A fost candva, o vreme,
Eram bolnav, lepros,
De semeni din cetate afara eram scos;
Dar ai trecut pe-acolo, si inca de departe
Cand ai strigat spre mine, din chipul meu de moarte
M-ai vindecat, o! Doamne! si te-ai apropiat,
Cu pace, cu bucurie m-ai binecuvantat.
Si prima oara-n viata, senina ta privire,
Mi-a aratat ce-nseamna Iubire, doar Iubire!
Eram un orb, o! Doamne! si fara ajutor,
Purtam in mine lantul singuratatii lor;
Dar tu te-ai coborat sa-mi faci noroi din tina,
Si ochii sa imi umezi sa pot vedea lumina.
Cand te-am vazut atuncea...erai cel mai frumos!
Nu soarele, ci chipul ti-era mai luminos;
Iar ochii mei vedeau in dulcea ta privire
Mai calda ca la mama, Iubire doar Iubire!
Cand la un foc odata, stateam afara jos;
Calcand pe legamantul cel sfant si glorios
Uitand de premiul slavei si harul suferintei
M-am lepadat de tine, de frica suferintei.
Dar tu, ai trecut pe-acolo, batut si chinuit
Si te-ai oprit o clipa si-n fata m-ai privit.
O! Iisuse! in trista ta privire am inteles atunci...
Iubire, doar Iubire!
Cand te-au batut Iisuse in curtea lui Pilat,
Cand chipul tau curat era brazdat de sange
Cand toti strigau cu ura...
Si eu eram in gloata, si eu te huidui-am
Robit de patimi oarbe si eu te-am rastignit
Dar m-ai privit Iisuse si blanda ta privire,
Mi-a aratat ranita, Iubire doar Iubire!
Si azi, cand lumea-ntreaga alearga ratacita
Si truda si-o arunca pe drumuri de gheena...
Cand drama omenirii este in ultima ei scena,
Atarni si azi pe cruce,mai rastignit decat atunci
Mai trist te uiti in lume si-i cauti pe-ai tai prunci.
Zdrobit iti pleci iar capul cu plansa ta privire
Implora Omenirii
Iubire doar Iubire!
Sper sa placa, este o poezie scrisa de un copilas, din Casa Sperantei, sosita astazi la redactie. Am copiat exact cum era scisa. Imi cer iertare lui, daca-am gresit cu ceva. Ii multumesc lui Ciprian-Alexandru pentru sufletul ales. Primiti-o si voi in dar din partea lui.