Mai cu ronţăit de creioane, mai cu bâţâit de picioare, mai cu limbuţa pe afară (ajută la concentrare, chiar şi la vârste înaintate

)... Fiecare are, cred, câte un tic. Când îl conştientizăm, ne simţim ridicoli, şi totuşi, e greu să ne dezobişnuim. De fapt, întrebarea e, putem să ne dezobişnuim?
Dar parcă ticurile gestuale n-ar fi atât de deranjante pt cei din jur ca cele verbale. Credeţi-mă, după numai o oră de efort intens de a separa informaţiile primite de abundenţa de "în esenţă" şi "să zic" simţeam că mor de somn. Şi abia trecuse primul curs din acea zi... La început a fost amuzant, mai chicoteai pe sub bancă făcând cu ochiul a subînţeles vreunui coleg... Dar în timp a devenit oarecum obositor, iar ideile exprimate greu de urmărit...
Recunosc, şi eu am o mică problemă cu verbele "auzi" şi "ştii"

dar încerc să mă abţin în a le folosi.
Ce credeţi, pot fi eliminate ticurile? Unde îşi au originea? Cât de iritante pot fi? Sau cât de amuzante?

Vă rog, aduceţi cât mai multe exemple.
