De-ti implinesti datoria mereu, Restul il va face Dumnezeu.

[viulian]

Citeam aseara in "Istoria Zenului / Doctrina si practica zen in China si Japonia" (Ed. Herald) pasajul urmator:

Fă-ţi treaba cât mai bine cu putinţă, lăsând restul în seama Providenteţei.

continuat pe pagina urmatoare cu un pasaj din Longfellow:

De-ţi împlineşti datoria mereu,
Restul il va face Dumnezeu.

M-a intrigat acest citat mai ales pentru ca nu face diferenta intre 'constiinta' depusa in timpul muncii. Multi oameni si-au educat mintea si sunt foarte eficienti, chiar ar putea trece drept obsedati - insa nu contempleaza deloc ceea ce fac, decat foarte rar - nu pun pasiune, ci doar multa energie, nu vad munca precum unul din rolurile lor pe Pamant ci sunt etern nemultumiti, vor mai mult, se simt neapreciati, adica... agonizand mai mult, chinuindu-se mai mult, si nu senini dar detasati, pasionali dar si contemplativi, oameni constienti si nu roboti..

Si tot gandindu-ma nu intelegeam nimic. Adica si eu lucrez ca robotul, nu zic nu, am trecut de faza de asimilare a cunostintelor, dar incerc sa-mi pastrez o instinctualitate in abordarea problemelor si nu inginereste cum ar cere-o profesionalismul. Mi s-au facut reprosuri de catre sefi de-alungul anilor (chiar si la locul de munca in prezent) ca lucrez haotic (de fapt ei nu inteleg stilul, si ridica in slavi propriul lor stil - e normal cumva - nu protestez - oamenii vor sa inteleaga ce se intampla si cum merg lucrurile). Doar ca eu si contemplez ceea ce fac - sau macar incerc!

Revenind, si in cuvinte putine, citatul nu zice nimic de suflet. La prima privire pare doar un indemn la munca si atat.

Booon, in seara asta am inteles.

Pe scurt (pe lung povestea este aici) un melc pe care l-am reparat (se sparsese cand a cazut din acvariu, e genul de melci care fug - si chiar daca jumatate de an a stat cuminte fara semne, iar eu ma invatasem sa las deschisa usita de 'hranire' a pestilor de la acvariu) a cazut si s-a spart suficient cat sa fie in pericol sa moara. Am incercat in fel si chip sa vad cum il pot repara mai bine. Am fact cat de bine am putut - cu silicon, cu decupat un 'petic' dintr-o cochilie de la un alt gen de melc care nu rezistase in acvariu la mine). Am tremurat vreo 10 zile uitandu-ma luuung la el cum sta in acelasi loc pe sticla, fiindu-mi frica nu cumva sa moara. Ma resemnasem cumva. Ma resemnasem de tot de fapt. Si asteptam..
Cand veneam acasa, priveam luciul apei prima data. Acvariul meu e pus pe ceva jos, si ingenucheam langa acvariu si priveam luciul apei 'de jos in sus'. Melcii plutesc atunci cand mor. Si ma bucuram cand nu-l vedeam sus. Incepeam sa-l caut iar, si... na, si il gaseam in acelasi loc, strans, cu antenutele ghemuite in spirala. Cat de rau i-o fi saracului ? Oare de ce nu mananca, de 10 zile ? Va mai trai ?
Si eu facusem cat am putut. Nu sunt medic veterinar. Nu sunt biolog. La naiba! Sunt programator. Dar am fost atent. L-am bibilit, cu grija, cu mila. Si asta e. Nu s-a putut. Macar am incercat nu ?

Ei bine, azi de dimineata melcul depunea oua . Si, cu toate ca mai depusese de multe pana la incident, azi de dimineata a fost si prima data cand l-am surprins depunand! Dovada e aici:

http://www.youtube.com/watch?v=IwTmR7UL7Oc

Am privit ca prostu minute in sir cum ies mogaldetele de oua, se pliiimba usor pe pielea melcului, si ajung la destinatie. Mi se parea o minune care se intampla in fata ochilor mei...
Am facut cat de bine am putut, si de restul a avut grija Dumnezeu.

Si asta este explicatia pentru mine a dilemei care o aveam. Am decis s-o impartasesc cu voi

Dedicati-va 100% minte dar si suflet, si.. restul.. are grija Dumnezeu. Oportunitatile apar.

[Just]

Ai dezvoltat foarte bine tema, Iulian si exemplul pus in legatura cu citatul a fost foarte bine ales, sugestiv .
Eu insa ma voi rezuma la cateva cuvinte simple si legate strict de sintagma din titlu.

"De-ţi împlineşti datoria mereu,
 Restul il va face Dumnezeu."

Contine o doza mare de adevar, suna bine si este, asa cum ai precizat, un indemn la munca. Mie imi pare totusi foarte greu sa realizat. Pentru a-ti face mereu datoria ai nevoie si de suport venit din exterior sau mai bine spus pentru a munci cu placere si cum se cuvine trebuie sa fii si rasplatit, ai nevoie de imbolduri ori cand situatia este cum este back in the real world e sincer greu ca sa presari pasiune peste datorie. Adica omul obisnuit care nu ia nici minimul pe economie alege sa fie robotel ca altfel, constientizand, ar lua-o pe aratura.

Daca este sa ne referim strict la hobbyurile noastre sau la munca pe care o investim in ele situatia se schimba. Insa vezi, aici primim rasplata : tu de la acvariul tau , eu de la hamstericii mei etc. Nu m-am vazut niciodata plictisita sa le fac curat, sa am grija sa le fie cald in culcus etc. pentru ca privindu-i zi de zi sanatosi si zburdalnici, veseli si jucausi e alimentarea de care are nevoie sufletul meu, izvor al pasiunii.

Apoi cum sa se fi bucurat tata sau mama de munca investita la serviciul lor cand le inghetau picioarele de frig ce era acolo nu o zi, ci toata iarna. Asta fiind doar un exemplu. Omul devine voit un robotel ca altfel ar fi prea deprimanta constientizarea situatii deplorabile in care se gaseste. Insa da, e cel putin bine sa incercam o dulce amagire!

[viulian]

mai bine spus pentru a munci cu placere si cum se cuvine trebuie sa fii si rasplatit, ai nevoie de imbolduri

Hmmmmmm.... cum ti-ai dat seama  acum chiar sincer vorbind ? Hai zi!

Chestia e ca nici nu mi-a trecut prin cap asa ceva, dar e drept ca la primul servici am avut cativa ani ca sef direct chiar americanul pentru care noi lucram. Omul acela era atat de natural impresionat de ceea ce faceam (nu eram genul teoretician, care abordeaza problemele meticulos, riguros, etc) eram genul care ma aruncam si prindeam problema de coada sa zicem asa - dar spre deosebire de multi care nu se descurca decat daca o iau 'algoritmic', eu ma descurcam fara - aveam ceva noroc - apoi cateva banuieli, beculete, verificam si pac). Nu ca ma laud (ma rog, da, ma laud e un domeniu unde ma descurc) unde vreau sa ajung este ca daca multi ar vrea sa stie metodic pasii prin care am ajuns la solutie (e in interesul firmei pana la urma sa documenteze 'procesul'), omul asta parca era din revelatie in revelatie cand ii explicam ce nu mergea / de ce / etc si nu a incercat niciodata sa-mi schimbe stilul.

Si acum, ca ai zis de imbold, am realizat ca entuziasmul lui este ceea ce m-a facut sa capat si mai multa incredere in mine. Atat de multa incat am devenit 'autonom' cumva si nu mai am nevoie de aprecierea celor din jur (ok recunosc, doar financiara si mi-e suficient  ) dar rar ma laud cu ceea ce am realizat la servici (acum o fac, recunosc, pentru ca e topicul de asa natura). Ma laud cu pestii, ca sunt la inceput. Da' dupa ce o sa ma perfectionez, probabil nici cu ei.

Insa da, ai dreptate... cineva trebuie sa-ti dea incredere in fortele tale, ca sa poti trece dincolo de rutina si de nebunie.

[Just]

Am citit in stele.  Nu-ti spun cum !

Sincer vorbind, am invatat si eu din cele traite pana in prezent.
La un moment din viata am muncit cu pasiune si imi faceam datoria cu drag, as fi fost capabila sa o tin la nesfarsit asa, pentru ca ambitia si devotamentul imi erau alimentate constant, eforturile imi erau recunoscute si rasplatite, nicidecum material, prin ceva mai valoros, cum ar fi multumirea din ochii celuilalt.
In acelasi timp munceam si sub forma unui robotel, ceva gen : "Da-i 'nainte orice-ar fi !". Aveam un fel de lista imaginara cu lucrurile pe care trebuia sa le indeplinesc si nici macar nu ma gandeam dar de ce sa le fac, ce-mi aduce indeplinirea acestor sarcini etc. Pe scurt - robot .

Asta era pe vremea cand eram la scoala.

Si da, atunci cand nu-ti sunt rasplatite eforturile, cand nu esti apreciat pentru ceea ce faci (prin orice, oricat de marunt ar fi) iti pierzi pana si increderea in tine, ce sa mai spun de cheful de a merge inainte, dorinta de a persevera. E absolut imposibil sa o duci la nesfarsit asa, adica sa-ti implinesti datoria mereu.

Mai vreau sa spun ca vezi, atunci cand vine vorba de munca ce nu trebuie rasplatita material exista sanse mari sa-ti poti indeplini datoria si sa presari o doza buna de pasiune peste. Daca ai oamenii potriviti in preajma, suportul, imboldul si rasplata nimic nu-ti sta in cale ! Cand intra in discutie banii, foarte greu intalnesti oamenii responsabili (referitor strict la "a-si indeplini datoria mereu"). Sefii sunt prea ocupati sa se ocupe si de planul psihologic al angajatului, sa-i alimenteze cum spuneam entuziasmul, efortul, sa-i starneasca pasiunea. Ce sa mai vorbim ca rar ii intalnesti pe cei care apreciaza corect munca fizica pe care o depui, pe cei care-ti ofera conditiile prielnice sau cel putin acceptabile, pe cei care te respecta ca om inainte de angajat. In situatia asta e clar ca iti este imposibil sa muncesti cu placere, ba mai mult sa fii pasionat de ceea ce faci.