Unde a fugit hangita? nu o sa mai aiba acelasi gust vinul
sa va delectez cu o povestioara ....
Uratul, asa il chema pe montan...
Toata lumea din blocul in care locuiam eu stia cine este Uratul. Uratul era un motan locatar. El iubea 3 lucruri pe lumea asta: sa se bata, sa manance gunoi si....sa iubeasca.
Combinatia acestor 3 lucruri impreuna cu viata traita afara aveau un efect devastator asupra motanului. In primul rand nu avea decat un ochi, iar unde trebuia sa fie celalalt se afla o gaura. De asemenea ii lipsea o ureche pe aceeasi parte a fetei. Piciorul stang parea sa fi fost rupt odata si se vindecase intr-un mod asa de ciudat incat il facea sa para ca da mereu coltul.
Lasand la o parte cicatricile de pe cap, gat si chiar si de pe umeri, Uratul ar fi trebuit sa fie un motan de rasa britanica, gri tarcat.
De cate ori cineva il vedea pe Urat aceeasi reactie continua sa apara "Ala este intr-adevar un motan URAT!!!"
Toti copiii fusesera avertizati sa nu-l atinga, oamenii mari aruncau cu pietre in el, il stropeau cu apa, il aruncau cand incerca sa intre in casele lor sau ii prindeau labutele in usa cand nu vroia sa plece. Iar Uratul avea intotdeauna aceeasi reactie.
Daca vroiai sa-l stropesti cu furtunul el ramanea pe loc, se lasa udat leoarca pana te dadeai batut si te opreai. Daca aruncai cu lucruri in el, isi incolacea trupul desirat in jurul picioarelor tale cerand iertare.
De cate ori zarea copii, alerga inspre ei, mieunand innebunit si se mangaia cu capul de mainile lor, cersind iubirea lor.
Daca l-ar fi luat cineva in brate, imediat ar fi inceput sa suga ca un copil mic camasa, lobul urechii, orice ar fi putut gasi.
Intr-o zi Uratul a vrut sa imparta din dragostea lui cainilor din apropiere. Acestia, insa, nu au fost prietenosi cu el, iar Uratul a fost foarte grav mutilat. Am vrut sa-i sar in ajutor. Dar deja cand am ajuns in locul in care el zacea, se vedea ca viata trista a motanului era pe sfarsite.
In timp ce-l luam in brate si-l duceam spre casa, il auzeam cum horcaie si cum isi pierdea rasuflarea si puteam sa-l simt cum se zbate. Ma gandeam ca-l durea foarte tare.
Apoi, la urechea mea, am avut acea senzatie de supt ca de bebelus venind din partea motanului. Uratul, in durerea aceea mare pe care o avea, suferind si, dupa cum se vedea, pe moarte, incerca sa se alinte la urechea mea. L-am apropiat mai mult de mine si a inceput sa se mangaie de palma mea, apoi s-a uitat cu acel ochi galben inspre mine si am putut distinge sunetul unui tors de pisica.
Chiar si in cele mai mari dureri, acea pisica batuta si plina de cicatrici cerea doar putina afectiune, poate chiar si un pic de compasiune.
In acel moment am simtit ca Uratul e cea mai frumoasa si cea mai iubitoare creatura pe care am vazut-o vreodata. Nici macar o data nu a incercat sa ma muste sau sa ma zgarie, sa fuga de mine sau sa se zbata in vreun fel. Uratul doar s-a uitat la mine, increzator in totalitate ca-l pot scapa de durere.
Uratul a murit in bratele mele inainte sa apuc sa intru in casa, dar am stat si l-am tinut mult timp dupa aceea, gandindu-ma cum o pisica putin vagaboanda, cu cicatrici si deformata a putut sa-mi schimbe parerea in legatura cu ceea ce inseamna sa ai un spirit atat de pur, sa iubesti cu adevarat si in totalitate.
Uratul m-a invatat mai mult despre compasiune si dorinta de a darui decat toate cartile, revistele pe care le-am citit sau talk show-rile la care m-am uitat. Si pentru asta ii voi ramane intotdeauna recunoscator. Uratul avea cicatrici pe dinafara, dar eu le aveam pe dinauntru. Venise vremea pentru mine sa-mi continui viata si sa invat sa iubesc cu adevarat si cu toata fiinta mea. Sa daruiesc toata iubirea mea celor la care tin.
Multi oameni vor sa fie mai bogati, sa aiba mai mult succes, sa fie mai placuti, mai frumosi, dar eu.....
Intotdeauna voi incerca sa fiu Uratul...
Subiect: Varful cu Dor - Hanul Viilor (Citit de 756053 ori)
