Prima parte
Pentru a răspunde la întrebarea ce este viaţa, ar trebui să stabilim ce anume înţelegem noi prin viaţă, în acest moment, în starea actuală a cunoştinţelor noastre.
Trebuie să observăm că sunt câteva aspecte ale problemei, şi anume:
1. Viaţa e unul dintre elementele existenţei; prin existenţă înţelegând tot ceea ce ne înconjoară. Constatăm că ne înconjoară apa, aerul, pământul, cosmosul, cu alte cuvinte mineralele, vegetale, animalele (printre care şi omul).
2. Cât din ceea ce numim noi viaţă se află distinct (ca viaţă!) în toate acestea?
3. Cercetările cele mai recente susţin că pertutindeni, în toate cotloanele existenţei, se găseşte viaţă, fie că e vorba de mineral, de fărâma de pământ, de puzderia de corpuri uriaşe pe care le vedem ori numai le bănuim pe cerul înstelat.
4. Tot cercetările de ultimă oră pun în evidenţă şi faptul că pretutindeni, în Univers, există serii întregi de cărămizi chimice, care au fost denumite ulterior elemente chimice esenţiale, până în clipa de faţă fiind numărate 112, care şi compun aşa-zisul Tabel periodic al elementelor.
5. Ei bine, viul (vegetalul şi animalul, la care ne referim acum) le conţine pe toate, activate în relaţii şi în proporţii diferite şi care se manifestă ca… "insule simpatetice".
Să ne explicăm. Elementele O, H, K, Na, Np, Am, Ar, Xr, Xe, Os, Re, Si, Ba şi restul celorlalte 99 există în mod natural fie libere, fie (mai ales) în combinaţii diferite.
Problema vieţii - de ex., a vieţii omului - se află la intersecţia combinaţiilor acestor elemente. Cum? Vom vedea pe scurt, în contiunare.
6. Există un mare secret al existenţei, pus în evidenţă abia în urmă cu un an, un an şi jumătate, care va revoluţiona întreaga cunoaştere. Celui care va reuşi să facă un model ipotetic plauzibil, care să poată sugera complexitatea relaţiilor dintre elementele viului, îi e, de pe acum, rezervat un Premiu Nobel. Vom vedea, începând cu pct. 8 în ce constă, concret, această problemă.
7. Dar să ne întoarcem la pct. 1, spre a vă reţine atenţia asupra unui lucru pus în dezbatere timp de peste 2000 de ani, din antichitate. Întrebarea care i-a frământat dintotdeauna pe oameni a fost de ce fierul rugineşte. Ca după două mii de ani, filosoful german Immanuel Kant să se întrebe - la fel de alertat - cum e posibilă cunoaşterea?
N-am să parcurg toate raţionametele, cu dus-întorsul lor prin toate ştiinţele vremurilor, ci am să spun doar că atât fierul cât şi cunoaşterea umană au o singură indiscutabilă caracteristică comună, şi anume că şi fierul şi creierul omului reflectă condiţiile de mediu (realitatea de la un moment dat). Cum? Simplu. Fierul, pus în anumite condiţii de ex., de temperatură şi umiditate, răspunde la mediu prin aceea că rugineşte. La fel, simţurile (deci şi creierul) omului răspunde la mediu în felul său specific, de ex., la frig omul se îmbracă, la cald se dezbracă, la flacără îşi retrage mâna etc. Şi elementul fier şi elementul cunoaştere reflectă condiţiile de mediu şi caută fie să le accepte, fie să le respingă spre a-şi menţine identitatea.
8. La pct. 4 am spus că tot ceea ce există în Univers conţine toate elementele chimice esenţiale, în proporţii mai mari ori mai mici, iar la pct. 5 am afirmat că în organismele vii aceste elemente, care de asemenea există în anumite proporţii, se comportă simpatetic, adică în primul rând prin reacţii de apropiere. Elemetele chimice care compun viul se comportă cu totul altfel decât cele care compun neviul (de ex., mineralul), prin aceea că ele au calitatea de a se integra în organismele vii, şi de aceea ele se mai numesc şi bioelemente. Ei bine, constituţia fiecăruia dintre noi, începând din momentul concepţiei până la moarte, e un ansamblu-agregat al bioelementelor ce poate fi reprezentat sub forma unor combinaţii (cu formule clare într-o viitoare chimie bio/organică) pe care v-aş sugera să vi le închipuiţi ca pe nişte meduze plutind, cumva, în interiorul nostru. Toate organismele, de la amoebă la om, sunt alcătuite din fel de fel de combinaţii între aceste bioelemente, care se "simpatizează" (Datorită unor instincte? Nu ştie nimeni asta!), se "înfrăţesc", iar când nu se găsesc se caută cu înfrigurare unele pe altele, ca după ce să găsesc să se combine sub forme dinte cele mai bizare, ca biomacromole (gigant) ale viului (sub aspect de ţesuturi, organe, fiinţe, sau/şi rateuri).
9. Structuralismul - sinteză filosofică despre FPO (= Fenomene, Procese, Obiecte) - ne învaţă că tot ceea ce există se menţine în expresie FPO pentru că reprezintă Sisteme cu Structuri şi Funcţionalităţi specifice (= SSF). În simbolistică s-ar putea sintetiza că orice FPO -> SSF, dar şi invers.
Subiect: Stie cineva ce este viata? (Citit de 36863 ori)
