DRAGOSTEA-MI TRECU

[George Ene]

DRAGOSTEA-MI TRECU

Dragostea-mi trecu printr-un inel de argint
albă ca o porumbiţă a tăcerii,
neliniştită ca gânguritul unui copil,
absurdă ca noaptea lumii
când axa Universului îmi lega inima
la oiştea Carului Mare.

Dragostea-mi trecu printr-un inel de foc
leoaică tânără simţind dureros biciul jockeului
sub ochii reci ai lumii
înfiorată de panică
şi totuşi fericită că fi-voi dresat
o dată pentru totdeauna.

Dragostea-mi trecu printr-un inel din soare
aflându-mă sub el, în eclipsă-i,
ca un şoim împuşcat în aripă,
în ochii căruia lumea e un nimic -
indiferent la cei ce ies din închisori
prin decret prezidenţial.

Dragostea-mi trecu printr-un inel de întuneric
la marginea mării de tristeţe,
fiind cerşetorul care a furat inima lumii
spre a fugi cu ea în junglă - animal ofilit,
evaporat, cu sentimentele intrate-n beton -
şi totuşi înfometat de dragoste.