In iubire fiecare se cauta pe sine insusi

[desdemona]

"S-ar putea ca in iubire fiecare se cauta pe sine insusi,dar de sex contrar,de aceea in iubire vei cauta fara sa gasesti"-L.BLaga.

acesta ar trebuie sa fie un argument adus originalitatii noastre,unicitatii ce ne caracterizeaza,sau, din contra,este dovada vulgului din care facem parte?

aceasta este explicatia existentei tragice a omului solitar?

[Alia]

Nu stiu Des, asta era perceptia lui Blaga. Poate nu se cauta neaparat pe sine, dar...cu certitudine o persoana indragostita cauta completarea a ceea ce-i lipseste prin celalalt

[pokemon]

pe mine afirmatia lui blaga ma duce cu gandul la mitul androginului.
oare nu cautam acel om complementar noua?pe cel cu care ne intelegem din priviri ...?care sa fie jumatatea noastra de picatura?

[Alia]

Lazarev spunea ca doar unul din...sufletele pereche il recunoaste pe celalalt....mare dreptate avea...

[amelie]

nu stiu daca Lazarev are dreptate 100%,alia ...poate recunosc amandoi dar unuia ii este teama sa simta...sa traiasca...ii este teama de dezamagire...

[andrada]

Nu exista indicii concrete cu privire la intalnirea sufletului pereche, dar SE SIMTE. Ai impresia ca il stii dintotdeauna, ca stii ce gandeste si simte, telepatia este foarte bine reprezentata, prietenia sau iubirea se leaga de la sine, comunicarea e usoara, placerea de a fi impreuna este maxima. Exista un sentiment aparte care iti poate indica faptul ca fata de acest om ai o altfel de atractie decat pentru alte persoane. Nu e doar atractie fizica, sexuala, emotionala, ci relatia de acest tip trece dincolo de senzatiile trupesti sau psihice.

Uneori regasirea sufletului pereche e dureroasa: poti simti dureri fizice daca nu esti cu el, dorul poate fi imens, sentimentul nu esti cu el poate fi o povara greu de suportat, depui un efort supraomenesc stiindu-l departe Intalnirea cu sufletul pereche e un eveniment unic in viata. Unii nici nu au acest noroc. De regula, intalnirea cu sufletul pereche are un rol in destin: ne schimba viata, viziunea asupra vietii, parerea despre noi insine, modul de a intelege destinul, sau rolul lui este concret: ne ajuta sa depasim o mare proba, a venit sa ne arate o cale, sa ne dea un sfat, sa ne atraga atentia asupra unui pericol.

Nu e obligatoriu ca sufletul pereche, o data intalnit, sa ramana pentru toata viata alaturi de noi. Intalnirile karmice cu sufletul pereche pot dura de la cateva ore pana la cativa ani, extrem de rar toata viata, dar ni se ofera marea sansa de a invata o lectie de destin extrem de importanta. Sufletele pereche se regasesc pentru ca au ceva sa-si transmita sau sa-si predea unul altuia pentru o evolutie pozitiva in aceasta viata. Dar rareori se intalnesc pentru a evolua alaturi intr-o viata comuna! Chiar daca simti ca ti-ai gasit sufletul pereche, nu e obligatoriu sa iasa de aici si o casatorie.

sursa acvaria.com

[Lady Allia]

 căutăm mereu jumătatea de picătură pentru a putea picura.
 căutăm acel ceva fără de care am simţi un gol imens mereu - o căutare continuă.
 căutăm celălalt surâs fără de care nu am alcătui un zâmbet.
 căutăm gândul de la capătul gândului nostru - ecoul sufletului.
 căutăm...jumătatea de inimă care nu bate până când nu este întreagă,
 iar...
 atunci când o avem...fericiţi sunt cei care au ajuns să bată măcar şi câteva clipe împreună...
 
 eu cred că sufletele pereche se simt reciproc. se aşteaptă. se caută. între ele există încă înainte de a se găsi o legătură fantastică asemeni unei percepţii. ştii că există cineva care se gândeşte la tine, care te iubeşte şi care te aşteaptă şi...speri mereu ca paşii să se intersecteze.
 eu...în nopţile reci şi adânci stăteam ore întregi la fereastră admirând stelele şi pierzându-mă în gânduri. întotdeauna atingeam geamul cu palma şi ... puteam să jur că de cealaltă parte cineva făcea la fel...atât doar că nu ne puteam vedea. uneori îmi venea să urlu de dorul cuiva pe care-l simţeam, dar nu îl puteam atinge..., alteori mă bucura doar sentimentul că există şi...e undeva acolo!

[George Ene]

E oarecare confuzie în textul lui Blaga, ori poate că citatul nu e reprodus corect. De acord că în iubire ne căutăm partea, cu care să ne completăm. În cazul acesta este absolut normal să căutăm (dorindu-ne) sexul (care ne lipseşte, fiindu-ne opus). Tocmai de aceea, ca să spui că „de aceea în iubire vei căuta fără să găseşti” e un nonsens. Repet: mira-m-aş s-o fi spus (scris) Lucian Blaga, acest scriitor care lustruia limba până la a-i da strălucirea unui diamant.
Adevărul e că în iubire, în primul rând, admirăm ceea ce noi – fiecare dintre noi – n-avem, căci n-avem ochi frumoşi ca ai iubitei (iubitului), mers frumos ca al iubitei (iubitului), gingăşie, isteţime, farmec etc. ca ale iubitei (iubitului), încât, atunci când iubim, „suntem în al nouălea cer” pentru că avem, de-acum, tot ceea ce ne-am dorit, şi suntem fericiţi, iar în cazul acesta începe să ne fie frică ca nu cumva să pierdem tot ceea ce avem. E o treabă destul de complicată iubirea asta.
Una peste alta, când iubim trăim un sentiment propriu – iubirea (căci, atenţie: iubirea e un sentiment propriu, pentru că numai eu (sau tu) intuim ceea ce simţim (sau bănuim că ştim). Mai pe de-a dreptul spus, iubirea e un amalgam de senzaţii, percepţii, trăiri şi  sentimente, pentru că iubirea e un fenomen, proces, obiect extrem de complex, greu de surprins într-o încercare de descriere pe scurt.

[George Ene]

Aşa, dar n-am apucat să pun punctul pe i. Afirmaţia cum că „în iubire ne căutăm pe noi înşine” (sau, aşa cum e formulată în titlul paginii noastre: „În iubire fiecare se caută pe sine însuşi”) e falsă. Nici vorbă de aşa ceva. În iubire căutăm (şi găsim – că dacă nu găsim nu mai e iubire!) ceea ce nu ne aparţine, căci dacă ne-ar aparţine, n-am mai căuta. Dacă iubita nu s-ar vedea în mine, nu m-ar iubi, după cum dacă eu nu m-aş vedea în ea, n-aş iubi-o. E cum nu se poate mai limpede.
El s-a văzut în Ea, şi aşa s-a născut Iubirea, după cum „Omul Petru s-a văzut în omul Pavel, iar din această reflectare s-a născut Istoria” (Karl Marx)…

[diana_nistor]

Incercand sa scriu aici in dorinta de a completa gandurile desdemonei si ale voastre imi dau seama ca timpul si imprejurarile ne-au imprastiat, si circuitul s-a rupt. Ca o amintire care-si zareste chipul intr-o oglinda...
Pentru mine lucrurile acestea incep si se sfarsesc in noi, cu radacinile infipte in memoria noastra, incredintate safe-urilor memoriei noastre. O sa credeti ca ma las prada sentimentelor. Dar nu e adevarat. Simt doar ca intorc cheia casei de papusi, a unui trecut... ca niste figuri ce ar popula o tapiserie...
Noi traim vieti bazate pe fictiuni alese. Imaginea pe care o avem despre realitate e conditionata de pozitia noastra in timp si spatiu, si nu de personalitatea noastra, asa cum ne-ar placea noua sa credem. Fiecare interpretare a realitatii se bazeaza pe o pozitie unica. Doi pasi la stanga sau la dreapta, si toata imaginea se schimba. Ceva cam de felul asta. ADEVARUL despre mine sau iubitul meu este ceea ce se contrazice cel mai tare, in timp. Ma caut in iubitul meu? Ce saracita ar fi imaginatia mea, daca lucrurile aflate ar fi intotdeauna ceea ce par. Cheia pe care incerc sa o intorc - draga des - se afla in mine.

PS: Dupa ce rupi o floare, ramura salta inapoi la locul ei. Asta nu se aplica si in iubire. Fir-ar al naibii de cuvant IUBIRE - LOVE! Mi-ar place sa-l pronunt de la coada la cap, asa cum spunea cineva ca facea elizabetanii cu cuvantul GOD, si in loc de dragoste, adica LOVE, sa spun "EVOL", si sa consider ca face parte din cuvantul "evolutie" sau "revolta". 

[Escu]

Pentru mine nu e valabil. "In iubire fiecare se cauta pe sine insusi" .... eu m-am gasit pe mine insumi...si m-am impacat cu mine. M-am acceptat asa cum sunt si mi-e bine. Iubesc...si mi-e mult mai bine.
Cred ca in iubire, trebuie sa il acceptam pe celalalt asa cum e si sa nu cautam nimic. ne este oferit totul, fara intrebari, fara sa se ceara ceva. Ce poate fi mai minunat decat chestia asta?
Stiti cu adevarat cine se cauta pe sine insusi intr-o iubire? Cei care simt, teama, frica, si cel mai important...dezamagirea.Cei care au fost dezamagiti in iubire..se cauta in imaginea celuilalt, sa vada ce schimba de la vechea iubire..la noua, sa fie totul mai bine, sa nu mai "greseasca".
Parerea mea...

[inda]

Stiti cu adevarat cine se cauta pe sine insusi intr-o iubire? Cei care simt, teama, frica, si cel mai important...dezamagirea.Cei care au fost dezamagiti in iubire..se cauta in imaginea celuilalt, sa vada ce schimba de la vechea iubire..la noua, sa fie totul mai bine, sa nu mai "greseasca".
Parerea mea...

In iubire nu cautam, cautam in absenta ei !
In iubire devenim vampiri, avizi de ceea ce nu ne apartine inca, si smulgem bucati din fiinta iubita, facandu-le ale noastre, pana cand devenim una si aceeasi fiinta... devenim celalalt... si cand l-am saracit indeajuns de tare, cand am devenit tot ce vedeam minunat si miraculos la el... ne intrebam...
'Oare a fost iubire adevarata?
Sau poate a fost o simpla nebunie...'
GAME OVER !

[Eve]

Care va sa zica asa: "smulgem bucati din fiinta iubita, facandu-le ale noastre, pana cand devenim una si aceeasi fiinta". Mare devoratoare esti, inda! O sa gandesc de cateva ori inainte...

Nu stiu daca ne cautam pe noi... nu prea cred. Cautam aspiratiile noastre, gusturi, vise comune dar in general... fiinta care sa ne completeze. Cautam ceea ce ne dorim sa fim si nu putem.

Personal am cautat mereu un copil dar si un barbat (nicidecum o muierusca )

[Lorelei]

Nu stiu ce sa zic. Eu as tinde sa-i dau dreptate lui Blaga. Am senzatia ca in iubire e intotdeauna un pic de narcisism acolo. In doze moderate si in sensul sanatos al termenului. Adica ne cam dorim intotdeauna ca celalalt sa fie o oglinda care sa reflecte tot ceea ce e mai bun si mai frumos in noi (de unde uneori si expresia "tu scoti tot ce e mai bun in mine"). Cred ca in sensul asta ne cautam pe noi. Avem nevoie ca celalalt sa scoata la iveala acel "eu" care ne incanta, partea inalta din noi. Si atunci da, la limita ne cautam pe noi.

[George Ene]

Iubirea e un fel de chimie cosmică. Aşa cum bine ştiţi, există elemente chimice care se atrag, se combină şi ies victorioase sub o nouă înfăţişare. Cazul vieţii (Oparin). Noi, toţi, suntem rezultatul unor asemenea victorii (ale chimiei cosmice). Existăm atâta timp cât chimia noastră îşi menţine echilibrul reacţiilor simpatetice (al substanţelor care se atrag). Or, iubirea e tocmai acest soi de chimie. O chimie subatomică, probabil (sau, poate, necunoscută).
În iubire participăm cu conştientul nostru, dar mai ales cu inconştentul şi-n special cu subconştientul. Cele 5, sau 6 simţuri, stau la pândă. Văzul, gustul, mirosul ascultă de alte comandamente. Nu ne mai aparţinem, şi e firesc: iubim!