I-am dedicat mai demult EI, DANEI, urmatoarea epopee a sufletului... As vrea sa v-o impartasesc si voua... Nu e terminata, dar o buna prietena mi-a spus sa o las asa, e mai... nu stiu, cu talc...
Ce spuneti de aceste cautari pe care fiecare dintre noi se zbate sa le duca la bun sfarsit? Vom gasi oare vreodata ceea ce cautam? Acea jumatate a noastra? Sau cautam la nesfarsit?
Manat doar de dorinte
Si-un vis cam nebunesc
Indepartat de lume
Prin spatii ratacesc.
S-ajung o stea din urma
Degeaba ma caznesc.
As vrea numai atata:
Sa-i spun cat o iubesc.
As vrea s-o tin de mana
Sa-i spun ce tainuiesc,
Sa-i spun cum cateodata
Nu pot nici sa gandesc.
* * *
Eoni trecut-au maine
De cand ma napustesc
Prin spatii siderale
Uitand tot ce-i lumesc.
Nebun ca o cometa,
In urma praf starnesc,
Nu ma opresc niciunde
Caci la ceva tanjesc.
Cat oare-o sa mai treaca
S-ajung sa o gasesc?
Nu stie nimeni asta
Dar nici nu ma grabesc.
Caci am o vesnicie
In fata s-o traiesc,
S-alerg mereu prin spatii
Cu gandul s-o gasesc.
* * *
Dar iata, mi se pare?
De dupa-un colt de cer
Apare-o stea superba
Zambindu-mi cu mister.
Eu stiu ca Ea e-aceea
Caci am visat-o ieri.
Si-alerg nebun spre dansa:
Un mandru giuvaer!
Ne intalnim la mijloc
De spatii si de timpuri,
Ea luminandu-mi chipul,
Cu mine numai simturi!
Mirifica fiinta!
As vrea doar s-o privesc,
Caci teama mi-e acuma
De-i spun ca o ranesc.
Dar ea brusc ma cuprinde,
Ma-ndeamna sa-i vorbesc,
Timid eu prind curajul
Si-ncep sa ii soptesc.
Subiect: Epopee (Citit de 1806 ori)
