AŞA DA, LORELEI!
În pofida câr-co-…daşilor (într-ale poeziei, care, în plus, văd c-au început să glumească pe seama mea - cum că mă insinuez în subiectele tale şi nu numai), îmi permit să te felicit pentru poezia cu titlul de mai sus, pentru că o socot prima poezie bună semnată de tine - fireşte din câte ţi-am citit până acum (…şi, spre ruşinea mea, ţi-am citit cam puţine, e-adevărat!).
Pe marginea poeziei tale, dar şi spre a-mi explica propria poezie ("lipsită de imagini poetice, dar clară ca lumina zilei"), îmi îngădui să notez cele de mai jos pentru că am simţit nevoia (aşadar şi lipsa) unui aparat critic care să încerce (măcar să încerce!) să abordeze condiţiile, deci şi exigenţele poeziei adevărate.
De ce o fac? Păi dacă tot nu abordează nimeni acest subiect (complex), mi-am zis "să sparg eu ghiaţa" - pentru început, după care sper să "intri în joc" şi tu, şi ceilalţi colegi bineintenţionaţi…
Şi ca să fiu scurt (ca-n poezie) vă declar "cu mâna pe inimă" că eu cred cu tărie în cele trei calităţi ale poeziei, care, după cei mai mulţi autori (pe care n-am să-i citez din motive de spaţiu), ar fi următoarele:
1. Claritatea. O poezie bună trebuie să nu se abată de la tema enunţată, iar pentru aceasta trebuie să fie cristal (şi nu vitraliu) în privinţa exprimării ideii (ideilor) şi/sau a subiectului.
2. Concizie. O poezie bună e aceea în care totul e cizelat până la esenţă, încât nu putem schimba nici măcar o virgulă (nu mai zic de un cuvânt) - ca-n exemplul lui Eminescu, genialul, singurul poet universal din câţi cunosc…
3. Citibilitate, recitabilitate. O poezie bună poate fi citită cu uşurinţă, dar mai ales poate fi recitată cu plăcere. Citită, dar mai ales recitată, poezia trebuie să (şi să ne) transmită fiorii unor stări sufleteşti general-acceptate (adică să ne emoţioneze)…
Dacă tot am spus cele de mai sus, aş vrea să mai adaug doar atât: că o poezie bună trebuie să se adreseze în primul rând "simţirii" - antrenând mai ales trăirile cititorului (ascultătorului), făcându-l să vibreze - şi mai puţin raţiunii… Concret, cititorul de poezie să nu fie pus în situaţia să se întrebe: "Ce-o fi vrând să spună poetul prin aceste versuri, care sunt o înşiruire de metafore ori de asociaţii verbale, fără legătură imagistică şi nici logică, între ele?". Problema poeziei e că ori e înţeleasă şi place… "din prima", ori rămâne să fie descifrată cu creionul în mână, întocmai ca un… rebus. Or, după opinia mea, "rebusistica" ne înseamnă poezie şi nu va ajunge niciodată să emoţioneze cu adevărat pe nimeni. De aceea susţin cu toată fiinţa mea noul val al antipostmodernismului în poezie, care recomandă să renunţăm la imaginile neinspirate şi la metaforele chinuite, spre a subordona întregul travaliu poetic numai şi numai mesajului artistico-ideatic (aşa cum intuise şi proceda, în mod genial, marele Marin Sorescu).
Închei aici şi rămân pe recepţie, pentru a vedea şi alte opinii.
În fond, învăţăm experimentând individual, adică experimentăm învăţând unii de la alţii. Şi-apoi, nu se ştie niciodată ce poate ieşi din această activitate febrilă de… stup, găzduit cu amabilitate de către acest site excepţional.
Subiect: GENEZĂ (Citit de 3245 ori)
