viata ca un spectacol al propriilor noastre iluzii

[lorey]

[img]Am fost si am vazut un spectacol ... actorii stateau ca intr-un mormant inchisi in cutii metalice, sicrie invizibile...un spectacol in spectacol, o iluzie a ceea ce ar fi trebuit sa fie, sau a ceea ce s-a intamplat. Problema e ca uneori traim spectacolul asta in fiecare zi...suntem sicrie invizibile...traim o iluzie a unui spectacol.

Suntem in intuneric proiectii fatale a unei vieti pe care am trait-o. Repetam vise, vorbe, ganduri, proiectii ale noastre in ceea ce ne dorim, in momente de trai in invelis de lut. Privim din exterior viata si ne prefacem ca o traim. Suntem actorii propriilor noastre piese de teatru.

[david]

Spunea cineva ( Andre Gide ) cu care sunt total de acord : “Daca nu vezi nimic esti cel mai fericit. Atunci cand incepi sa vezi vei incepe sa crezi ca vezi pantru a nu mai vedea. Tu te simti nefericit pentru ca a i inceput sa vezi.” Si toata viata noastra merge asa si te gandesti era mai bine inainte cand vedeai prea vag anumite lucruri sau atunci cand incepi sa le vezi, atat de intens incat nu mai stii ce sa faci, ce poti face  atunci cand perceptia ta incepe sa se modifice ? Un savant de stiinta roman ( Stefan Odobleja ) spunea : “cel care are ochi de vazut va avea ce sa vada iar cel care nu vede nimic inseamna ca mintea lui e goala.”  Intradevar asa este, dar la ce imi foloseste. Sa ma cred mai bun decat altii care nu vad ce se intampla sau care  stiu despre aceste lucruri dar nu fac nimic ? ... Toate aceste lucruri mi se par ca un joc nebunesc din care e foarte greu sa iesi, atatea iluzii si nimic mai mult.
Vom reusi vreodata  sa spargem acest cerc vicios pentru a ne regasi libertatea de mult pierduta ? Incerc sa anticipez urmatoarea intrebare...

[lorey]

Ca sa putem “vedea” in adevaratul sens al cuvantului trebuie sa avem capacitatea si puterea sa descifram acele perceptii, pe care le avem cu totii, dar pe care ne e mai simplu sa le uitam, pe care ne facem ca nu le vedem sau nu avem puterea sa le citim sensul. Cred ca trebuie sa ai curajul, puterea, deschiderea sa vezi lumea asa cum e, SA TRAIESTI. Da, suntem intr-un cerc vicios si suntem mai putin impresionabili … oamenii au tendinta sa se ascunda de ei, se ascund intr-o carapace si pana la urma nu e mai simplu sa umbresti pamantul decat sa faci ceva pentru lume?.

Nu e un gest de lasitate si resemnare sa nu vrei sa privesti? Sa nu vrei sa simti? Sa nu vrei sa traiesti ? Suntem aici pe pamant sa ne influentam reciproc vietile privindu-ne …

Si atunci cand uitam sa mai privim sau sa mai iubim apare rolul celor care nu uita sa ne aduca aminte… totul e un fel de algoritm …

Sa nu uitam sa privim… pentru ca inseamna sa iubim … SA NE AMINTIM IN FIECARE ZI CATE PUTIN DE COPILUL DIN NOI, SA NE ADUCEM AMINTE DE UNDE AM PORNIT, SA NE ADUCEM AMINTE SA PRIVIM, SA ASCULTAM SI SA IUBIM…