Frunzele au parasit copacii, ici-colo cate o intarziata se leagana pe codita firava zambindu-ne de la inaltime. Mirosul de toamna si de „a fost odata” se impletesc ba intr-un zambet trist, ba in bucuria ruginiului
...uneori si toamna asta inseamna batranete, alteori doar un alt an. La mine toamna este... inceputul. Imi aminteste de mangaieri, de vorbe din trecut, de un zambat uitat pe treptele unei copilarii terminate prea devreme.
Toamna inseamna inca bucuria primului foc pe care-l facea bunicul in casa, cu lemne uscate dar si o crenguta verde de brad, intr-un ritual care nu s-a schimbat niciodata si la care luam parte mari si mici deopotriva.
Parca vad plita incinsa si pe bunicul cum taia felii subtiri de cartofi cruzi si le punea la copt deasupra iar noi inghintindu-ne care si a cui sa fie, in timp se bunica punea in vas de lut mere si gutui la cuptor. Mirosul acela imi staruie in minte dupa ani si mereu toamna imi da impresia ca se va intampla ceva miraculos si vor reinvia zilele acelea. Cantam, radeam, ne aminteam tot felul de nazbatii de peste an, sau din altii demult trecuti, mancam friptura de iepure si din cocosul al mai batran din curte si gustosii papanasi incornurati ai bunicii, beam ceai de mugur de pin, sau sirop de mure si afine, ba cate o gura si din vinul fiert cu scortisoara al celor mari. Ne intindeam la vorba si radeam de una, de alta... Mult dupa miezul noptii trebuia sa ia bunica jordia sa-i scoale si sa maie pe fiecare la casele lor.
Eu ramaneam acolo, in odaia cea mare si alba a bunicii si cand se stingea ultima lumina ma visam pe deal, imi spuneam ca sigur si florile s-au dus la culcare, iarba s-a intins sa se odihneasca, si-s singura care privesc cerul si-s invitata sa ascult greierii si lacuste venite sa-si ia ramas bun.
Dimineata tare, ma trezeam in mirosul de lapte fiert in tuciul din care s-a scos mamaliga si stiam ca e ziua cornuletelor cu marmelada, ca bunicul o sa ne faca nuci prajite, mere trase in zahar si ca bunica o sa ne apostrofeze (ca-n fiecare an) ca a facut o groaza de mancare si noi ne oprim la dulciuri. Mai stiam ca dupa pranz, tata o va saruta pe obraji pe Babi si o va alinta cum numai el stie, iar ea nu va rezista rugamintii ginerelui preferat (singurul de altfel mama fiindu-i unica fata) si va povesti de cand era tanara, de noi sau de ai mari cu ani in urma... Stiam ca vor veni iar verii si unchii si va fi veselia mare. Iar cand seara se va sfarsi vor merge care pe la casele lor urmand sa mai vina inca o data la babii si la mosu cand vor canta zurgalaii si s-o porni colinda. Parca inca imi amintesc...
De Sfanta Parascheva am sunat eu la "ai mici":
-La multi ani, Nicoleto, la multi ani Ghita! Ce face Maria, cum ii Gogu? Anul asta se stinse si Culaie, Dumnezeu sa-l ierte! Ne-om duce toti... Azi ii ziua lui Babi, Dumnezeu s-o ierte ca tare dor mie de ea si de Mosu! Auzii ca s-a maritat Ana a mica. Si fina-mea Carmen are copil... Sa-i traiasca!Ajung poate la botez, au de nu poate-i ziceti voi si mi-o da si mie un plod cand s-o plictisi de ei...
-Da cum! Si tu cand ti-oi face? Da zi: la voi cum ii? Cum iti merge? Ce face mosica? Cand te-i intoarce acas’? Am fost la gradina, am adunat gutuii, diseara merem la ai batrani. Tii, Doamne fereasca, nu inca! Se duse tata. Mergem la casa batraneasca. Face tuica-tu Gogu focul, om pune pa plita iar... Pacat ca nu mai is oratanii in curte! Om aduce fiecare cate o carne acolo. Nu stim a gati ca Babi! Hai pa, dodica, te-o costa mult! La multi ani si tie!
-Pa, Niculeto, pa Ghita! La multi ani, la toti! Va fie ziua vesela. Varstati un strop pentru ai dusi!
La multi ani si voua, care popositi aici! Fie-va toamna senina! Promit sa mai vin sa fac uneori curat in odai, sa atat focul, sa mai aduc un gand, doua. Iar voi ma veti ierta ca nu raspund strigarii voastre. Vin alti pasi tineri si voiosi, fiecare cu vremea lui. Pe curand, oaspetii mei dragi!
Subiect: Varful cu Dor - Hanul Viilor (Citit de 754203 ori)
