Citeam aseara in "Istoria Zenului / Doctrina si practica zen in China si Japonia" (Ed. Herald) pasajul urmator:
Fă-ţi treaba cât mai bine cu putinţă, lăsând restul în seama Providenteţei. continuat pe pagina urmatoare cu un pasaj din Longfellow:
De-ţi împlineşti datoria mereu,
Restul il va face Dumnezeu.M-a intrigat acest citat mai ales pentru ca nu face diferenta intre 'constiinta' depusa in timpul muncii. Multi oameni si-au educat mintea si sunt foarte eficienti, chiar ar putea trece drept obsedati - insa nu contempleaza deloc ceea ce fac, decat foarte rar - nu pun pasiune, ci doar multa energie, nu vad munca precum unul din rolurile lor pe Pamant ci sunt etern nemultumiti, vor mai mult, se simt neapreciati, adica... agonizand mai mult, chinuindu-se mai mult, si nu senini dar detasati, pasionali dar si contemplativi, oameni constienti si nu roboti..
Si tot gandindu-ma nu intelegeam nimic. Adica si eu lucrez ca robotul, nu zic nu, am trecut de faza de asimilare a cunostintelor, dar incerc sa-mi pastrez o instinctualitate in abordarea problemelor si nu inginereste cum ar cere-o profesionalismul. Mi s-au facut reprosuri de catre sefi de-alungul anilor (chiar si la locul de munca in prezent) ca lucrez haotic (de fapt ei nu inteleg stilul, si ridica in slavi propriul lor stil - e normal cumva - nu protestez - oamenii vor sa inteleaga ce se intampla si cum merg lucrurile). Doar ca eu si contemplez ceea ce fac - sau macar incerc!
Revenind, si in cuvinte putine, citatul nu zice nimic de suflet. La prima privire pare doar un indemn la munca si atat.
Booon, in seara asta am inteles.
Pe scurt (pe lung povestea este
aici) un melc pe care l-am reparat (se sparsese cand a cazut din acvariu, e genul de melci care fug - si chiar daca jumatate de an a stat cuminte fara semne, iar eu ma invatasem sa las deschisa usita de 'hranire' a pestilor de la acvariu) a cazut si s-a spart suficient cat sa fie in pericol sa moara. Am incercat in fel si chip sa vad cum il pot repara mai bine. Am fact cat de bine am putut - cu silicon, cu decupat un 'petic' dintr-o cochilie de la un alt gen de melc care nu rezistase in acvariu la mine). Am tremurat vreo 10 zile uitandu-ma luuung la el cum sta in acelasi loc pe sticla, fiindu-mi frica nu cumva sa moara. Ma resemnasem cumva. Ma resemnasem de tot de fapt. Si asteptam..
Cand veneam acasa, priveam luciul apei prima data. Acvariul meu e pus pe ceva jos, si ingenucheam langa acvariu si priveam luciul apei 'de jos in sus'. Melcii plutesc atunci cand mor. Si ma bucuram cand nu-l vedeam sus. Incepeam sa-l caut iar, si... na, si il gaseam in acelasi loc, strans, cu antenutele ghemuite in spirala. Cat de rau i-o fi saracului ? Oare de ce nu mananca, de 10 zile ? Va mai trai ?
Si eu facusem cat am putut. Nu sunt medic veterinar. Nu sunt biolog. La naiba! Sunt programator. Dar am fost atent. L-am bibilit, cu grija, cu mila. Si asta e. Nu s-a putut. Macar am incercat nu ?
Ei bine, azi de dimineata melcul depunea oua

. Si, cu toate ca mai depusese de multe pana la incident, azi de dimineata a fost si prima data cand l-am surprins depunand! Dovada e aici:
http://www.youtube.com/watch?v=IwTmR7UL7OcAm privit ca prostu minute in sir cum ies mogaldetele de oua, se pliiimba usor pe pielea melcului, si ajung la destinatie. Mi se parea o minune care se intampla in fata ochilor mei...
Am facut cat de bine am putut, si de restul a avut grija Dumnezeu.
Si asta este explicatia pentru mine a dilemei care o aveam. Am decis s-o impartasesc cu voi

Dedicati-va 100% minte dar si suflet, si.. restul.. are grija Dumnezeu. Oportunitatile apar.