Vă mulţumesc din inimă pentru cuvintele frumoase pe care mi le-aţi adresat.
Să ştiţi că şi dumneavoastră, precum şi toţi colegii noştri (care publică pe acest site) puteţi scrie poezii la fel de reuşite, ba chiar şi mai reuşite.
Pentru aceasta nu trebuie decât să ţinem seama de experienţa marilor poeţi, care poate fi rezumată prin ceea ce numim, îndeobşte, autoexigenţă liber consimţită, care constă în aceea că:
1 Luau foarte în serios munca de creaţie, cu rezultatul ei numit poezie, căutând să surprindă în creaţiile lor esenţa vieţii proprii, ori esenţa vieţii altora;
2. Citeau foarte multă poezie, de orice fel, dar mai ales căutau să înţeleagă ce aduce nou fiecare poezie citită. Pentru aceasta, de cele mai multe ori reciteau de câteva ori poeziile care le cădeau în mâini, până când "intrau în atmosfera lor", mai bine spus până le sesizau structura, funcţionalitatea şi finalitatea (scopul - învăţămintele pentru cititori);
3. Încercau să dezvolte subiectele (temele) poeziilor citite, mai bine zis încercau să le treacă prin filtrul personalităţilor lor. Şi, aşa cum a consemant de multe ori istoria literaturii, reuşeau să rescrie multe teme şi subiecte, altfel de până la ei.
...Aşadar, n-ar fi de mirare să constatăm că putem reuşi şi noi să recreăm ceea ce am citit, ba chiar mult mai bine - aşa cum spuneam la început.
Vă sărut mâinile, fetelor dragi!