MOARTE

[sunshine]

  Am inceput sa ma tem de moarte dar nu ma gandesc la ea. E prima data cand simt ca iubesc viata si imi doresc sa traiesc pentru ce am. Vreau sa traiesc 1000 de ani , sa nu se mai sfarseasca timpul meu. Simt ca traiesc, vreau sa traiesc, iubesc sa traiesc...Nici nu concep sa ma gandesc la altceva decat la viata.Moartea .....este o alta viata in alta dimensiune care mai poate astepta

[digitty]

Moartea? de ce sa ma tem de ea? sunt in totalitate de acord cu citatul de la inceputul topicului.

Moartea nu este inspaimantatoare doar noi, oamenii, ii dam o alta insemnatate si o facem sa para ca atare. Faptul ca pierdem pe cineva drag pentru totdeauna (si fara vreo cale de intoarcere) este inspaimantator, insa moartea in sine e doar...ceva care ni se intampla tuturor pana la urma.

[Cruella]

Da, imi este teama de moarte. Dar de moartea celor dragi, nu de a mea. Cu a mea n-am nici o treaba, ca stiu ca nu se grabeste (am facut un pact cu o moarte ardeleneasca, sa vina incetut). Dar cand ai parintii bolnavi, te temi pentru ei. Pentru ce vei face TU cand ei s-or duce. Si atunci te sperii. Eu cel putin.

[viulian]

Eu nu stiu ce sa raspund.. Mi-e frica si de moartea celor dragi (cand a murit tata, am avut vreun an sentimentul ca sunt al nimanui, sau nu stiu cum sa zic, ca s-a dus un stalp din ceea ce imi dadea libertatea de a fi nepasator, superficial cumva).
Nu stiu sa explic prea bine, dar cand ai amandoi parintii, parca nici o problema nu e grava, orice ai face te retragi acolo si uiti de tot..

De moartea mea mi-e frica nu neaparat de ea, ci de sentimentul de timp care a trecut, care, daca nu gasesc ceea ce caut pe Pamantul asta, s-ar putea sa ma apese foarte rau.. de asta imi e teama, de ocaziile care au trecut, si de regretele ca nu am facut altfel.

[Lorelei]

Mi-e frica nu de moarte, ci de drumul pana acolo. Mai exact de eventuala uratenie a drumului pana acolo, boala, batranete etc. Frica tare  Si da, mi-e nu frica, ci grija cumva sau cum sa zic, de moartea celor apropiati. De fapt de cum voi merge inainte fara ei, in eventualitatea mortii. Altfel, moartea in sine nu ma sperie. Sau poate nu inca... fiind la o varsta la care pare departe. Dar ideea deocamdata nu ma sperie.

[sic]

Mi-e teama de moarte... mi-e teama ca ma voi topi de dorul celor pe care ii las in urma...

[motanel]

Moartea e doar o forma de trecere in camera de langa. Ramai aproape, langa cei dragi sau iti raman aproape daca ei pleaca putin. Nu mi-e frica de moarte. Cum nu mi-e frica de camera de langa. Ca somnul, poate... vorba lui Sorescu, "pentru ca era peste masura de obosit / s-a dus sa moara putin".

[Semiramis]

când cineva moare, cred că cea mai mare pierdere suferită este a celui care moare. noi, cei rămaşi în viaţă, ne plângem morţii şi mai apoi ni-i uităm. "căci şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti" - Minulescu.
moartea e tristă...nu vreau să mă gândesc la ea.

[amelie]

Moartea e un "nicaieri"în care, desi stim ca trebuie sa patrundem cu totii, de cate ori intra acolo cineva drag si apropiat, in noi, cei ramasi pe marginea prapastiei, se sfasie sufletul de teama, jale si disperare. Toate rationamentele se sfarsesc si-ti vine doar sa strigi dupa un ajutor, care nu poate veni de nicaieri. Singura salvare, singura mangaiere ar putea fi credinţa, dar cineva care n-are aceasta alinare pur si simplu poate sa innebuneasca la gandul noptii vesnice.

[viulian]

Citeam mai adineaori despre Epicur, si am ramas surprins cat de lucide par argumentele lui impotriva fricii de moarte (ma refer impotriva fricii de propria moarte).

Primul argument:
1 ) Moartea inseamna anihilare.
2 ) Cei vii nu sunt inca anihilati (altfel, nu ar fi in viata)
3 ) Din 1) si 2) rezulta ca moartea nu afecteaza pe cei inca vii.
4 ) Prin urmare, moartea nu face rau celor inca vii (din 3).
5 ) Pentru ca un lucru sa fie rau pentru cineva, acel cineva trebuie sa existe.
6 ) Mortii nu exista (datorita 1)
7 ) Prin urmare moartea nu face rau celor deja morti (din 5 si 6)
8 ) Rezulta ca moartea nu face rau nici celor vii, nici celor morti.

Adica ar fi absurd sa-ti fie frica de moarte, atata timp cat aceasta nu iti face rau dupa ce esti mort.

Al doilea argument a lui Epicur a fost consemnat de Lucretius.

Acesta spune ca oricui ii este frica de moarte ar trebui sa se gandeasca la perioada dinainte de a se fi nascut. Trecutul infinit al non-existentei prenatale este la fel de lung ca infinitul nonexistentei postmortem. A privi inainte de nastere este ca o oglinda pe care natura ne-a dat-o ca sa ne facem o idee despre cum va fi si dupa moarte.
Pe scurt, nu consideram ca inspaimantator faptul ca nu am existat pana in momentul nasterii; de ce am considera inspaimantator ca nu vom mai exista dupa ?

Am cam ramas masca

[Just]

Parca spunea cineva mai sus ca nu ne este frica de moartea in sine ,de ceea ce este dupa ,ci ne temem de cum o sa ne rapeasca vietii ,in sensul ca sunt persoane ce se lupta cu dureri insuportabile zile ,chiar saptamani pana cand acestea vor lua sfarsit odata cu moartea sau pana in momentul in care se va produce anihilarea (nu-mi place cuvantul asta ,Blaga-i spunea mai frumos " trecere " (in "Opreste trecerea, Stiu ca unde nu e moarte...") . Sunt o groaza de intrebari ce-ti apar in minte :"oare cum o sa se intample?" ,"va fi subit?" "cand va fi?" si cred ca mai degraba ele ne produc teama .

[Stefan]

 
 "Ati vrea sa cunoasteti taina mortii? Ci cum veti afla-o,daca nu cautind-o in inima vietii? Bufnita,cu ochii-i atotvazatori noaptea,in timpul zilei sta oarba,neputindu-si dezvalui misterul luminii.Daca,in adevar,voiti a contempla spiritul mortii,deschideti-va larg inima spre trupul vietii.Fiindca viata cu moartea una sint,cum una sint fluviul cu oceanul.
  In adincul sperantelor si al dorintelor se odihneste tacuta voastra stiinta despre viata de dincolo;Si,asemeni semintelor visind sub zapezi,inima voastra viseaza la primaveri.Incredintati-va visurilor,deoarece in ele sta ascunsa usa ce da spre eternitate.frica voastra de moarte nu-i decit fiorul pastorului,cind ingenuncheaza in fata regelui sau,a carui mina i se va aseza pe crestet,cinstindu-l.Oare pastorul nu se bucura,infiorindu-se chiar,de faptul ca va purta semnul regelui?Totusi nu-i el mai atent la propriul sau fior?
  Pentru ca,in fapt,ce-nseamna a muri,daca nu sa ramii gol in bataia vintului si a te topi in soare?Si ce-i ,oare,a nu mai respira,daca nu a elibera respiratia mareelor sale nelinistite,pentru ca astfel aceasta sa se poata inalta si mariintru cautarea,fara de piedica,a Creatorului?
  Numai atunci cind veti sorbi din riul tacerii veti incepe cu adevarat sa cintati,Si numai cind veti fi atins virful muntelui,veti incepe cu adevarat sa urcati,Si numai cind pamintul va va cere ceea ce-i trupesc in voi,veti dansa cu adevarat."          (KAHLIL GIBRAN )

[inda]

Da, imi este frica de moarte, pentru ca am murit de mult ori si intotdeauna m-a durut cumplit. Pare un paradox ce spun, insa adevarul e ca ni se intampla tuturor. Moartea e oarecum asa, ca despartirile cu singura diferenta ca e irevocabila. Cand pleaca cineva, nu doar ca dispare ci ia cu el acea bucata din noi asimilata in timpul petrecut impreuna.
Orice relatie intre doi oameni se hraneste eu ei insisi, fiecare asimileaza ceva de la celalalt, iar cand unul moare, cel ramas in viata sufera dublu, odata pentru cel disparut si odata pentru partea din el care a murit. Moartea ne saraceste de ceilalti si de noi deopotriva. Poate de aceea ne temem de ea, pentru ca mereu murim cate putin si totusi nu ne putem impaca cu ideea durerii.

[amelie]

"Moartea este pentru fiinţa plină de viaţă din noi un zid de nepătruns,privit cu groază sau cu resemnare, cu fericirea sau cu dezgust, dorit sau urât, salvator sau potrivnic,moartea este ,a fost şi va fi tot ceea ce ne-am dori noi să se afle sau să nu se afle în spatele zidului pe care nu-l putem trece decât o singură dată şi atunci, obligatoriu pentru fiecare şi pentru totdeauna."(Sorin Cerin în Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group)

[Strumfita]

nu mi-e frica ... ba chiar din contra.. tanjesc dupa ea ..