cu pasiune

[Semiramis]

pasiune...dulce pasiune. dar ce te faci cand iti lipseste obiectul veneratiei? inchizi ochii si simti sarutul ce face sa doara fiecare radacina de par...intinzi mana, ochii inca sunt inchisi, si strecori degetele reci printre suvite...si respiratia, dulce adiere ingemanata cu a ta iti sopteste nedefinit...te vreau.
tu simti pasiunea cum te impresoara, doar esti latin si sangele iti e fierbinte. ce faci tu cu adevarat pasional? canti, iubesti, scrii, te rogi, te daruiesti, dansezi? imi spui?

[Lorelei]

Pai se cuvine sa ne raspunzi tu mai intai. Apoi promit sa revin si eu.

[Semiramis]

scumpa sirena, pentru inceput o sa-ti spun ca iubesc marea. si implicit te iubesc pe tine pentru ca faci parte din ea...cand privesc apa ei, incep sa plang, de prea mult frumos si nu pot scoate nici un sunet...imi urca simtirea prin vine atunci cand e amara si arunca valuri pe tarm suparata...pasiunea e in cuget si in ceea ce imi induce nebunia ei...mai ales noaptea cand misterul o impresoara.
iubesc marea si o fac cu pasiune, cuminte, cerebral...

[Lorelei]

Pentru mine pasiunea adevarata, devoratoare, apare rar. Dar atunci cand apare se manifesta plin si fara rezerve. Imi amintesc acum de o piesa de Dvorak pe care am cantat-o odata la vioara. A fost prima data cand am simtit nebunia artistului pentru care mana nu mai e mana, ci o prelungire fireasca a viorii. Este o senzatie incredibila de iesire din timp si de transfigurare. Si imi mai amintesc de un lucru marunt, de un puzzle de o mie de piese la care am lucrat aproape fara intrerupere vreo 4 zile. Aproape ca nu mai mancam, nu mai dormeam. Nebunie. Senzatie total diferita, un soi de obsesie acolo. Probabil cea mai mistuitoare forma de pasiune este in dragoste. Dar acolo inca n-am invatat sa ma daruiesc fara rezerve si fara nici un fel de retineri. Pasiunea inseamna iesire din timp si incremenire in clipa. Nu mai conteaza nici inainte, nici dupa, ci numai ACUM.

[viulian]

Pasiunea este senzatia ce acompaniaza cautarea chatarsisului ?

[Lorelei]

Nu, catharsisul este altceva. Il putem asocia cu pasiunea dintr-un singur punct de vedere, si anume acela ca uneori (numai uneori) experimentam in imaginatie si alungam de la sine solutii prea curajoase ca sa le punem in practica in mod real (de pilda in Huliganii lui Eliade exercitiul de sinucidere de acolo are rol de catharsis, tocmai pentru a fi eliminat ca solutie din viata reala), iar aceste experimentari sunt uneori pline de pasiune, mistuitoare. Dar catharsisul il asociem mai degraba, daca vrei, cu un soi de defulare, care, sigur, poate fi pasionala, dar nu e obligatoriu. Deci pasiunea nu este senzatia care acompaniaza catharsisul (decat ocazional si fara legatura cauzala), cu atat mai putin cautarea lui. Cel putin asa vad eu lucrurile.

[viulian]

Ok ok 

Pentru mine pasiunea = satisfactia cu care astepti descarcarea/eliberarea (chatarsisul).

Chiar era o vorba cu "asteptarea unei placeri este insasi o placere".. Ca e vorba de placere sexuala, de jocuri cu moartea, de jonglarea cu idei care apasa, etc, tot pasiune o numesc.

Asa ca daca iubesc, daca ma joc la calculator, daca imi conduc agresiv sau pasnic masina, tot cu pasiune o fac.. Mai intensa sau mai putin intensa in functie de incarcarea afectiva din acel moment..

[Lorelei]

Da, probabil fiecare trebuie sa explice ce intelege prin pasiune. Altfel intrebarile sunt echivoce si nu propun o dezbatere.

[alexia]

"Pentru a judeca pasiunea unui om ar trebui sa stim intai ce pret pune acest om pe tot ce sacrifica in numele acelei pasiuni" spunea Stendhal in "Jurnal". Sustin aceasta idee. Pasiunea, indiferent pentru cine/ce este, cere sacrificii. Unii spun ca se merita, altii ca nu. Pasiunea te face sa depasesti limite, sa dai si poate sa pierzi tot. Indiferent de deznodamant, prin insasi definitia ei, pasiunea domina prin intensitatea efectelor.

[Semiramis]

pasiune. pasiunea este stabila. cand ai entuziasm impreunat cu dorinta, ai pasiune. pasiunea nu e trecatoare. citesc cu pasiune minulescu. atunci cand il parcurg, vocea mea este schimbata. n-o recunosc in sfera constientului. nu are limite. simt pasiunea autorului cand spune:
"Amante cu ochi verzi,
Amante cu ochi adanci ca fundul zarii!...
Pe vatra sufletelor voastre, sarmana vatra funerara -
Mormant de patimi potolite -
In lungi acorduri de chitara
V-am presarat garoafe rosii ca niste buze-nsangerate
Ce-ar vrea sa renvieze mortii
Din vechi cosciugiuri putrezite
Prin cimitirele uitate"

asta e pasiune...pasiune din iubire. pasiune in fata careia ma plec!