Panteism

[Lorelei]

Inele mă-nalţă prin seve-n copaci
Cu via prieten la toartă de must
Azuru-l înnod azi în vechii araci
Şi-n luna ciobită amarul îl gust

Şi mâna-i doar frunză sucită bizar
Răsar irişi negri sub ochi vineţii
Cuvântul mi-e şuier de vânt şi arar
Mă scutur de gânduri sub bolţi cafenii

Pământ sunt. Şi mare. Sub falduri tresar
Ca stea mă înalţ şi m-arunc în abis
În gânduri pe boltă de raze răsar
Oglindă de ţărmuri scăldate în vis.

Tresar şi din somn obosit mă ridic.
Oceane şi stele şi frunze îngân.
Mărunt, universu-i un vis strâmb şi mic
Sunt doar cel ce sunt, mie însumi stăpân.

[George Ene]

Că Sunt Cel Ce Sunt, Mi-am spus-o demult
Şi ca să Mă conving încă Mă pişc
Căci peste genuni doar singur Mă mişc
Când stâlp de abur Mă-nalţ şi v-ascult.

Vă zic să n-aveţi vreun zeu de-mprumut!
Poruncă vă dau ca veşnic blestem,
Că numai de Sfântul Duh Mă mai tem,
Încolo mereu sunt aspru şi mut.

…Aşa ne spuse Bătânul ciudat
Când în juru-I s-au aprins licurici
Şi-au năvălit puzderie, aici,
Însoţindu-I Fiul mult lăudat.