Ah, frunzele!

[alexia]

Zi frumoasă de netoamnă, şi rece, şi caldă, şi liniştită, şi mocnind ca un foc gata să izbucnească. Am obosit de mine, de tine, de tot. Doar frunzele încremenite parcă pe crengi, rămase pe ici colo câte una, precum amintirile care se încăpăţânează să se stingă, îmi amintesc de toate dorurile mele. Mă agăţ de câte o tulpină sperând că-mi vor creşte şi mie rădăcini dar prea mă doare toamna asta şi prea îmi vine să urlu parcă din fiecare ciot: ah, frunzelor!

[Modi]

Odihneste-te de tine, de el, de tot. Dar vezi ca e posibil ca teama sa fie cea care te oboseste. Pentru a-ti creste radacini trebuie sa vrei sa vezi soarele. Pentru a tipa trebuie macar sa articulezi sunete.

[alexia]

Iubesc copacii. Ii iubesc pentru rabdarea si puterea lor de a trece prin ierni ca apoi primavara, sa infrunzeasca cu atat de multa vitalitate. Pana si unui copac cu crengi uscate ii poate creste o frunza pe un ram. Si ii iubesc mai ales pentru ca stiu sa moara in picioare.

[Angy]

Astept sa rasara mugurii de bucurie verzi de sub stelele inghetate.
Razand in soare sa le privesc cantand :Ah , frunzele !

[alexia]

Mi-e toamna primavară, iar cuvintele stau să pocnească precum mugurii pe ram. Mi-e verde sângele și tălpile mă ard de drumul spre tine. Mai e vreme până voi porni spre tine, pe o corabie de gânduri și cu vântul suflându-mi în frunze. Mai e vreme, chiar dacă vor trece prin fața ochilor mei toate anotimpurile...

[amelie]

la fel cum frunzele se aduna tot mai multe si in toate culorile toamnei, la fel iubirea a crescut tot mai frumoasa , mai plina de culori in sufletele noastre de a lungul timpului ...TE IUBESC !!

[Eve]

Din frunzele ce-n geam
Azi s-au lovit intr-una,
Cazand sub pom morman,
Ti-am pus in carte una,
Batand in rosiatic,
Ca un tesut domnesc,
Cu fire de jaratic
Ce inca mai sclipesc.
E moale ca atlazul,
Si ca o gura muta
Ce strabatand obrazul
Pe pleoape te saruta.
(Frunza-George Calinescu)

[Lorelei]

Ma invelesc in frunze in fiecare toamna... Sa tot fie niste ani buni de-atunci. Ani... sau clipe? Ani... sau veacuri? Ah, frunze, dezlantuite frunze, jucati in carti deeschise si in plete in vant! Si ne-aduceti pe toti inapoi!

[Angy]

Ah, frunzele !

Ravasiti-ma, imprastiati-ma, alungati-ma, opriti-ma, incuiati-ma sau deschideti-ma dar nu-mi luati niciodata bucuria de a va iubi.
Ma invelesc de ploi cu voi.
Leganati-ma in ritm de toamna iar pe gene sa-mi puneti balsam de rubin si respiratie de dor pe cerul ce mangaie, atat de idlic, nimicul.
Toamna. Frumoasa femeie ce treci dincolo de simturi. In tine ma dezbrac de mine. De toate poverile adunate peste an.. Arunc ce-i de prisos. O sfoara ce-mi tinea o parte a sufletului ingenuncheata, ochelarii ce mi-au incetosat privirea pentru a nu putea trece de dunga orizontului si pantofii cu care am calcat in zori sau in inserare pietrele care-mi raneau picioarele de parca n-ar fi fost vii niciodata.
Fiinta-mi rascolita imi arata copacii goi care in fiecare an “mor” in picioare.
Cantece pe nervuri de chitara care curg , se uita, suspina, subjuga, cer, vindeca, bucura, striga, doresc sau cersesc viata, trec.
Si vine toamna si trece toamna. La fel ca anii mei. Dulceata de ganduri servite dimineata din palma. Frunzelor...

[Semiramis]

Lorelei, curând, frunzele vor împlini un deceniu... Timpul trece, frunzele mor, vântul le îngroapă prin cine știe ce colț de lume.
Lorelei, la mine e toamnă. O toamnă fără multe frunze. De unde aș putea începe? Sau unde aș sfârși? Am încercat să le număr. Am gasit două galbene, șapte ruginii, una acaju și 12 sângerii.
Lorelei, cum e primăvara ta?