Sunt atat de rare momentele in care lasam inima sa vorbesca in locul ratiunii impregnate de stereotipuri si alienate de masti.
Cu totii credem ca intelegem sensul expresiei "iubire neconditionata". De asta ramane doar o expresie...unul dintre multele clisee care ajuta la imbogatirea discursurilor din fata amicilor de bere. Ma gandesc la acele momente in care eu insami m-am lansat in discutii aprinse despre asta. Mi se parea mie ca un atare subiect imi evidentiaza feminitatea si profunzimea si tare mandra eram cand reuseam sa intorc cuvintele pe calea ideilor mele.
As vrea sa va pot privi acum in ochi si sa las energia pe care o eman in mod spontan - energia pura, nealterata, singura purtataore a sentimentelor autentice - sa vorbeasca pentru mine.
In cuvinte se poate spune cam atat:
Iubirea nu judeca si nu incearca sa schimbe, Iubirea accepta si pretuieste.
Opusul iubirii este frica. Din frica apar neincrederea, judecata, gelozia, invidia. In ciuda aparentei, obiectul fricii nu este niciodata in afara noastra...Ne este frica ca nu suntem suficienti de buni, de aceea apare neincrederea care se transforma treptat in gelozie. Ne este frica ca, daca alegem sa intrerupem o relatie, vom pierde acea stabilitate confortabila dar totusi chinuitoare, de aceea apare dorinta de a-l schimba pe cel de langa noi dupa imaginea pe care o avem despre partenerul ideal. Ne este frica ca nu vom fi acceptati pentru ceea ce suntem, de aceea ne modelam personalitatea in concordanta cu ceea ce presupunem ca se asteapta de la noi. Ne este frica de respingere, de aceea cel mai adesea nu avem curajul sa intrebam, ci apelam la asumptii.
Cum putem sa cerem sa fim iubiti, acceptati, cand noi nu ne acceptam pe noi insine? Surprindeti absurdul din situatia asta? Ne respingem pe noi insine, ne supunem judecatii acelei instante a psihicului pe care ne-am format-o in timp cu rol de autocontrol...numai ca la un moment dat devine o voce aparte, un Judecator care loveste nemilos in noi si in ceilalti si care ne condamna iar si iar la o existenta nefericita.
Toate judecatile pe care le aplicam celorlalti, le aplicam in primul rand asupra noastra! Cam asa se formeaza o valoare...La un moment dat in viata, din multele modele de comportament care ni se ofera, optam pentru unul sau altul si il interorizam, il repetam pana devine parte din noi, firecul nostru. Odata devenit valoare, modelul isi pierde sensul, motivatia alegerii initiale se uita. Ramane o imagine pe care o adaugam la suita de aspecte-"trebuie" si la inaltimea careia vom incerca in permanenta si cu disperare sa ne plasam. In acelasi timp vom incerca sa-i "masuram" si pe cailalti dupa aceleasi principii.
Fireste ca printre atatea imagini, unele contradictorii, ne va fi foarte greu sa vedem adevarul. Si totul porneste de la frica.
Curajul nu este ceea ce vedem in filme...supereroi care trec prin foc si sabie ca salveze copilasi si femei aflate in primejdie. Curajul este decizia de a-ti privi propria frica in ochi si de a o topi cu flacara Iubirii, flacara lui Dumnezeu.
Inchei cu un citat care mie imi spune multe. Scuze ca-l redau in engleza...mi se pare ca tradus isi pierde din greutate.
"Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is that we are powerful beyond measure. It is our light, not our darkness, that frightens us. We ask ourselves, who am I to be brilliant, gorgeous, talented, and fabulous? Actually, who are we not to be? You are a child of God. Your playing small doesn't serve the world. There's nothing enlightened about shrinking so that other people won't feel insecure around you. We are all meant to shine, as children do. We were born to manifest the glory of God that is within us. It's not just in some of us; it's in everyone. And as we let our own light shine, we unconsciously give other people permission to do the same. As we are liberated from our own fear, our presence automatically liberates others." (Marianne Williamson - "A Return to Love: Reflections on the Principles of A Course in Miracles")
Subiect: Ce este IUBIREA? (Citit de 245747 ori)
