Bad-I-Sad-O-Bist-Roz

[marushka]

Era frumos. Avea piele strălucitoare ca şi oglinda lacrimei care-l zămislise. Sub pulberea fină se vedea pulsarea puternică a vântului suflet.
I-am ridicat mâna. Palmă în palmă – îi simţeam căldura. Avea degete subţiri, fine. Mâna îi fusese construită pentru mângâieri, săruturi, pentru cartografieri şi dragoste.
Cealaltă mână avea pumnul strâns şi era uşor îngropată în nisipul fierbinte. Am cuprins-o şi domol, am încercat s-o deschid. Mi-am apropiat buzele de pielea fierbinte şi atunci s-a desfăcut…înlăuntrul ei adăpostea un sărut. Primul său sărut.
Ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi pentru că ştiam că aveam să revin, să iubesc naşterea şi moartea lui Bad-I-Sad-O-Bist-Roz.

Când a ajuns acolo s-a îngropat în dunele fierbinţi. S-a rostogolit iar şi iar până ce, leneş, deşertul a acceptat-o. Nu era interesat de ea însă era un trup dornic de căldură iar el o avea din belşug.

Rostogol, rostogol
dunei eu îi dau ocol
răscolind, răscolind
trupul blond înnebunind…

Trupul i-a devenit brun iar sub razele soarelui părea acoperit de solzi lucioşi. Un păr blond, ars de căldură se unduia sălbatic mângâind curbura spatelui asemeni dunelor de nisip. Ochi verzi, umezi deschideau ferestre mari spre mări calme.
Contrast sau nehotărâre.
Era o dimineaţă obişnuită, ca multe altele când se ducea spre apus să culeagă boabele mari de nisip. Le strângea cu grijă în petale violet de nuferi magici aduşi de departe. Se pierdea apoi în trupul deşertului până ce drumul îi devenea de neîntâlnit şi atunci, se aşeza cuminte, desfăcea petalele moi şi scotea la lumină boabele fierbinţi. Le săruta nostalgic şi dezlipiţi de săruturile ei fluturi în zbor ieşeau.
Trup şi dezmierdare. Dragoste şi mângâiere îi ofereau aceştia în tresărirea lor cântată.
Atunci, în acea dimineaţă de iunie, adierea vie a fluturilor a fost tulburată de un vânt.
Un dans tremurat în jurul ei recunoaştere şi aşa au prins ştiinţă unul de altul. S-a apropiat. Mai întâi timid, apoi din ce în ce mai curios. Atingeri nevăzute îi descopereau şi învăţau trupul. Adieri fierbinţi şi uscate aburea vântul în pielea ei săruturi.
Concentrarea aceea violet de pulbere şi lumini i-a atras atenţia însă l-a iubit prin atingerile pe care i le dăruia.
O învăluia ca într-un trup de puf, o ţinea în braţele sale puternice de aer fierbinte şi o dezmierda cu mângâieri. Un freamăt tactil îi descânta trupul şi, aşa, cu fiecare apus iubirea creştea.
În ziua în care l-a sărutat prima oară, din calmul cerului au erupt în mii de culori fluturi în zbor. Formau nori protectori asupra lor şi a puiului de sărut…
Apoi a venit o zi despărţire de septembrie. Era tulbure învăluirea vântului. O stare de nervozitate ciudată, împrumutată imprima acum apropierea de el. Un soi de inocenţă în dăruire a fost în rugămintea lui. Ceruse o lacrimă din ochii ei verzi, un semn-amintire de recunoaştere a ceva drag şi îndepărtat.
O lacrimă tremurătoare s-a desprins şi a pornit-o în jos, spre nisipul fierbinte…un trup a prins contur şi l-a surprins cufundat într-un somn adânc…