Cum imi conving parintii ca el ma iubeste?

[Evangeline]

Salut! Am 17 ani si vreau sa va cer parerea, pt. ca nu stiu ce sa fac. Cunosc un baiat de un an si ceva si am fost prieteni f. buni, dar la un moment dat el a vrut mai mult, a vrut sa fim iubiti. De fapt, el a vrut sa fim impreuna de cand ne-am cunoscut, dar eu l-am refuzat. Apoi mi-am dat seama ca el e cel pe care-l il asteptam demult, cel care are grija de mine si ma invata tot ce e mai bun si mai frumos. Acum sunt departe de el si as vrea sa-l aduc langa mine, pt. ca stiu ca ma iubeste enorm, la fel cum il iubesc si eu, dar este o problema: parintii mei nu vor sa-l accepte. Mama e altfel, cu toate ca si ea cateodata ii da crezare tatalui meu si nu-i drept. Tatal meu imi spune ca nu e de mine, ca nu ma iubeste. El ar face orice pt. mine si stiu ca sufera la fel de mult cum sufar si eu, poate mai mult. Acum nu mai e atat de usor, sa-i castige increderea tatalui meu pt. ca el e   destul de departe. Povestea e destul de lunga, dar nu pot sa povestesc tot pt. ca nu as vrea ca "prietenii" nostri sa-si dea seama ca suntem impreuna.
Daca cineva mi-ar putea da un sfat sau daca aveti nevoie de mai multe detalii scrieti-mi un e-mail pe adresa dulcika@best-top.ro
Multumesc mult!

[DIANA]

Draga kytty17, da-mi voie sa fiu eu prima care te intampina aici! Deci, bine ai venit printre noi chiar asa, cu inima grea! Sper sa reusim sa te ajutam, ca de dorit, dorim asta cu tot sufletul! Si sper sa ramai cu noi si sa ne ajuti  sa ii ajutam si pe altii.

Problema cu prietenul tau are un aspect foarte iportant: cel legat de parinti. Parerea mea este ca primul lucru pe care trebuie sa il faci e sa pornesti la drum cu convingerea clara ca atitudinea lor este una venita din iubirea pe care ti-o poarta. Stiu, tendinta e sa te revolti, sa ii consideri absurzi, rai, neintelegatori, nestiutori in ceea ce te priveste. Eu nu sunt parinte inca, dar acum, cand sunt ceva mai mare,, am inceput sa ii inteleg si pe capcaunii de parinti. Si chiar sa le dau dreptate in multe din situatiile in care sfaturile si ceea ce imi cereau erau impotriva a ceea ce vroiam eu.
Deci, primul pas e  sa crezi ca parintii nu iti vor decat binele. Restul pasilor sunt mult mai usor de facut. Pentru ca acum vei cauta sa ii intelegi. Dar asta nu rezolva total problema cu prietenul tau! Stiu! Il iubesti! Si te iubeste! Poate nici nu iti inchipui ca vei mai putea trai fara el. E frumos! Minunat sentiment! Dar nu te arunca de tot, cu tot ce ai! Iubirea are manifestari specifice oricarei varste. Si tu iti stii cel mai bine prioritatile: vrei sa termini o scoala, sa mergi la facultate, sa iti faci o cariera? Asta vor parintii tai? Pai nu iti ramane decat sa demonstrezi ca prietenul tau nu sta in calea planurilor tale. Nu va fi usor, dar daca e intr-adevar iubire, va rezista, veti rezista amandoi. Curaj! Nici o problema nu e de nerezolvat!

[Evangeline]

Multumesc mult pt. sfaturi, imi vor fi de folos. Ma bucur ca am gasit un raspuns la intrebarile care ma macinau in fiecare zi. Mi-as dori tare mult sa-mi conving parintii ca el nu imi sta in cale si ca ma ajuta mereu, stiu ca numai alaturi de el voi reusi ceea ce sg. nu pot realiza. Doar impreuna vom reusi. 

[viulian]

Saluti!

(citatul este din treadul Care-i cea mai mare durere legata de dragoste?) dar mi s-a parut mai natural ca intrebarile sa mi le postez aici)

Dupa parerea mea iubirea neimpartasita nu e nimic pe langa o iubire care nu se poate realiza, adica cand ce-i doi se iubesc dar nu pot fi impreuna, de ce? datorita prietenilor, parintilor, sau stiu eu, uneori conditiilor sociale, ceea ce cred ca e cumplit, pt. ca daca e iubire nu tine cont, de bani, de casa si asa mai departe, daca e iubirea adevarata si nu poate fi realizata, e cumplit, e cumplit, pt. ca toata viata vei spera la pers. aceeia, care ai iubit-o si o iubesti, niciodata nu vei putea fi cu adevarat fericit(a). Daca vei avea pe altcineva, va fi greu pt. ca niciodata nu-l vei putea iubi asa cum ai iubit....si poate mai iubesti, si vei suferi si u si cel cu care stai si cel pe care-l iubesti. Uneori stau si ma gandesc ce voi face eu? Nu doresc nimanui sa fie ca mine, adica sa fie intr-un loc, departe de pers. iubita si sa nu stii cand il vei mai vedea, nu stii ce se va intampla. Cateodata simt ca innebunesc cand ma gandesc ca nici macar nu-l pot atinge 

Spui ca e departe si nu-l poti aduce langa tine. Cum adica ? Sa stea cu voi in casa, si parintii se opun, sau cum caci e prea generic sa inteleg? Oricum, in continuare presupun ca el a plecat din localitate, si ca din cand in cand ai vrea sa mergi pe la el sa mai stati impreuna.. so:

Mai importanti decat marea ta iubire imi par totusi parintii tai. Ei par a fi mai prioritari.. caci deciziile lor iti marcheaza actiunile, si nu ceea ce simti tu cu adevarat. Ii iubesti mai mult decat il iubesti pe prietenu tau ?

E mai importanta parerea lor decat a ta ? Trebuie sa fii supusa lor ?

Tu ce parere ai de expresia "ai atata libertate cata iti dai" ?

Insa! pe langa intrebarile de mai sus, vin cateva ale realitatii.. tu chiar iubesti, chiar merita sa te pui rau cu parintii, sau e doar un moft care va trece... ? Prietenul tau iti va putea oferi un confort daca vei merge la el ? Ai incredere suficienta ca veti reusi impreuna ?

Asa ca vezi exact care sunt raportarile tale, daca e doar sexualitate, asta se poate tine sub control cat de cat si nu risti sa te pui rau cu parintii; insa daca e mai mult, atunci nu inteleg de ce stai sa suferi in continuare 

Adica mai presus de iubire e interdictia parintilor ? Pai cum vine asta .
Prin iubire, tu si el sunteti mai presus decat orice om! La un moment dat tot vei abandona parintii ca sa pleci la iubitul/sotul tau. Tot parintii o sa-ti zica cu cine sa te casatoresti ?

Cam asta ma face sa banui ca tu stai in banca ta caci te simti vinovata sa-l doresti.. Daca l-ai iubi din toata fiinta ta, mai aproape de inima ta ar fi el decat interdictiile parintilor (mi s-ar parea mine normal.., nu?)

[Evangeline]

Multumesc mult viulian pt. ca mi-ai scris. Stiu, e destul de confuz, dar asa cum am spus in primul mesaj, nu pot sa dau prea multe detalii. El e in orasul nostru, dar eu nu mai sunt acolo. Nu era vb. sa locuim impreuna, ci sa am posibilitatea sa-l vad, sa vb. cu el, sa ne plimbam asa cum ne plimbam odata.
Ai dreptate, nu ar trebui sa fie nimic mai presus decat el, dar deocamdata parintii mei sunt singura sansa a mea, a noastra. Ma intrebam daca intr-o zi ii voi convinge sa ma ajute. Nu stiu ce va fi, dar stiu ca el e singura persoana pe care o iubesc cu adevarat. Problema e ca, nu stiu ce sa fac, ca sa nu gresesc. Insa, Diana mi-a dat un sfat destul de bun si sper ca va fi bine intr-o zi.
Stiu ca iubirea e mai presus decat orice, dar daca ai mei nu ma vor ajuta, eu nu am posibilitatea, deocamdata.