11 Octombrie, 2025, 01:13:34 a.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Pierdut si gasit (de Jim Hohnberger)  (Citit de 16489 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

17 Aprilie, 2005, 11:15:16 a.m.
Răspuns #15

Robert.

Vizitator
       Edwin spune:
       "Maria era nedumerita de comportamentul meu, dar in rest toti ceilalti ma considerau un om minunat si-mi spuneau asta. Pacientii ma laudau, membrii bisericii ma apreciau si cautam, desigur, si mai multa atentie! Eram mereu disponibil pentru altii. Cu timpul, Maria a devenit din ce in ce mai nemultumita, iar eu am devenit mai pasiv in relatia noastra. Partea spirituala nu era o prioritate. Nu ma mai uitam la filmele pornografice, dar relatia noastra nu s-a imbunatatit. Si eu am devenit din ce in ce mai nemultumit de felul in care mergeau lucrurile intre noi. Imi iubeam sotia si nu doream sa punem capat relatiei. Dar pur si simplu nu eram fericit. Imi amintesc ca acel an a fost cel mai nefericit din viata mea.

       Dar ca sa continuu povestea, viata noastra spirituala nu este undeva intr-un vid. Este o parte din viata de zi cu zi, cu probleme reale si una dintre ele fiind banii. Desi castigam bine ca medic, ne afundam din ce in ce mai mult in datorii. Stiam ca Dumnezeu nu doreste asa ceva insa nici nu prea stiam ce sa facem. Intr-o dimineata, cand Maria a plecat sa alerge, a observat in cartierul nostru o casa mai mica de vanzare. Poate ca acesta e raspunsul Domnului la o parte din problema datoriilor, s-a gandit ea. Ne-am decis sa ne interesam si, cateva saptamani mai tarziu, ne-am mutat din casa noastra de 280 de metri patrati intr-una mult mai mica de 80 de metri patrati cu un garaj. Casa cea mica a costat a costat doar jumatate din pretul celei mari!"

       Maria spune:
       "Edwin a fost de acord cu ideea mea de a locui intr-o casamaimica, dar prietenii si parintii nostri au crezut ca am innebunit. Indiferent ca au gandit ei, aceasta casa mica s-a dovedit a fi o binecuvantare, nu doar pentru noi, din foarte multe puncte de vedere. Imi era mult mai usor sa o intretin si am invatat intr-un mod foarte simplu ca mai putin inseamna de fapt mai mult. Toate lucrurile care nu au incaput in casa le-am depozitat in garaj. Lunile au trecut si la un moment dat mi-am dat seama ca am uitat ce era in garaj. Era atat de plin incat nici nu am putut intra sa verific. Oricum, nu avuseseram nevoie de toate acele lucruri. Nici macar nu le-am dus dorul"

23 Aprilie, 2005, 10:27:50 p.m.
Răspuns #16
Offline

Singur si trist


Cam anevoios cu scrisul... :( Mi-ai trexit interesul. :-\

19 Iunie, 2005, 07:52:44 p.m.
Răspuns #17
Offline

Singur si trist


La fel de anevoios... :-\ Sau doar amani tot timpul? Acum cand imi trezise interesul ceea ce ai scris, te-ai dat la o parte. Ce faci? Unde esti? Ai disparut? Sau nu te lasa sotia, sau copii... Nu imi spune ca esti si tu in sesiune. Cam greu de la Madrid, sau ...

26 Iunie, 2005, 07:20:25 p.m.
Răspuns #18

Robert.

Vizitator
       Edwin spune:
       "Am observat timp indelungat ca Maria cauta sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Cu toate ca si eu imi doream ceva mai bun, nu aveam aceeasi foame spirituala si simteam ca din acest punct de vedere Maria ma depaseste. Ca de obicei, m-am ascuns si nu am vrut sa stie ca sunt distant si descurajat."

       Maria spune:
       "Edwin se purta ca si cum era de acord cu toate aceste schimbari pe care mi le doream si sigur ca nu-l deranja ca plata intretinerii era acum cu mult redusa. Poate ca nu stiam de toate greutatile prin care trecea Edwin, dar stiam ca ceva nu este in regula. Imi doream ca sotul meu sa fie liderul spiritual in casa noastra. Privind in urma, am constatat ca el incepuse sa conduca dar mi-am dat seama ca eu am fost unul dintre cele mai mari obstacole in calea sa pentru ca-i criticam eforturile si incercam sa-l fac sa conduca asa cum credeam eu ca trebuie.
       Imi doream foarte mult sa ma mut la tara si pe masura ce dorinta mea crestea, Edwin a fost de acord sa scoatem casa la vanzare, dar era sceptic si bineinteles ca nu-l invinuiam pentru asta. Statuseram in mica noastra casa doar un an, si Edwin era sigur ca nu ne vom putea recupera banii prea curand."

       Edwin spune:
       "Maria era atat de dornica sa se mute la tara, dar eu nu eram convins ca era timpul potrivit pentru a face acest lucru. Totusi, din moment ce casele din cartierul nostru nu prea erau cautate si decat sa refuz si sa o dezamagesc, m-am gandit sa o scot la vanzare si astfel un timp voi fi in siguranta. Duminica am trecut casa pe listele de vanzari, dar am refuzat sa pun o placuta pe gazonul din fata casei. Nici colegilor de la serviciu nu le-am spus despre planurile mele de a ma muta la tara. Asta a fost pentru siguranta! Marti a sosit un agent imobiliar cu un client pentru a vedea casa. Nici ca si-a ales un moment mai potrivit! Tocmai plouase si acoperisul picura. Oamenii veneau si plecau. Nu puteau sa nu vada si singuri care era problema. Nu vor fi interesati, ma gandeam.

       Miercuri m-a sunat Maria. Se parea ca oameni care au vazut casa erau interesati. Agentul lor imobiliar trebuia sa vina in seara aceea cu o oferta. Voi fi foarte sincer. N-am fost prea incantat la aflarea vestii. NU eram pregatit sa ma mut atat de repede. Am sosit acasa tocmai cand parca agentul nostru imobiliar. I-am spus ca nu vand, decat daca cumparatorii sunt de acord sa accepte un pret fix care nu include si reparatiile acoperisului. Maria nu era multumita de indrazneala mea. Credea ca este imposibil sa vindem casa astfel. Si de fapt asta cautam!

       Cateva minute mai tarziu, agentul imobiliar al cumparatorilor a sosit si mi-a oferit exact suma de bani ceruta. Clientul nici macar nu dorea sa repare acoperisul pentru ca oricum intentiona sa-l dea jos complect pentru a construi inca un nivel. Agentu nostru imobiliar a ramas cu gura cascata, ca si mine de altfel. Nu-mi venea sa cred. Am renuntat. Dumnezeu era cel care conducea totul. Nu avea nici un rost sa ma mai lupt si sa ma mai opun. Am invatat sa nu-L mai pun pe Dumnezeu la incercare, daca nu sunt gata sa actionez atunci cand El raspunde la rugaciunile facute din toate inima sau chiar la cele spuse cu jumatate de inima care sunt in acord cu vointa Lui."

26 Iunie, 2005, 07:51:05 p.m.
Răspuns #19

Robert.

Vizitator
       Maria spune:
       "Poate ca Edwin a fost ingrozit, dar eu eram incantata. Ne-am mutat intr-o casa veche si incantatoare din Michigan. Casa avea nevoie de redecorare si reparatii, dar era asezata pe un teren de 16 ha cu padure si dealuri incantatoare. Prezenta lui Dumnezeu era mai usor de simtit in acel loc. Dar curand eram prea ocupati pentru a profita de acest lucru.

       Dupa ce eu si Edwin ne-am mutat doream sa fac schimbari majore in familie si sa pun in practica principiile adevaratului crestinism. Odata cu trecerea timpului, mi-am dat seama ca nu progresam si nu puteam sa-mi dau seama din ce cauza. Am mers intr-o tabara pentru familii, sponsorizata de Restauration International. Intalnirile au fost nemaipomenite si m-am intors acasa inspirata, gata de reusita, dar inca parea ca faceam pasi mici."

       Edwin spune:
       "Cu toate ca Maria se simtea inspirata eu nu eram asa. In mintea mea i-am pus pe vorbitori si experientele despre care vorbeau pe un piedestal mult prea sus, pentru ca un biet muritor ca mine sa poata ajunge la ele. Astfel, Maria se lupta din nou singura si, ca de obicei, nu-i impartaseam ce se petrecea cu adevarat in inima mea.

       Mai tarziu, in acelasi an, ne-am confruntat cu pericolul de a pierde un copil din cauza a ceea ce se credea a fi un melanom malign. Dumnezeu a fost indurator si diagnosticul initial a fost gresit, dar cu aceasta ocazie ne-a ajutat sa ne dam seama ce este cel mai important pentru noi.

       M-am implicat in multe lucruri in locul in care ne mutaseram si mi-am dat seama ca trebuie sa renunt la ele si sa ma concentrez asupra familiei. A fost nevoie de o criza pentru a-mi atrage atentia, dar acum stiam ce trebuie sa fac. Am demisionat din comitetul de conducere al spitalului. M-am retras din toate comitetele si am renuntat la toate acele intalniri care obisnuiau sa ma tina seara departe de casa. Am scris in jurnalul meu: "Sunt convins ca trebuie sa cresc foarte mult din punct de vedere spiritual. Pana in prezent, Dumnezeu m-a chemat sa slujesc caminului. In acest moment nu sunt chemat de Dumnezeu sa slujesc comunitatii. Nu ma voi juca cu Dumnezeu. Nu ma pot angaja in nici o alta lucrare de slujire pana nu am permisiunea Lui. Este contrar inclinatiilor mele, pentru ca imi place sa fac acest lucru foarte mult, dar sunt hotarat sa-I slujesc lui Dumnezeu. Sunt gata sa urmez acest drum si nimic nu ma va impiedica, chiar daca aceasta inseamna sa pierd dragostea si respectul celor pe care ii iubesc si la cera tin foarte mult. Aceasta este lupta mea." Demisiile mele nu au fost primite prea bine si a fost un lucru foarte greu de facut, dar stiam si o stiu si acum ca era bine ceea ce faceam!

       Anul urmator am mers in tabara pentru familii si ce bucurie ne astepta! Mi-am exprimat sentimentele de inferioritate spirituala si pentru prima data Maria a aflat despre luptele mele. Dintr-odata mi-am dorit mai mult decat orice altceva sa am o relatie deosebita cu Dumnezeu."

      Maria spune:
       "Uau! Dupa acele intalniri de tabara parca aveam un alt sot. Edwin se implica in toate eforturile noastre, iar familia noastra a inceput sa creasca in salturi. A cautat din ce in ce mai mult sa-si pastreze timpul petrecut cu noi. A incetat sa mai lucreze la firma tatalui sau si nu mai viziona programele de televiziune. Ca familie, aveam tendinta sa petrecem mult timp in afara casei vizitand prieteni. Copiii nostri preferau sa petreaca mult mai mult timp cu prietenii decat cu familia.

       Intr-o seara ne intorceam acasa dupa o zi petrecuta cu prietenii nostri. Somnorosi, copiii s-au asezat confortabil in masina. Mi-am dat seama ca in acea zi nu petrecusem prea mult timp impreuna, ca familie. S-au bucurat cu prietenii lor, iar noi cu ai nostri. Oare la ce s-au gandit in acea zi? Ma simteam ca o straina fata de ei. Discutand aceasta problema cu Edwin, mai tarziu am ajuns la concluzia ca, desi prieteniile cu alte familii sunt o binecuvantare, trebuia sa petrecem mai mult timp dezvoltand relatii de prietenie in familia noastra. Am inceput sa ne asiguram ca nici o alta problema presanta nu ne intrerupea timpul petrecut seara in familie. Atunci cand copiii au devenit prioritatea noastra, atitudinea lor s-a schimbat, iar familia noastra a inceput sa fie unita. Peste cateva luni am decis sa vizitam cativa prieteni, intr-o seara, dar fiul nostru mai mare a intrebat: "Daca plecam in seara asta, cum ramane cu timpul petrecut in familie?" Stiam ca isi iubeste prietenii si ca in trecut ar fi sarit imediat daca se ivea ocazia sa petreaca un timp cu ei. Am fost incantata sa vad ca tine la timpul petrecut cu familia."

26 Iunie, 2005, 08:29:08 p.m.
Răspuns #20

Robert.

Vizitator
       Edwin spune:
       "In vara anului 1997 am fost impreuna in New Mexico. Familia mea era captivata de frumusetea padurilor si a muntilor si deseori incercam sa ne inchipuim cum ar fi sa traim intr-o astfel de zona. Anul urmator am facut inca o calatorie pentru a explora posibilitatile. Am vizitat diferiti agenti imobiliari si am discutat despre proprietati. Sotia si copiii erau foarte entuziasmati si participau la discutii, dar, cu toate acestea, simteam ca pentru aceasta mutare era nevoie de mai multa credinta decat aveam eu la acea vreme. Si, ca de obicei, nu eram dispus sa recunosc acest lucru.

      O saptamana mai tarziu am inceput sa ma gandesc cu ingrijorare la posibilitatea de a ne muta. Ce voi lucra? Ce se va intampla cu casa mea? Unde? Cand? Cum? Inaintea mea statea frica de necunoscut. Doream sa am credinta, dar nu aveam. Tendinta mea era sa nu iau nici o decizie pana nu cercetam toate posibilitatile, astfel ca nu mai las loc pentru o alegere bazata pe credinta. Dar Dumnezeu m-a intrebat: "Ai incredere in Mine?".

       M-am hotarat, indiferent de sentimente, si inainte sa ma razgandesc, am anuntat spre incantarea familiei, ca ne mutam in New Mexico. Si am facut-o!"

       Maria spune:
       "Eu si Edwin nu regretam nimic. Locuim de mai bine de un an in aceasta zona izolata iar incercarile si problemele cu care ne-am confruntat aici au fot mai grele ca niciodata. Aceste incercari insa, au dezvoltat in noi viata pe care ne-o doream. A fost minunat sa exploram padurile impreuna. De pe varful dealului unde este casa noastra se vede un canion unde toamna vin elanii sa pasca. Ne-am imprietenit cu o mica pasare care intra si iese pe fereastra noastra, hranindu-se cu semintele puse pe masa pentru ea. Copiilor le place aceasta activitate si multe altele. Ne-am redescoperit unii pe ceilalti si impreuna invatam sa mergem, clipa de clipa, predati pe deplin vointei lui Dumnezeu. El a luat casnicia noastra, una foarte buna dupa standardele lumesti si a facut-o una mult mai buna. A remodelat-o dupa standardele Sale si pentru aceasta Ii vom fi vesnic recunoscatori!"
« Ultima Modificare: 09 Iulie, 2005, 10:09:18 p.m. de Robert. »

09 Iulie, 2005, 10:29:25 p.m.
Răspuns #21

Robert.

Vizitator
      Tim si Julie


       Julie spune:
       "Furioasa, curatam podeaua, sperand ca aceasta ma va ajuta sa ma calmez. Aveam nervii la pamant. Aveam un gol in stomac si stiam ca trebuie sa aleg. Pe care barbat il doream mai mult - pe cel care m-a facut sa ma simt frumoasa, iubita si interesanta sau pe barbatul caruia i-am promis viata mea, tatal copiilor mei?

       Cum am ajuns in incurcatura asta? M-am intors in timp si mi-am amintit de prima sarcina. Era o perioada atat de linistita si de minunata. Tim ma trata ca pe o printesa. Eram "copilul" lui si gravita in jurul meu cu atentie inepuizabila. Absorbeam toata aceasta atentie ca un burete. Imi pregatea mancare apetisanta si se interesa ce era bun si ce nu pentru un stomac asaltat de greturile de dimineata. A descoperit ca cel mai bun era sucul din fructul pasiunii si biscuitii. Prietenii de la serviciu ne tachinau fara mila, dar era distractiv si pentru noi.

       Nasterea Ellenei a fost o experienta minunata. Am discutat despre acest eveniment mai multe zile si prin comparatie, ziua nuntii noastre parea mult mai neinteresanta. Tim era un tatic atat de bun. El a fost cel care i-a facut prima baie, pentru ca mie imi era mult prea frica sa nu-i rup vreun oscior. Imi amintesc de momentele deosebite de partasie din fiecare seara, cand Tim canta la chitara, iar Ellen statea linistita in bratele mele si pisica noastra incerca plina de gelozie sa-si recastige locul din bratele mele. Viata era minunata exceptand un singur lucru - banii.

       Visam sa pot fi o mamica devotata si timp de un an ne-am luptat sa facem acest vis sa devina realitate, dar era din ce in ce mai greu. Curand ne-am dat seama ca trebuie sa ma intorc la lucru. Stiam ca asa trebuie sa fie, dar in inima mea eram plina de resentimente. Doream sa dau vina pe Tim. Stiam ca nu este numai vina lui, dar doream sa dau vina pe el oricum.

        Nu era timp pentru stat. Am gasit un post si-n curand a devenit o parte din viata mea. Problema presanta era Ellen. Eram siguri ca nu trebuia sa ducem fetita noastra intr-o cresa. Lucrasem intr-o astfel de institutie mai inainte si nu eram incantata. In final ne-a venit ideea sa lucram in schimburi diferite. Eu lucram in timpul zilei, iar Tim seara, Si astfel au inceput cei mai grei patru ani din viata noastra. Ma duceam la serviciu de dimineata, iar Tim avea grija de Ellen si de casa toata ziua. Cand era randul lui sa mearga la serviciu o punea pe Ellen in masina si conducea timp de o ora pana la spitalul unde lucram amandoi si ne intalneam la intrare. Faceam schimbul si dupa un "la revedere" grabit, el se ducea la serviciu in timp ce eu ma indreptam inspre casa pe acelasi drum lung pe care venise el. Totul era stabilit, sau cel putin asa se parea.
...

09 Iulie, 2005, 10:53:31 p.m.
Răspuns #22

Robert.

Vizitator
...
       Eram mereu obosita dupa o zi lunga si naveta pe deasupra. Era foarte usor sa-l invinuiesc pe Tim pentru ce facuse sau nu facuse cat timp am fost eu plecata. Vorbeam la telefon ca sa stim ce se mai intampla si se parea ca toate problemele cu care se confrunta orice cuplu casatorit erau inlaturate sau maturate sub pres pentru ca niciodata nu era timp sa le discutam. Speram sa am timp la sfarsitul saptamanii dar acele zile erau pline de activitati si lucruri de facut prin casa, astfel incat luni dimineata sa o putem lua de la capat. In curand am inceput sa ne simtim ca niste colegi de camera sau ca niste vapoare care trec unul pe langa altul in timpul zilei.

       Lucrurile s-au imbunatatit din punct de vedere financiar si patru ani mai tarziu se parea ca, in cele din urma, visul meu va deveni realitate. Urma sa avem inca un copil si urma sa stau acasa. M-am gandit ca acum va fi altfel. Voi fi fericita. Am avut o sarcina usoara. Nu am mai fost atat de bolnava, dar acum eram mult mai stresata. Tim nu avea timp sa ma dadaceasca iar relatia noastra se deteriorase mult faţa de anii trecuti. Neintelegerile erau dese.

       Aveam mai mult energie, dar mi-am dat seama imediat ca m-am inselat pentru ca nu era chiar atat de usor sa stai acasa. Trebuia sa ingrijesc doi copii, o casa si sa mai si gatesc. La serviciu stiam ce trebuia sa fac. Programul era deja stabilit si apreciau munca asidua pe care o depuneam si eforturile pe care la faceam. Acasa trebuia sa ma descurc singura cu toate si nimanui nu-i pasa cat de mult munceam. Lucrul cel mai greu era singuratatea. Tim lucra mult. Il apasa responsabilitatea financiara si cand nu lucra, era ocupat cu intalnirile si programele de biserica. Aceste intalniri pareau nesfarsite. Imi petreceam serile alaturi de copiii mei obositi si plictisiti. Nu era nimeni care sa-mi ridice greutatea de pe umeri sau sa-mi spuna un cuvant de incurajare.

      Lucrurile pareau intr-adevar foarte sumbre - asta pana cand un prieten de-al nostru a trecut pe la noi. Era interesant si placut. Ii placeau copiii si-si lua timp sa se joace cu ai mei. Vorbeam despre religie si despre viata si in cele din urma despre noi si sentimentele noastre. Conversatiile au devenit din ce in ce mai serioase si vizitele lui erau tot mai dese. Aceste vizite ma faceau sa ma simt putin stanjenita pentru ca Tim nu era acasa dar compania lui imi facea mare placere. Tim stia, asa ca m-am gandit ca totul e in regula. A inceput sa faca diferite lucruri pentru mine si sa repare lucrurile care imi dadeau bataie de cap.

       In timp, prietenia a crescut. Lucrurile pareau aceleasi pe dinafara. Nu faceam nimic diferit, dar treptat a devenit din ce in ce o parte din viata mea. Nu ma mai puteam gandi la nimic altcela. Se parea ca inima mea avea propriile ei ratinamente.

       Cateodata nu ne vedeam pentru o vreme si, dupa ce ne reintalneam, imi dadeam seama ca i-a fost dor de mine. Vocea sa era prietenoasa si calda si stiam ca acea caldura era doar pentru mine. Inima imi batea mai tare. Era un pic infricosator, dar in acelasi timp atat de minunat. In acea seara, inainte de plecare, mia spus: "Cred ca m-am indragostit de tine." A fost un moment crunt de sinceritate si singurul lucru pe care l-am putut spune a fost: "Stiu." Un zambet larg i-a luminat fata in timp ce contempla raspunsul meu. M-am intors, nestiind ce sa fac. Stiam ca aveam o problema.

09 Iulie, 2005, 11:23:13 p.m.
Răspuns #23

Robert.

Vizitator
...
       Ma simteam vinovata. Lucrurile mersesera prea departe si cu toate acestea nu eram sigura daca voiam sa inceteze. Imi iubeam sotul, dar eram indragostita de altcineva. Nu aveam o casnicie implinita. Tim nu avea timp pentru mine. Prietenul meu avea. Ma facea sa ma simt iubita si deosebita. Constiinta ma deranja atat de tare incat, intr-un final, m-am decis sa-i spun totul sotului meu.

       Tim a fost minunat... atat de intelegator, atat de stapan pe sine. La inceput credea ca este doar o pasiune trecatoare, dar pe masura ce ii impartaseam mai multe si si-a dat seama cine si cum era implicat, a inceput sa vada cum stateau lucrurile cu adevarat. Si-a dat seama ca, daca lucrurile nu luau sfarsit, casnicia se distrugea. Si-a luat timp liber de la serviciu si s-a dus sa discute cu prietenul meu si sa-i spuna ca relatia trebuia sa inceteze. Apoi a venit la mine si mi-a spus: "Julie, trebuie sa alegi. Nu te voi forta sa ramai."

       Doream acele sentimente bune pe care mi le oferea celalat barbat, dar in acelasi timp imi doream familia si caminul. Imi era teama ca am inaintat prea mult pe drumul cel rau - ca am pacatuit prea mult, ca Dumnezeu nu ma mai dorea. Eram blocata in valea nehotararii. Teste biblice imi inundau mintea, cum ar fi: "Daca ne marturisim pacatele, Dumnezeu este credicios si drept ca sa ne ierte", si "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara". Stiam ca erau adevarate, dar oare se aplicau si in cazul meu, puteam sa ma iert daca ma hotaram sa plec? Stiam ca, daca alegeam sa stau, tot ce mai ramasese ara doar umbra unei casnicii. Nu prea ma atragea. Intr-un final am ales sa stau cu sotul si familia mea pentru ca asa era corect."

       Tim spune:
       "Cand Julie m-a ales in locul acelui barbat, nu mi-am dat seama, pe de-o parte, ca motivul pentru care a facut-o a fost frica ei ca, daca va abandona casnicia era posibil ca Dumnezeu sa nu o ierte, iar pe de alta parte, ca fiecare fibra din fiinta ei dorea acea implinire pe care se parea ca acel om i-o poate oferi. Mai rau decat atat, pentru ca locuiam in aceeasi zona, trebuia sa-l vada din cand in cand, chiar daca doar in trecere.

     Credeam cu naivitate ca din moment ce acel barbat a iesit din viata ei, puteam sa ne reluam viata si sa mergem mai departe. Curand am descoperit ca nu puteam relua vechea casnicie - murise cu mult timp inainte din cauza neglijentei. Trebuia sa construim cumva o noua casnicie si o noua relatie. Noi, sau cel putin eu, nu aveam nici o idee cum sa realizam acest lucru si am petrecut mult timp bajbaind prin intuneric in incercarea de a face imposibilul.

        Simteam nevoia ca cineva sa ma consilieze, dar nu era nimeni. Eram prezbiterul bisericii noastre si lucrasem foarte mult alaturi de pastori. Stiam ca acestia au o experienta religioasa cu o putere de transformare la fel de lipsita de putere ca si cea pe care o aveam eu si Julie. Intre timp am facut rost de niste casete cu predici prezentate de Jim Hohnberger. Partea cea mai importanta era ca prezenta lucrurile din perspectiva experientei si esecului propriu. Am reusit sa ne inscriem pentru o intalnire de o saptamana programata in toamna. Daca lucrurile nu se schimbau pana atunci eram hotarat sa-i cer sfatul. In fond, era din afara statului si ma gandeam ca poate nu va fi prea socat sa afle de o aventura in familia unui prezbiter.

       Relatia dintre mine si Julie s-a imbunatatit. Ne purtam mult  mai civilizat si am inceput sa stam de vorba, dar eram aceleasi persoane, cu aceleasi porniri. Ea continua sa-si doreasca sa ma schimb si sa fiu barbatul de care avea nevoie. Si sa fiu sincer, nici eu nu eram multumit de ea. Cand lucrurile nu mergeau bine, tendinta de a dezgropa trecutul era foarte mare. Spre disperarea noastra, ne-am dat seama ca religia noastra, nu avea nimic de oferit. Tanjeam dupa ceva mai bun, ceva care sa ne schimbe. Am incercat si am tot incercat, dar se parea ca tot ce faceam esua. Stiam ca trebuie sa fie mai mult in crestinism decat ce descoperisnem noi. In final am hotarat ca, daca nu reusim sa facem sa mearga, vom renunta cu totul. Poate ca acest vorbitor nou avea ceva de oferit. Tot ce puteam face era sa speram."

09 Iulie, 2005, 11:52:59 p.m.
Răspuns #24

Robert.

Vizitator
       Julie spune:
       "Tim habar nu avea cat de mult m-am luptat in cele opt luni care au urmat aventurii. Doream din toata inima sa fiu "cuminte" si sa fac ce trebuie, dar inima inca mai tanjea dupa prietenia lasata in urma. Parea ca in viata mea era o gaura imensa. Totul imi amintea de el. Pretuiam amintirile si sentimentele legate de acesta. Lucruri mici si neinsemnate inviau aceste amintiri si se parea ca eu nu aveam nici o putere sa le inlatur. Tanjeam dupa cineva cu care sa pot vorbi, dar nu indrazneam. Nimeni nu stia si nu puteam sa risc sa ma fac de rusine.

       La inceput Tim a fost foarte puternic, dar curand am descoperit cat de adanca era rana si cat de manios era in interior. Si eu sufeream pentru ca stiam ca sunt de vina. Se temea ca ma voi razgandi si ca niciodata nu vom fi in stare sa ne indragostim unul de altul. Alternau sentimentele de gelozie si disperare. Doream ca eu sa ma schimb si sa devin femeia pe care si-a dorit-o mereu, dar doream ca el sa ma iubeasca asa cum eram. Era o disputa teribila."

       Tim spune:
       "Da, eram nervos. Nu doream sa ma zbat prea tare pentru a repara stricaciunile. Nu voiam. Cred ca in adancul sufletului eram macinat de altceva. Eram chinuit de ideea ca as fi putut fi eu in locul ei. In decursul anilor in care am trait mai mult despartiti, am poftit alte femei. Ceea ce m-a impiedicat de la aceeasi soarta a fost lipsa ocaziei, si orgoliul meu de barbat era jignit. Eu trebuia sa fiu cel care are astfel de escapade, in loc sa joc rolul barbatului incornorat. Astfel, am inceput sa fiu sarcastic cu Julie, pentru ca asta ma facea sa ma simt mai bine, atunci cand aproape ca-mi pierdusem respectul de sine.

       Cand a sosit si timpul sa-l ascult pe Jim Hohnberger eram dispus sa fac orice lucru care ar fi indreptat situatia. M-am dus la o plimbare cu Jim si am inceput conversatia cu urmatoarele propozitii: "Jim, suntem disperati! Daca nu putem gasi o modalitate prin care crestinismul sa functioneze, renuntam complet."

       Jim m-a privit si a facut ceva la care nu m-as fi asteptat niciodata. A zambit si mi-a spus: "Ma bucur sa aud asta. Exact asa eram eu cu Sally. "

       Am mers pana pe un varf de munte si ne-am uitat la vai. In timp ce vulturii zburau pe bolta cerului si un vant cald de toamna fremata printre frunze, Jim mi-a impartasit fundamentele umblarii cu Dumnezeu. Nu era nici o noutate in lucrurile pe care mi le spunea, dar el le pusese in aplicare si, pentru prima data in viata mea, am vazut cum trebuie sa functioneze adevaratul crestinism in viata reala. Cand a auzit povestea relatiei noastre cu probleme, a spus doar: "Trebuie sa te muti. Nu-ti lasa nevasta in situatia sa fie permanent ispitita de celalalt barbat."

       "Nu avem banii neceasari", am protestat.

       "Economiseste", a raspuns.

       Julie spune:
       "Nu stiu ce i-a spus Jim sotului meu, dar eram sceptica. Am acceptat oricum. Orice era mai bun decat ce aveam. Nu aveam nimic de pierdut.

       Imi era teama sa pierd singurul camin pe care l-am avut timp de sapte ani, dar in acelasi timp, o parte din mine era bucuroasa ca paraseste amintirile. In sfarsit, ne-am decis sa plecam. Am inceput sa strangem bani iar in primavara urmatoare aveam destui si am plecat.

      Era mai usor sa uit si sa plec intr-un loc nou. Dumnezeu ne-a ales o casa minunata din lemn. Noua casa era de tipul unei casute de statiune, cu o cada imensa si un semineu, lucruri marunte care invitau la intimitate si partasie. Multe rani au inceput sa se vindece. Nu aveam prieteni pe care sa-i vizitez, asa ca am inceput sa caut compania sotului meu. Ne bucuram unul de altul. Am incercat sa ma dedic copiilor. Lucrurile au inceput sa se imbunatateasca. Eram încântată."

10 Iulie, 2005, 12:09:26 a.m.
Răspuns #25

Robert.

Vizitator
       Tim spune:
       "Julie are dreptate. Era mult mai bine, dar procesul schimbarii a fost treptat si nu schimbarea de peste noapte dupa care tanjeam. A durat doi ani pentru a construi o noua relatie, dar acum casnicia noastra este mult mai buna fata de ce am avut vreodata. Familia noastra era unita si preferam sa fim impreuna decat oriunde altundeva. Julie de acum era femeia la care am visat si nu cea cu care m-am casatorit acum paisprezece ani. Am descoperit ca nu puteam repara vechea casnicie. Trebuia aruncata si inlocuita cu una nou nouta. Acum nu suntem doar prieteni, ci cei mai buni prieteni, iar caminul nostru este locul in care invatam sa umblam cu Dumnezeu, Cel care face ca toate aceste binecuvantari sa fie posibile.

       Asta nu inseamna ca suntem produse finite. Nu, nu am atins tot ce ne dorim, dar suntem pe drumul cel bun. Si, desi s-ar putea sa ne impiedicam si sa cadem de foarte multe ori, privim cu speranta spre viitor, pe masura ce Dumnezeu ne descopera mai mult din planurile Sale cu privire la viatile noastre, iar noi urmam calea ce ne-a fost aratata."

                                                                      *****

       Din mai multe puncte de vedere ma identific cu toate cuplurile care si-au prezentat experientele si-mi inchipui ca si tu la fel. Cand vorbesc despre dragoste, toate povestirile sunt diferite, dar au un element comun. Te-ai vazut pe tine, pe sotia ta, casnicia ta in povestirile acestor cupluri? Stiu ca atunci cand casnicia noastra nu era asa cum ne-am fi dorit, tanjeam nu neaparat dupa o relatie sau un partener nou, ci dupa abilitatea de a face ca aceasta casnicie sa devina ceea ce am visat. Toti barbatii si toate femeile din aceste capitole au fost in aceasta situatie. Toti au in comun disperarea cu care erau dispusi sa incerce altceva, sa riste sa faca ceva diferit.

       Astfel, inainte de a examina uneltele, cheile, daca vrei, prin care sa-ti revitalizezi casnicia, trebuie sa decizi daca vrei sa faci o schimbare. A face o schimbare in bine presupune sa faci ceva sacrificii si sa dai dovada de lepadare de sine. Esti dispus? Casniciile minunate nu sunt o pura intamplare. Sper ca v-am putut ajuta sa puteti capata speranta, o viziune asupra fagaduintei ce poate fi a ta daca vrei.

10 Iulie, 2005, 09:51:14 p.m.
Răspuns #26

Robert.

Vizitator
       Rolul acestui capitol este sa te invete cum sa incepi din nou sa-ti cuceresti partenerul de viata. Toti cei care au fost indragostiti vreodata au castigat inima cuiva cel putin o data, iar tu o poti face din nou. Nu trebuie sa fii tanar sau sa arati bine pentru a raspunde dorintei partenerului tau.

                                                                                    *****

       Dragostea nu rezista, nu va rezista si intra-adevar nu va rezista mult timp fara a fi exprimata. Acesta este un truism, in ciuda tendintei filmelor si literaturii moderne de a prezenta intr-o lumina romantica dragostea neexprimata si neimpartasita. Dragostea neexprimata este o tragedie, atat pentru cei lipsiti de beneficiile ei, dar mai ales pentru cei care o detin. Imi aduc aminte ca am auzit de un om care a calatorit intr-o tara fierbinte si arida. A observat ca foarte multe dintre cantecele localnicilor vorbeau despre apa si a intrebat o cunostinta despre acest lucru. "Da," a raspuns, "avem tendinta sa cantam si sa visam despre ceva ce este foarte rar. De aceea toate cantecele voastre sunt despre dragoste?"

       Stiti, intotdeauna mi s-a spus ca la un moment dat luna de miere va lua sfarsit si ca dupa un an sau doi casnicia noastra isi va pierde scanteia si va deveni ca oricare alta. Cu trecerea timpului, experienta mea a confirmat cuvintele acestor profeti fatalisti. Dar cand am descoperit principiile despre care vom vorbi in acest capitol, am observat ca sentimentele pe care le-am avut pentru Sally a mea, in perioada curteniei, si care murisera din cauza neglijentei mele, s-au reaprins. Am descoperit ca dragostea in casnicie nu trebuie sa devina rece, formala, plictisitoare si obosita. Astazi simt flacarile dragostei pentru acea fata cu care m-am casatorit mai mult decat le simteam pe vremea cand o curtam; si tu poti experimenta acest lucru, descoperind nevoile partenerului tau si asigurandu-te ca au fost implinite. Ambii parteneri trebuie sa faca acest lucru. Partenerul tau doreste sa-i oferi "combustibilul" potrivit. (pentru "a arde"de dragoste) O vei face? Sotilor, mârâiti cumva gandind: Acum ce trebuie sa mai fac? Ai nevoie de mai multa motivatie? Va voi impartasi un secret pe care l-am invatat din proprie experienta. Este imposibil sa oferi prea mult unei femei! Cu cat ii oferi mai mult, cu atat iti rasplateste efortul, inconjurandu-te cu valuri uriase de dragoste. Este o investitie in fericirea ei si a ta si este mult mai profitabila decat orice investitie de pe lumea asta.

       Sally are nevoie de cuvinte de incurajare si complimente. Aceste cuvinte nu ne costa nimic si cu toate acestea fac atat de mult. Adesea ne gandim ca partenerul nostru de viata are nevoie de ceva nemaipomenit pentru a se simti nemaipomenit dar regula care se aplica in toate aceste domenii este: "mici atentii, dar dese".

       Pentru a oferi complimente sincere inseamna sa detronam sinele si sa dezvoltam o atitudine de recunostinta fata de cei din jur. De exemplu, chiar astazi, in timp ce scriu aceste cuvinte, Sally a pus o noua coperta albumului foto pe care il luam cu noi atunci cand mergem sa tinem seminarii. Aceste albume sunt foarte rasfoite pentru ca oamenii sunt curiosi sa afle mai multe despre caminul nostru, despre stilul nostru de viata. Vechea coperta devenise cam tocita astfel ca Sally a inlocuit-o cu una noua. Era simpla, atragatoare si, mai mult decat toate, reda esenta a cine si ce suntem. S-a dedicat acestui proiect si arata bine.

       Cand am intrat si am vazut coperta, puteam raspunde in mai multe feluri. Puteam sa spun "Multumesc!" ceea ce Sally ar fi apreciat, dar ar fi fost un "combustibil" nepotrivit. Mai rau decat atat, as fi putut spune: "Era si timpul sa-i pui o coperta noua! Am crezut ca va trebui sa astept sa se desprinda cu totul cea veche!" Acesta este echivalentul verbal pentru aruncatul cu apa pe foc.

       Vazand ce a facut, am simtit sa o laud pe Sally, sa-i apreciez eforturile si sa o incurajez. Am spus: " Uau, e minunat! Draga mea, este foarte atragatoare si cu siguranta va atrage atentia oamenilor. Ai fost foarte creativa!" Daca ati fi vazut o inregistrare cu reactia ei la auzul acestor cuvinte! A fost minunat. I s-a luminat fata si era atat de multumita si de incurajata.

       In alta zi mi-a facut o placinta cu afine, si cand am terminat masa si m-am ridicat, multumit, am spus: "Draga mea, a fost nemaipomenita! M-ai dat gata!" Cand cineva aude astfel de cuvinte isi ridica moralul. Desi s-ar putea sa spui: "Mare lucru!". Daca ai incerca sa spui mai des cuvinte incurajatoare ai ajunge la concluzia ca aceste cuvinte sunt un lucru mare.

« Ultima Modificare: 31 Iulie, 2005, 05:50:41 p.m. de Robert. »

10 Iulie, 2005, 10:17:38 p.m.
Răspuns #27

Robert.

Vizitator
       Mici formule de politete ca: "Te rog", "Multumesc", "Cu placere" si "Scuza-ma" sunt necesare in societate printre necunoscuti, dar foarte des sunt ignorate acasa. Cine este mai vrednic de politete decat cel ce ne iubeste cel mai mult? Oare chiar vrem sa transmitem mesajul ca persoanele straine merita mai mult efosrturile noastre?

       Cand imi curat masina si ma straduiesc sa o fac sa arate bine, lustruind-o pe dinauntru si pe dinafara, Sally spune adesea: "Uau, ia uite cum straluceste!"

       Mi-a mai spus aste de multe ori si nu simt nevoia de cuvinte incurajatoare, dar imi place sa o aud spunand asta. Inca imi mai place sa stiu ca timpul si eforturile mele sunt apreciate. Foarte multi oameni simt nevoia sa fie apreciati. Nu trebuie sa va avantati in laude false si exagerate. Majoritatea oamenilor vor ca eforturile lor sa fie recunoscute. Cand ne curtam, multi dintre noi ne impartaseam liber gandurile si sentimentele in timp ce exploram si ne familiarizam cu persoana de langa noi, lasand-o sa ne cunoasca asa cum suntem. Dupa ce ne casatorim, sotii si sotiile noaste nu inceteaza sa fie oameni interesanti. Inca mai descopar lucruri noi despre Sally, lucruri pe care nu le stiam, intamplari, talente ascunse, sentimente si griji, si toate astea dupa treizeci de ani de casnicie. Astept cu nerabdare urmatorii treizeci!

       Sally este deosebita din multe puncte de vedere. As putea scrie o carte despre lucrurile pe care le face si pe care le apreciez, dar lucrul cel mai interesant este felul in care se ingrijeste. Intotdeauna se imbraca frumos. Arata bine si este mereu aranjata. Acest lucru îi ia timp si efort, si asta nu pentru ca n-ar avea o gramada de lucruri care sa-i rapeasca timpul. O face doar pentru mine, indiferent daca avem musafiri sau nu, pentru ca vrea sa-mi demonstreze ca sunt la fel de important pentru ea ca si musafirii. Si eu, la randul meu, vreau sa ma asigur ca ea stie cat de mult apreciez efortul ei. O femeie vrea sa stie ca sotul ei o considera atragatoare, ca inca il mai incanta. Nu spun asta in sensul atractiei fizice ci are nevoie sa stie ca el inca o place.

        :) Am dezvoltat cateva metode pentru ai spune lui Sally acest lucru. Cand intra in camera, am un atac de frumusete. Probabil ca va intrebati ce este un "atac de frumusete". Ei bine, cand o privesc, imaginea ei imi incanta privirea si sunt coplesit. Imi incrucisez bratele pe piept si ma zbat in agonie inainte sa ma prabusesc, si singurul mod prin care Sally ma poate reanima este prin resuscitare gura la gura! Ii place foarte mult joaca asta; Am facut acest lucru chiar si cand aveam musafiri. Acest tip de "joaca" pastreaza vitalitatea si casnicia noastra. Cuplurile ar trebui sa se distreze impreuna si este cu atat mai bine daca va place sa va axprimati. Emotia curteniei nu ar trebui sa se termine la altar, ci ar trebui sa continue, sa creasca si sa se dezvolte in fiecare an.

       

10 Iulie, 2005, 10:46:35 p.m.
Răspuns #28

Robert.

Vizitator
       Foarte multe femei nu sunt incurajate si laudate pentru inteligenta lor, desi acest lucru este foarte important. Desi gandesc diferit fata de dumneavoastra, domnilor, asta nu inseamna ca sunt aiurite, asa cum au tendinta unii soti sa-si acuze sotiile. Mie imi plac situatiile in care Sally vine cu ideea cea mai buna sau cu comentariul potrivit si o laud: "Cum de ti-a venit ideea asta? Mie mi-ar fi luat o mie de ani. Esti formidabila!" Si sa stiti ca aceasta nu este vorbarie goala. Dumnezeu a promis barbatului un ajutor si Sally este ajutorul, frumosul echilibru din viata mea. Este atat de incantata cand spun asta, si asa ar trebui sa fie pentru ca sunt sincer cand ii fac un compliment.

       Asta ridica o alta problema: trebuie sa fim sinceri atunci cand folosim un limbaj pentru ca altfel nu vom reusi sa oferim ceea ce-si doreste partenerul. Poti sa exagerezi putin intr-un mod jucaus, si eu o fac. Flirteaza cu sotul sau sotia ta, fa-i cu ochiul, arunca-i o privire pe furis, tineti-va de mana pe sub masa sau scrieti-va biletele. Chiar si atunci cand ii faci cu mana in multime ii arati multa dragoste. Aceasta spune: "Esti o persona deosebita si chiar daca toata lumea imi sta in cale, eu tot te privesc." Poti fi galant si prin cuvinte: "Uau, ce atragatoare esti!" Nu neglijati acele nume dragalase pe care vi le-ati pus atunci cand va curtati. Stergeti praful de pe ele daca nu le-ati folosit de mult, pentru ca secretele impartasite intaresc intimitatea.

       Cand am primit invitatia pentru ce-a de a 25-a reuniune de clasa, Sally s-a uitat la invitatie, dupa care si-a luat privirea de la ea, m-a privit in ochi si mi-a spus: "Draga, au fost mai mult de 660 in generatia noastra, dar nici unul nu se compara cu tine. Il am pe cel mai bun!" Trebuie sa spun ca acele cuvinte au avut impact asupra mea! Dupa atatia ani, acele cuvinte chiar au intarit relatia noastra.
   
       Lui Sally ii place gradinaritul. Nimic nu-i face mai mare placere dacat sa vizitez alaturi de ea serele de legume sau gradinile de flori. Le-am vazut in fiecare zi, :o dar tot ma duc cu ea. As putea spune: "Da, e o rosie frumoasa!", dar nu spun asta. Prefer sa spun: ("Ia uite ce castravete!" ;D - gluma tr.) "Ia uita-te la rosia aia! Ia uite ce frumos cresc rosiile alea! Fantastic! Nu-mi vine sa cred ce mari s-au facut - sunt mai mari decat o minge de golf! Incredibil! Ai facut o treaba nemaipomenita!"

       Cuvintele incurajatoare sunt importante, mai ales cand acesta este "combustibilul" dorit.

12 Iulie, 2005, 09:56:54 p.m.
Răspuns #29

Robert.

Vizitator
       Poate ca de mult n-ai mai spus anumite lucruri, incat nici nu mai stii cu ce sa incepi. Multi oameni se tem ca vor parea prosti sau falsi atunci cand incearca pentru prima data sa spuna ceva incurajator - mai ales daca au fost obisnuiti sa foloseasca cuvinte dure si neiubitoare. Dar chiar si cei mai nepriceputi la vorbe pot scrie un bilet.

       Un bilet de incurajare este o binecuvantare pentru cei carora conversatia li se pare o incercare grea. Unii sunt mai priceputi in exprimarea pe hartie, dar in conversatii nu pot gandi destul de repede. Dar oferiti-le timp pentru a reflecta si din stiloul lor poate iesi o opera de arta. Spre deosebire de textul orar, textul scris poate fi citit in mod repetat si pretuit de destinatar mai mult decat o fraza spusa ocazional. Recent am primit acest bilet de la Sally:

       "Draga Jim,
Esti comoara vietii mele, bataia inimii din fiecare zi si bucuria fiecarei clipe.
Cu dragoste, Sally"


       Pe cealalta parte era desenata o inima pe care scria: "Tu esti barbatul meu." si a adaugat o faţă zambitoare. Biletul ei a fost echivalentul unui "atac de frumusete".

       Numele de alint sunt o expresie a intimitatii voastre, dar aceste nume pot de asemenea sa apropie inimile. Ii spun adesea sotiei mele ca este culoarea care lipseste din curcubeu. Fiul meu a preluat ideea si a inceput sa-i spuna prietenei lui ca este steaua care lipseste de pe cer. Un astfel de compliment spus pe neasteptate sau de fata cu altii, mai alesc acompaniat de elementul surpriza, poate fi incantator.

       Cand am fost cu cortul, am asistat la un astfel de moment. Traversam o vale plina de flori mici, salbatice, de diferite culori iar unele erau aproape albe cu o tenta de roz. Observand acest lucru, fiul meu s-a apropiat de prietena lui si i-a spus: "Priveste, chiar si florile rosesc in prezenta ta." Apoi, deodata, nu doar florile erau cele care roseau in acea vale. Cat de adevarate sunt cuvintele scripturii din "Proverbe" 18:21 - "Moartea si viata sunt in puterea limbii." In casnicia mea si a ta, moartea si viata stau intr-adevar in puterea limbii.

       Atatia soti, sotii si copii stau ascunsi in carapace si se apara de betele vanturate de cei care pretind a fi cei dragi. Atunci cand folosim un limbaj dur sau taios cu sotul sau cu sotia este ca si cum l-am inghionti cu un bat. Fraze ca "Esti prost!", "Tu nu gandesti mai intai?", "Nu poti sa faci nimic cum trebuie?" sau gesturi care ii lovesc si ii umilesc, ori amenintari verbale cu ruperea relatiei sunt ca si cum ai arunca apa pe foc.

       Putem chinui sotii si sotiile cu probleme si incercari. Uneori, cand un barbat vine acasa, sotia lui arunca toate greutatile asupra lui iar acesta este aproape zdrobit chiar inainte de a scoate haina. "Proverbe" 12:23 explica: "Nelinistea din inima omului il doboara, dar o vorba buna il inveseleste." Unii dinte cei dragi tanjesc dupa o vorba buna. Pentru unii ar fi lucrul cel mai pretios din lume. Vedeti, dragostea nu inseamna sa obtii numai ce vrei, ci mai degraba sa oferi altcuiva ceea ce-si doreste.