iubire, în primul rând, admirăm ceea ce noi – fiecare dintre noi – n-avem, căci n-avem ochi frumoşi ca ai iubitei (iubitului), mers frumos ca al iubitei (iubitului), gingăşie, isteţime, farmec etc. ca ale iubitei (iubitului), încât, atunci când iubim, „suntem în al nouălea cer” pentru că avem, de-acum, tot ceea ce ne-am dorit, şi suntem fericiţi, iar în cazul acesta începe să ne fie frică ca nu cumva să pierdem tot ceea ce avem. E o treabă destul de complicată iubirea asta.
Una peste alta, când iubim trăim un sentiment propriu – iubirea (căci, atenţie: iubirea e un sentiment propriu, pentru că numai eu (sau tu) intuim ceea ce simţim (sau bănuim că ştim). Mai pe de-a dreptul spus, iubirea e un amalgam de senzaţii, percepţii, trăiri şi sentimente, pentru că iubirea e un fenomen, proces, obiect extrem de complex, greu de surprins într-o încercare de descriere pe scurt.