Pomul Craciunului
Tu n'ai vazut padurea, copile drag al meu,
Padurea iarna doarme, c'asa vrea Dumnezeu.
Si numai cate-un viscol o bate uneori,
Ea plange atunci cu hohot, cuprinsa de fiori.
Si tace-apoi si-adoarme, cand viscolele pier.
In noaptea asta însa, vin îngerii din cer.
Si zboara 'ncet de-alungul padurilor de brad,
Si canta 'ncet; si mere si flori din san le cad.
Iar florile s'anina de ramuri pana jos
Si-i cantec si lumina si-asa e de frumos !
Iar brazii se desteapta, se mira asta ce-i,
Se bucura si canta ca îngerii si ei.
Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ti trimite dintr'însa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creanga din brazii cu faclii,
Asa cum a gasit-o, cu flori si jucarii.
Departe într-un staul e'n fase-acum Isus,
Si îngerii, o, cate si cate i-au adus :
Dar el e bun si 'mparte la toti cati îl iubesc,
Tu vino, si te'nchina, zi : "Doamne-ti multumesc".
(G. Cosbuc)