Hamlet tocmai aruncase sabia cu care vroia să-l străpungă pe Laertes, când Ofelia, plutind pe apa incertitudinilor, ca o lebădă chiar atunci ieşită din oul primordial,
i-a strigat de s-au cutremurat toartele cerului albastru şi violet, şi roşu, şi cum o mai fi fost el în acele vremuri de tristă amintire:
"O, Hamlet, prinţ al Danemarcei, dă-mi mâna ta gingaşă ca pielea căprioarelor din domeniile regale, speriate de împuşcături, să mergem pe altă planetă!
Vino, iubitule, grăbeşte-te dragă, să plecăm azi, până nu e prea târziu, până nu ne sfârtecă elicea vreunui vapor rătăcit din vreo pricină oarecare pe-aici, să mergem zic, să mergem pe planeta noastră de aspic, pe planeta noastră, desigur…
Şi cât ai clipi, Hamlet a făcut un salt uriaş, după cum obişnuia el, încât marele Will Shakespeare a deschis o pleoapă ce i-a săltat piatra funerară de s-au cutremurat castelul Elsinor şi toate dedesubturile împrejurimilor, până spre încoace,
pentru ca-n clipa următoare îndrăgostitul lulea să atingă apa, după Ofelia, care-o şi pornise în jos, pentru că apa aceea, limpede ca cristalul, inventase chiar atunci, pe loc şi fără să pretindă brevet, cercurile concentrice descriind elipse în jurul iubirii celor doi celebri cai breji, Ea şi El, călători clandestini către acea planetă necunoscută, la care visase încă de pe băncile liceului din urbea ei natală Ofelia…
Şi-au ajuns cei doi îndrăgostiţi într-o înfundătură - nici vorbă de planetă - un fel de mărăciniş în care Hamlet şi-a rupt pantalonii, iar Ofelia a rămas fără voal, goală puşcă, jumulită de puzderia de scaieţi: "Aşa ne trebuie - a zis ea - dacă nu suntem atenţi pe unde călcăm!. La care Hamlet i-a dat replica: "A fi sau a nu fi! Iată-ntrebarea precum marea cu sarea… Nu fii îngrijorată, iubito, că mie-mi placi mult mai mult aşa cum eşti acum! Hai, dă-mi mâna ta precum laptele proaspăt muls de la vaca tatei, să te scot din mărăcinii ăştia!"
Şi au scăpat îndrăgostiţii din acel loc terfiant, şi-au ieşit la suprafaţă, undeva în alt sistem solar, pe altă planetă, cum bine zis-a Ofelia. Şi, ce credeţi, pe planeta aia erau numai arbori seqoia gigant, care-şi vorbeau în limba engleză, pe care cei doi o înţelegeau perfect, pentru că doar învăţaseră ceva carte şi unul şi celălalt. Şi, culmea-culmilor, acolo, pe planeta aceea umbrele vorbeau şi ele, dar ruseşte, şi umbrele nu se prea înţelegeau cu arborii seqoia gigant, încât având nevoie de interpreţi, angajaseră nişte tufe de Veneţia, din alea care sunt cu duiumul pe Bărăgan, iar astea, tufele carevasăzică, când i-au văzut pe Ofelia şi pe Hamlet au făcut nişte plecăciuni până la pământ, şi chiar până sub pământ, că l-a supărat pe Hamlet încât omul şi-a făcut cruce, ca-n clipa următoare să apară în jurul lui şi-al Ofeliei fel de fel de ciuperci otrăvite, care, ca să se facă plăcute, şi-au scos pălăriile de soare încât au rămas ca nişte stâlpi fără întrebuinţare.
"Ce-mi făcuşi, Ofelio tată, unde mă aduseşi?" "Cum unde, iubitule? Pe planeta noastră, stai să vezi! Dă-mi mâna, dă-mi-o repede, până nu apar pisicile alea sălbatice, trăitoare prin pădurile veşnic tropicale!" "Ce păduri tropicale, dragă, când cât vezi cu ochii nu mai e nimic în jurul nostru, decât cercurile sentimentelor mele, pe care le tot fac, concentrice, în jurul tău? Îmi pare extrem de rău că nu ţi-am falsificat alegerea, iubito, să nu fi sărit în apă, ci în cer, şi-n saltul meu magnific să te trag după mine…"
Rămâne pe mâine, să vă spun ce s-a mai întâmplat cu Hamlet - dacă a fost prost şi s-a luat după Ofelia lui…
Subiect: hai sa plecam (Citit de 1832 ori)