Depinde ce înţelegem prin vicii.
Concret, există oameni cărora le lipsesc endorfinele (= secreţii umorale, emise de creier, care-i permit organismului sesizarea durerilor şi înlăturarea lor, încât organismele care le au devin capabile să-şi înlăture durerile / de regulă interne; ori mai simplu spus, să nu-şi simtă durerile). Or, oamenii cărora le lipsesc endorfinele beau şi beau continuu. Prin satele noastre auzim adesea oameni care-şi sfătuiesc fetele să nu se încurce cu-ai lui cutare, că sunt beţivi din tată-n fiu. Ei bine, acelor oameni le lipsesc, dpdv genetic, endorfinele (puse în evidenţă de un specialist israelian). Şi devin alcoolici, pentru că organismele lor simt nevoia unor înlocuitori ai lipsitelor endorfine şi ei beau. După cum cei obişnuiţi cu excesul de cofeină, simt mereu nevoia de cafea, ori chiar de cofeină injectabilă. La fel şi cu drogurile. Organismele noastre primesc drogurile ca pe nişte stimulente, de care au nevoie, şi de care chiar au nevoie. Nenorocirea e că aceste obişnuinţe devin... vicii.
Dacă ne putem lăsa de vicii? Da! Ne putem! Cu voinţă, cu dragoste, cu înţelegere!
Dacă fiinţei iubite îi explici nenorocirile pe care i le pot provoca drogurile, nu te va înţelege din prima, dar - marele câştig e că - la reluarea problemei va reflecta mai serios, şi, cu blândeţe, şi cu dăruire sufletească reciprocă, se va lăsa, să fiţi siguri. Greu, dar se va lăsa de fumat, de droguri, de cafea (pentru că şi cafeaua e o nenorocire. De unde-şi ia ea puterea? Nu tot din organismul nostru? Şi ce pune în locul "puterii smulse"? Nimic! Căderea!
Fericirea produsă de vicii e o falsă fericire, pentru că face parte din anomalitate. Or, cum tot ceea ce e anormal nu poate fi acceptat, decât, poate, doar de către anormali, anormalitatea ajunge să genereze, nu doar anumite politici de sănătate, dar şi o posibilă gravă politică de stat...