Eu stiu o vorba:cui pe cui se scoate

!
E clar ca nici o despartire nu aduce bucurie in suflet,dar poate totusi aduce o noua sansa.La problema ta, nu voi incerca sa-ti spun cuvinte de alinare,incurajari ...nu ca nu ai avea nevoie, ci pt ca stiu ca in sufletul tau flacara sperantei inca mai palpaie.Deocamdata e amenintata sa se stinga din cauza lacrimilor,dar va fi suficient un suras, ca ea sa arda din nou ca altadata.
Am invatat ca intotdeauna cand ceva nu-mi iese in viata, cum mi-as fi dorit, sa incerc sa am rabdare pt.ca sigur timpul imi va da un raspuns.Am invatat ca in viata nu exista GHINION, si ca totul se intampla cu un motiv,chiar daca pt noi de cele mai multe ori e greu de acceptat si inteles acest motiv.
Candva in anii liceului, o profesoara de chimie ne-a spus o istorioara, care suna cam asa:
"Intr-o dimineata un baietel impreuna cu tatal sau, au pornit devreme din sat, pt a merge la targ.Drumul era lung, anevoios,printre dealuri si paduri.Au mers ei cat au mers, si copilului i s-a facut foame.Pentru ca erau foarte saraci, tatal nu avea in traista decat o coaja de paine, dar i-a dat-o toata lui!Pentru o vreme copilului i-a mai trecut foamea, dar din cauza oboselii a inceput iar sa se planga.De aceasta data, tatal nu a mai avut ce sa-i dea, nici macar o farimitura de paine, dar il incuraja pe baietel ca vor ajunge in curand la targ si-i va cumpara ceva de mancare.
Au mai mers ei ce au mers prin padure,pana ce copilul a gasit o tufa cu fructe foarte colorate.A alergat spre ele,bucuros ca are cu ce sa-si astampere foamea.Dar tatal l-a prins de maini,oprindu-l.Nu le putea manca pt ca erau otravitoare...Copilasul a inceput sa planga suparat pe tatal sau:
-Cum sa fie otravite, cand sunt atat de frumoase ?! striga copilul.Vreau sa le mananc!
Degeaba a incercat sa-l linisteasca tatal, copilasul continua sa planga,acuzandu-l ca nu-l iubeste si ca nu vrea decat sa-l vada cum sufera de foame.
Parintele rabdator,i-a vegheat in continuare copilasului pasii ,fara sa mai zica nici un cuvant.Stia ca nu mai era mult de mers, si ca in curand aveau sa gaseasca mure coapta care le va astampara foamea.
Cand au ajuns la marginea padurii,copilul a zarit tufele pline de mure si a alergat spre ele.De aceasta data mainile tatalui sau nu l-a mai oprit, ci i-au cules cu grija fructele aromate...
Morala: nu intotdeauna ce credem noi ca e bine, e cu adevarat bun pt viata noastra.Si daca D-zeu nu ne lasa sa ajungem la ele, asta nu inseamna ca ne pedepseste! Ne iubiste, si cu intelepciunea Lui, vegheaza la fericirea noastra!
Tu acum draga mea, esti in postura baietelului in fata fructelor otravitoare dar apetisante...Continua-ti drumul, chiar daca in tine arde foamea de iubire, si cu siguranta pe drum vei gasi si "tufele de mure

"!!!!!