Ah, frunzele!

[ARIDANA]

http://www.youtube.com/watch?v=__mqPiynTfY&feature=related

"Ma uit la tine toamna indragostita..."

[Semiramis]

lorelei, vine toamna... ţi-e dor oare de frunze?

[Semiramis]

e toamnă iar... iar vântul plânge printre frunze. sunt încă verzi. pământul le aşteaptă-mbrăţişarea şi şoapta şi sărutul. frunzele căprui se leagănă cu dor de ploaie la amurg.
e toamnă iar...

[ARIDANA]

...pe de alta parte,vara staruie si nu-i vine sa se duca inca.A uitat numele si numarul pasarilor ce pleaca,al catargelor ce le-nsotesc spre taramurile calde pe care ea insasi le-a uitat.Toamna are nevoie de ajutor sa gaseasca loc bun de iernat pentru visul adormit al fiecarei frunze.
    Hai,desprinde-te vara,frunzelor tale verzi le trebuie doar ultima poveste a toamnei sa-si implineasca rostul pana la capat,sa poata trece dincolo...

[Lorelei]

Nu stiu de unde vin si-n care umbra
Se-asunde sufletul venin din mine
De frunze despletite toamna sumbra
Se-arunca-n valuri large catre tine

Si n-as putea sa-ti spun de ce si unde
Se-apleaca toamna-n vinul rubiniu
Dac-as putea in frunze m-as ascunde
Ca nevazuta calea sa-ti atiu.

Dar tot ce pot e sa incerc, spre tine
In fata ta si-a toamnei sa ma-nclin
In frunze imbracata, si-n ciorchine...
Sa sorbi din mine cupele cu vin.

[Semiramis]

dacă aş putea, aş ghici în frunze. de dragoste şi dor aş tălmăci pentru cei cu inima arzândă. aş mângâia fiecare nervură ruginie şi aş ruga-o să-mi spună cum se împletesc destine. dacă aş putea, aş ghici în frunze... toamna.

[Strumfita]

ma cheama frunzele... ma-mbat in culori de-apus de soare si ma cufund in marea de tristete si dor ce acapareaza orasul inundat in dragoste pentru unii, in dezamagire pentru altii. e trist cum anotimpul dragostei se poate transforma intr-o amintire trecuta.... dar nu pierduta.

e noiembrie ...

[Semiramis]

ah, frunzele în noiembrie îşi cer ruginiul regeşte. şi atunci pete de nuanţe care mai de care mai frumoase şi mai calde se aştern peste verde. iar ploaia sterge praful, amintirile şi dorurile de vară.
ah, frunzele, cum se mai răscoală ele în noiembrie...

[imposibilul romantic]

lorelei, vine toamna... ţi-e dor oare de frunze?

S-a sfarsit de-o vreme a frunzelor colinda
Vantu-n felinare sufla pe la porti
Imi miroase a iarna si a desfrunzire
Timpul ne striveste vietile sub roti

Clipa-ncremenita a uitat sa cada
Lacrima eterna a unui ochi durut
Alba masluire-n straie de zapada
Piesa e aceeasi, spectatorul mut.

Viscolul mi-aduce anii de-altadata
Te astept frumoaso sa ma vezi plangand
Cand colindatorii bat din poarta-n poarta
La anoastra nimeni, nu va fi, nicicand.

Pregateste masa in odaia veche
Sa miroasa a cetina de brad si-a mar
Incoltiti de iarna, fara de pereche
Sa ma ninga-n suflet, neaua ta din par.

Exilati de vreme la un cap de lume
In salbaticia unui veac strain
Doi pribegi ai sortii fara timp si nume
Sa sfidam prezentul si sa ne iubim.

Cata nerostire e-n osanda iernii
Suliti de cuvinte, inghetate-n geam
Fereca lumina cand inspre vecernii
Stele de zapada incoltesc pe ram.

Sub caldura mainii tampla mea carunta
Iti aseaza-n palma flori de mar si timp
Si parca aevea retraim o nunta
Incrustata-n mintea altui anotimp.

[Semiramis]

vântul a stins felinarele care vegheau aleile, iar iarna dădea semne de venire. frunzele îngânau colinde, în aşteptarea fulgilor. dar mai avea ceva vreme să treacă până atunci.
ah, frunzele...

[Lorelei]

Si incepe iara-a frunzelor colinda
Ferecate vise se ascund sub porti
Si miroase-a freamat si a desfrunzire
Suntem calatorii unei alte sorti

Frunza aramie a uitat sa cada
Sub al toamnei aprig neuitat durut
Sa prefacem frunza-n claie de zapada
Sub hotarul reavăn din colindul mut

Frunzele-n noiane-n vantul de-altadata
Se prefac in lacrimi si te-aud plangand
As putea sa-ti mangai mana vinovata
Dar esti departarea, visul de nicicand.

As turna in cupe vin din bute veche
Ti-as ascunde-n palma-o lacrima si-un mar
Sa fim iar intaia, clasica pereche
Imbracati in frunze, frunze mii in par.

Exilat pe-un capat vechi si rau de lume
Te cuprind in suflet dragul meu strain
Imi voi scrie altfel dragostea si-un nume
Nou imi voi alege. Poate mai iubim...

Frunzele in valuri – prevestirea iernii –
Se prăvăl in suflet cum ar bate-n geam
In genunea toamnei se cobor vecernii
Frunzele-abatute se atin pe ram.

Sub al toamnei murmur iarna cea carunta
Va veni ca maine, poate din alt timp
Niciodata toamnei nu-i vom scrie nunta.
Vom fura argintul altui anotimp.

[Semiramis]

foarte frumos. se pare că imposibilul romantic te-a inspirat.

[ARIDANA]

Mă tem de vorbe

de Valeria Lioara Roman

     "Acolo unde orele se sparg în minute, unde uitam de mine, uitată de toţi, unde mirosea a clipe aproape, mă regăseam îmbrăţişată cu marea în fiecare toamnă dezmăţată. Acolo mă contopeam cu trecutul. Mă căutam la ceasul când visele sunt coapte iar restul... tăcere.
     În dimineţile când soarele abia se elibera de îmbrăţişarea mării, contopiţi ca în sărutul lui Brâncuşi, iar cerul îşi ridica pleoapa somnoroasă pe scena divină din teatrul lui Dumnezeu, de cele mai multe ori mi-am închis chipul în grele gânduri.
      La ce folos? Cui îi pasă de scânteia mea în eternitate? Atunci când voi fi pulbere, poate cineva îşi va aminti întâmplător de un fir mic de nisip, pe care furtuna vieţii l-a purtat de colo, colo, pe lângă inimi pustiite.
      Într-o zi mi-am luat rămas bun de la spiritul muntelui meu de rubin şi m-am îndreptat spre răsărit. Am ajuns aici mânată de dorinţa de a descoperi alţi oameni cu poarta sufletului deschisă şi dornici numaidecât să mă poftească în casa lor. Nu mi-a trebuit mult să constat că noaptea e la fel de întunecoasă, că luna are aceeaşi magie de zeiţă, simbol al visului şi imaginaţiei. Luna, regina nopţii.
      Cât de frumoasă poate fi o femeie cu mireasma ei, când în nopţile cu lună, în ochii ei goi licăresc dorinţe ascunse şi tăceri piezişe. Aceeaşi lună mi-a cuprins privirea şi mi-a încolăcit trupul de zeci de ori, acolo la un mal de mare unde, vântul s-a jucat de-a valma în părul meu, iar carul mic m-a privit în ochi în iubiri de-o vară. Târziul zâmbet de lumină n-a putut să-mi dea atât cât ar fi vrut, că prea curând plecam de fiecare dată, rugându-mă să-mi iubească mâinile, ochii şi surâsul, vara viitoare. Şi în zilele cu număr mă iubeam sălbatic cu marea şi soarele lăsând să curgă din mine seva vieţii fără să rănesc pescăruşii cu privirea, iar seara, obosită, mă sărutam de noapte bună cu luceafărul lui Eminescu. Iar eu îi şopteam: vreau să mă ai în noaptea asta lungă, chiar de-mi vei rănii sufletul ostatec. Iar arcuşul vioară ameţit de mirosul de struguri să se întrebe: care e doamna care mă fascinează? Tu sau Toamna?"

[alexia]

Ah, frunzele... Cand zapada imi scartaie sub picioare si gerul naprasnic imi ingheata obrajii nu pot sa nu ma visez frunza de nufar! Dragele mele, nebunele mele frunze aurii si acaju, nu v-am uitat, am asteptat doar sa vina primavara...si a venit! 

[Semiramis]

la noi încă e iarnă... frunzele au plecat.