ADEVARUL

[George Ene]

Motto:
1. "În oraşul Sinagar (India, n.n.) se află mormântul unui om venerat ca profet, pe nume Issa, care a trăit la graniţa dintre ere în Kaşmir, unde a predicat şi a murit la o vârstă foarte înaintată. Conform opiniei arheologului F. M. Hassnain, un eminent profestor indian, Issa şi Iisus au fost una şi aceeaşi persoană. Ipoteza Issa presupune, ce-i drept, că Iisus Hristos a supravieţuit răstignirii de la Golgota şi a fugit apoi în Kaşmir. (Peter Andreas şi Rose Lloyd Davies - "Ştiinţele secrete. Secretele templelor. Evanghelii dispărute. Viaţa neştiută a lui Iisus", Editura Saeculum, I.O., Bucureşti.2000, Colecţia "Enigmele Universului", pag 89)
"Ipoteza că Iisus nu a murit pe cruce şi, prin urmare, nu a înviat niciodată sună şocant, dacă nu cumva blasfemiator pentru credincioşii creştini, pentru care jertfa pe cruce ("pentru păcatele omenirii") şi învierea ("ca dovadă e vieţii veşnice") au o însemnătate fundamentală.
În ultima vreme, mai mulţi scriitori s-au ocupat de această ipoteză. Ea este, evident, o consecinţă logică a teoriei că profetul Issa sau Yuz Asaf, îngropat în Sinagar, în scrinul Rozabal, este una şi aceeaşi persoană cu Iisus din Nazaret.
Se persupune, deci, că acesta a supravieţuit răstignirii şi apoi a pornit spre răsărit, oarecum pe acelaşi drum pe care l-a străbătut cu zeci de ani în urmă ca tânăr, elev al şcolii misterelor şi absolvent al şcolii eseniene. Acolo, la vechii săi prieteni ai "semniţiile pierdute ale Israelului", se simţea în siguranţă". Totodată, la călugării Lama şi la brahmani se putea aştepta la o mai mare înţelegere faţă de învăţătura sa.
"Peste tot în Asia Centrală" se scria în cotidianul "Suddeutsche Zeitung" din 1 iunie 1983, într-un articol de o pagină pe această temă, "în Kaşmir, Ladakh, Tibet şi chiar mai spre nord, există credinţa fermă că Iisus sau Issa a cutreierat odinioară pe aceste meleaguri". Chiar primul ministru brahman indian, Jawaharlal Nehru a adeverit acest lucru la vremea sa". (Op. citată, pag 94)
2. "Văzută din afară şi din punct de vedere pământesc, drama mesianică s-a închieiat pe cruce. Sublimă în sine, îi lipseşte, totuşi, împlinirea făgăduinţei" (Eduard Schuré - "Marii iniţiaţi", Editura Lotus, Bucureşti, 1994, pag 359)
3. "Franţa e eclectică din punct de vedere religios. Catolicismul francez se află demult transferat în fostele ei colonii, pentru că acolo nivelul de cultură a rămas mult sub medie" (Postul de radio BBC, în transmisia de la ora 14, de ieri, duminică, 1 mai 2005).
4. "Viitoarea Viaţă a lui Iisus nu va mai vorbi despre mitul galileanului, despre Dumnezeu transformat în om şi coborât pe pământ spre a aduce lumii o nouă revelaţie. Oamenii de mâine vor vedea în Iisus un om legat de tradiţia sa naţională… Mai târziu se va recunoaşte în el nu fiinţa divină, ci omul superior, care a ridicat pe cele mai înalte culmi arta de a  trăi" (C.F. Potter - "Fondatori de mari religii" /traducere din engleză/, volum apărut în Editura "Prietenii Cărţii", Bucureşti, 1999, pag.204)


A D E V Ă R U L

Omul acela ciudat
fusese bezbrăcat
şi-ncoronat împărat -
cu o coroană de spini -
apoi biciuit
de nişte oameni haini,
pus pe cruce şi bătut în cuie,
încât uite-l, nu e!
După aceea a fost târât
într-o grotă
şi înmormântat,
înfăşurat
într-un giulgiu
alb, simpluţ,
şi tot aşa gol-goluţ.
După trei zile şi trei nopţi
de chibzuinţă,
în care şi-a făcut
un amplu proces de conştiinţă
cum c-a fost văzut
dezbrăcat
de atâtea femei
şi de atâta lume,
s-a ridicat berbece
de pe patul ăla rece,
şi cu o uimitoare sforaţare
a dat piatra de la intrare
la o parte şi a ieşit
tiptil, spăşit,
încât, vedeţi bine,
cuprins de ruşine,
nimeni nu ştie cum a făcut,
dar s-a făcut nevăzut.

În fine, după o vreme oarecare,
purtat de zborul său iluzoriu perfect,
omul ciudat a intrat cu onoare
în toate cărţile de istorie, direct.

[Maria]

   Este necesara schimbarea titlului, asta-i doar adevarul tau,...adica o parere. Sunt multi altii care pot venii sa-ti contrazica ,,adevarul''.
      Asa cum tu iti ceri dreptul la a te exprima liber prin ceea ce gandesti si cunosti,...asa si noi ne cerem dreptul ca tu sa ne respecti drepturile noastre. Si sti de ce? Nimeni in lumea asta n-are drepturi daca n-are mai intai obligatii. Am inteles asta si din mesajul celor de la agonia, care ti-au raspuns identic la versurile postate mai sus.
      Nu scriu asta ca o justitiara,...doar uman, cu respect ca faci parte din aceasi specie.
                       

[George Ene]

Problema credinţei e una foarte complexă. În cartea sa, "De ce nu sunt creştin" (1927, volum apărut şi în româneşte în Editura Minerva, BPT, 1980), filosoful britanic Bertrand Russell spunea că în materie de credinţă e real numai sentimentul propriu (al credinciosului), cel pe care-l simţi tu, ca persoană, nu şi fantoma (persoana fictivă) în care crezi. (Op. cit., pag 159). Or, a porni de la sentimentul credinţei tale, spre a susţine prin această credinţă că şi fantoma există, e mai mult decât o autoînşelare (idb.)
"Dacă totul trebuie să aibă o cauză, atunci şi Dumnezeu trebuie să aibă o cauză. Dacă există ceva fără cauză, acest lucru e valabil atât pentru Dumnezeu cât şi pentru Lume, şi atunci argumentul este fals" (Op cit, pag 16).
Cât îl priveşte pe Iisus, lucrurile nu sunt departe de argumentele care-l "pun în mişcare" pe Dumnezeu-Tatăl. În plus persoana numită Iisus contrazice Legea Universală a Morţii. Din moment de absolut totul e pieritor, inclusiv Universul, cum ar putea exista ceva, ori cineva, în afara acestui Univers, care să facă excepţie de la regulă, adică să fie nepieritor?
Poezia de mai sus, cu motto-ul pe care-l vedeţi, a fost postată de mine şi pe site-ul Agonia (poezie.ro), unde, într-adevăr, am întâmpinat oprobiul unei singure persoane, dar şi-al unei aşazise "editoare", în fond o cenzoare, cu care am avut un schimb dur de replici (ascunse, după regulile site-ului respectiv, sub numele de OffTopic-uri), încât a fost nevoie să intervină administratorul site-ului. N-am să vă spun că şi cu el am avut un fel de schimb de replici, care-au rămas în "coadă de peşte", pentru că i-am spus că eu n-am ieşit moţ, în frunte, că aşa mi s-a năzărit mie, ori că vreau să mă întrec cu cineva, după cum nu candidez nici la Premiul Nobel, şi, aşa cum eu respect opiniile tuturor, pretind, la rându-mi, să mi se respecte opiniile. I-am scris şi separat arătându-i că ar cam fi cazul să înveţe, în acest sens, de la site-ul LoveTime, unde există cu adevărat o deschidere democratică în toate problemele, fie ele ale poeziei, fie ale psihologiei, că aici temele sunt propuse de membri fără ca cineva să le cenzureze postările etc. Nu mi-a mai răspuns (în fond nici n-am nevoie!), dar, în schimb, mi-a apreciat ceea ce am postat ulterior cu calificativul (pe care-l acordă destul de rar) denumit de ei "Pagină autor".
Aşadar, eu nu fac un secret că sunt membru şi al acelui site, unde am adresa: http://www.poezie.ro/index.php/author/0012232/index.html (încât chiar că m-aş simţi onorat, dacă m-aţi vizita, credeţi-mă!), iar dacă dvs., colegii mei de la LoveTime, consideraţi util, eu vă pot transfera aici, pe site, toată discuţia mea de la "Agonia", să nu cumva să credeţi că am păţit cine ştie ce acolo, cum văd că se insinuează.
Aş mai preciza un singur lucru. Provin dintr-o familie de credincioşi care m-au torturat cu credinţa lor (în Dumnezeu şi-n Iisus). Bunicul tatălui meu era văr bun cu primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea (1868-1939), cel care a organizat Biserica Română ca Patriarhie şi a fost membru al Regenţei în timpul primei domnii a regelui (minor) Mihai I (1927-1930), şi-apoi prim-ministru în timpul domniei lui Carol al II-lea… Nu vă mai spun că bunica mea, pe când eram copil mă punea în genunchi pe boabe de porumb, ori de câte ori "păcătuiam faţă de Domnul" (că nu-i ziceam: "Sărut mâna, bunico, să te ţină Dumnezeu sănătoasă!", că adică de ce mă opream după "Sărut mâna!"). Chiar şi mai adineaori, înainte de a vă scrie, am avut o serie de contraziceri fulminante cu un unchi, student la Institutul Biblic din Capitală, care nu vrea să priceapă că eu văd lucrurile altfel decât el, că suntem o diversitate umană extraordinară, că indienii cred în Buddha al lor, ori în Confucius, că-l socotesc pe Dalai-Lama un fel de papă, că evreii cred în Moise, că mahomedanii cred în Mahomed, că vechii egipteni, ca şi grecii vechi credeau în cu totul alte zeităţi şi că asta-i situaţia: credem au ba, toţi murim şi murim de tot şi nu mai revenim pe acest pământ niciodată, cu toţi zeii şi dumnezeii noştri.
Mai vorbim,

[Maria]

   Replica sau raspunsul tau este bun, argumentat, adica dovedit prin scrieri existente,...atentie doar ca aceste scrieri sunt a celor ce gandesc ca tine. Parerea mea ca un asemenea ,,mesaj''(demonstratie) trebuie scris pe un seit al ateilor,a celor ce cred doar in Paman si-n ei. Si eu cred in Pamant dar nu ca tine. Pentru mine toate aceste particule, transformari care s-au produs in milioane si milioane de ani, pentru ca noi sa avem aceasta forma,duc inapoi la un inceput, inceput care nu-l pot explica decat printr-o Mana Dumnezeiasca. Ai dreptate, moarte-ai una, viata-i una, plata o facem aici, raiul este tot aici, iadul este tot aici. Eu poate-s mai necitita, dar vreau a-ti spune c-am vazut ceva tari unde religia a fost transformata in crima si-n terorism. Si-am sa-ti spun si concluzia mea; bogatasii, oamenii destupati nitel la minte au indoctrinat mintile bietilor oameni cu viata de dincolo de moarte unde-i bine si frumos, saracia traita pe pamant le v-a aduce un trup si-un suflet curat. L-au transformat pe Dumnezeu in stiinta, cartile sfinte in istorie, spunand apoi c-au respect fata de acestea. Minciuniiiii! In marile posturi din toate religiile excrestine, se pun mese-ntinse cu bunatati, in restaurante de lux, unde saracii vin si mananca, iar cei bogati saliveaza la bunatatile lor. Asta-i bine, asa zic ei. Si uite asa draga George poti face dintr-un nevinovat un terorist de renume in numele dreptatii si-al ,,istoriei Dumnezeiri".
          Asa ca, cu respect in scrierile tale, cu respect fata de dezvoltarea ta intelectuala pentru ceea ce-ti place, respecta-ne si tu si lasa-ne sa fim crestini. Cred c-am mai spus-o, si-am s-o mai spun ca nici o demonstratie si nici o scriere nu-mi v-a schimba ,, macazul"

             
                 

[Kathlen]

George, eu una as fi interesata de schimbul de replicti avut pe acel site....si te-am vizitat deja !
Cred ca fiecare are dreptul la propria parere! D'aia a fost creat individualismul! Daca nu, eram toti o apa si-un pamant!
Eu una, daca citesc o carte despre Van Gogh, am dreptul sa mi-l imaginez frumos....chiar daca era urat, asa m-a facut autorul sa-l vad! Noi, cititori avem dreptul sa ne facem o parere odata ce am citit o carte...Sunt carti care confirma existenta unuei divinitati...altele o infirma, eu aleg ce vreau, ce simt, ce cred ca pot asimila, sa-i pot acorda adeziunea mea! Sunt om , am dreptul sa gandesc ce vreau...intr-o lumea haina, asta e tot ce avem... gandurile, crezurile noastre...visele ....
Eu cred ca exista o divinitate, asta e ceea ce vreau sa cred! Nu sunt habotnica! Ma rog, uneori merg la biserica...alteori citesc din Biblie....fac ce simt!
George, te apreciez ca spui ceea ce simti si chiar lupti pentru adevar (adevarul tau, lor, nostru). Tine-o tot asa!

[Robert.]

George, bun subiect ti-ai gasit tu sa scrii de Paste! Urmaresti prin el sa ne arati ca suntem niste ignoranti, noi, toti cei ce credem ca Isus a inviat?

Iata invierea in viziunea ta, poetica:

"...După trei zile şi trei nopţi
de chibzuinţă,
în care şi-a făcut
un amplu proces de conştiinţă
cum c-a fost văzut
dezbrăcat
de atâtea femei
şi de atâta lume,
s-a ridicat berbece
de pe patul ăla rece,
şi cu o uimitoare sforaţare
a dat piatra de la intrare
la o parte şi a ieşit
tiptil, spăşit,
încât, vedeţi bine,
cuprins de ruşine,
nimeni nu ştie cum a făcut,
dar s-a făcut nevăzut."



Desi invoci logica si argumente ce se vor solide, cum sa intelegem expresiile "cu o uimitoare sfortare" si "nimeni nu stie cum"?

Simt ca ai aratat cu degetul si vorba ta, "mai vorbim"!

PS: Kathlen, nu am inteles aprecierea ta din final, cu privire la lupta pentru un adevar incert, relativ, improbabil. Lupta de dragul luptei?

[Maria]

    Da Robert, si eu vreau s-o invit pe Kathlen sa-si reciteasca ceea ce-a scris ca nu are inteles. In unele fraze scrie ca-i crestina, se roaga dar nu-i habotnica, iar in altele ,,tine-o tot asa". Pai adevarul tau drago care-i ? Haide-ti sa scriem ce simtim si nu sa scriem ca-i interesant.
      Acum ceva pentru George; am vazut ca ai un unchi student la Institutul National de Stiinte Biblice din Bucuresti, cred ca-mi este coleg.

[Paul]

Geophilos... Hristos a Inviat... incep prin a te saluta asa... Pentru ca pentru cele 19 milioane de crestini romani care au celebrat Sfintele Pasti, asa este firesc.
Ceea ce ai facut tu prin acest mesaj... este dizgratios. Imi rezerv dreptul de a nu fi de parerea ta.
Atat. Sa fii iubit.

[DIANA]

Cred ca poezia lui Geophilos exprima multa revolta. O revolta ale carei motive nu ma intereseaza. Nu simt decat compasiune citind o asemenea manifestare a unui om care sunt convinsa ca sufera cumplit.
 

[George Ene]

Vă mulţumesc, dragilor, că mi-aţi citit cu (atâta) atenţie ("critcă") poezia, care e, până una-alta o… glumă. Păi, da, eu glumesc cu aşa-zisa divinitate, că şi ea glumeşte cu noi, promiţându-ne (şi tot în glumă, fireşte) aşa-zisa înviere, pentru că, cu moartea nu glumeşte nici chiar Dumnezeu, că şi el moare de fiecare dată şi-n acelaşi timp cu cel ce moare. Cum? Ne-o explică Marele Eminescu, care spunea că (îl citez din memorie, dar cu precizie absolută. Citatul a fost şi e rostit de Ion Caramitru, ori de câte ori îl omagiază pe Eminescu, şi se află în Opere Complete, vol 14, Ediţia Perpessicius): "În momentul în care voi muri, pentru mine va muri toată lumea, chiar şi Dumnezeu, cu cohorta lui de îngeri cu tot, tot aşa cum şi eu voi muri pentru toată lumea, chiar şi pentru Dumnezeu, cu cohorta lui de îngeri cu tot".
Aşa cum v-am mai spus şi ceva mai sus, eu consider credinţa (în Dumnezeu, în Isus etc.) drept un sentiment al credincioşilor, care există ca atare numai în ei. Or, eu, personal, n-am nimic cu sentimentele nimănui. De pildă, nu mi-aş îngădui niciodată să-i spun cuiva nu-ţi iubi soţia, ori nu-ţi iubi idealurile, ori renunţă la sentimentele tale de credinţă… Ar fi nu numai o prostie din partea mea, ci-n primul rând o impietate faţă de semeni, dacă aş proceda aşa. De aceea n-o să mă auziţi vreodată spunând cuiva aşa ceva. Pe de altă parte, nici eu n-am să urmez îndemnurile nimănui cu privire la credinţă, indiferent din partea cui ar putea veni asemenea îndemnuri, şi nu din habotnicie, din ambiţie ori de dragul opozării cu cineva, ci pentru că nu se încadrează cu felul în care înţeleg eu viaţa (şi moartea).
Poezia de mai sus s-a dorit a fi o interpretare a ipotezei cum că Isus n-a murit pe cruce. N-am spus-o eu, ci alţii, cu foarte mult timp înaintea mea.
În fond, nici nu contează că Isus a murit sau n-a murit pe cruce, ci contează ideile pe care le-a promovat acest inegalabil Om, iubitor de oameni. Pentru el n-a existat decât un singur model: Dumnezeu (care era idealul lui). Tocmai de aceea le-a cerut tuturor ca nu lui să-i mulţumescă pentru tot binele pe care el li-l făcea semenilor, ci lui Dumnezeu, pe care el l-a socotit tată, căci - îi ideea lui Isus - numai un tată poate fi un adevărat model (ideal) pentru fiu.
Pentru restul problemelor, pe care le ridică religiile iudaică şi creştină, e bine să citiţi  Biblia (şi numai Biblia), aşadar să nu luaţi drept imbatabile interpretările auzite pe la secte ori pe la biserici, pentru că acestea promovează, cel mai adesea, cu totul alte interese. Nu mai zic că cei care o fac sunt şi foarte bine plătiţi (c-o fac), şi, har Domnului, tocmai de aceea una ne zic nouă şi cu totul altfel gândesc (şi fac ei înşişi).
În fine, vă propun reconciliere de dragul prieteniei, şi chiar după învăţătura lui Isus, promovată de apostolii săi: "Iubiţi-vă unii pe alţii cu dragoste frăţească (în greceşte: "philadelphia"). În cinste, fiecare să dea întâietate altuia". (Epistola lui Pavel către Romani, 12, 10). "Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii". (Ibidem, 12, 18). "De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evalvia; cu evalvia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni". (A doua Epistolă Soborniceaască a lui Petru, 1, 5-7).   

[Iosif]

"Pe de altă parte, nici eu n-am să urmez îndemnurile nimănui cu privire la credinţă, indiferent din partea cui ar putea veni asemenea îndemnuri, şi nu din habotnicie, din ambiţie ori de dragul opozării cu cineva, ci pentru că nu se încadrează cu felul în care înţeleg eu viaţa (şi moartea)."

Consider ca indemnul la credinta este cel putin ne la locul lui. Nu ii poti cere cuiva "Crezi in Dumnezeu, El exista, doar El te poate salva de la pierzanie.", este o prostie. Nu asa se face. Omul trebuie informat, atata tot, restul, credinta in sine, trebuie sa vina de la el. Credinta vine si pleaca, singurul lucru ce ramane este omul. Acela care ia decizii, acela care crede sau nu.
Citeste BIBLIA! Te face sa simti ceva special? Poate ca este cazul sa crezi! Nu te face sa simti nimic si ti se pare a fi o carte SF? Atunci sa nu mai zici niciodata "Sa dea Dumnezeu" cand iti doresti ceva, pentru ca acel Dumnezeu la care te rogi, fara sa realizezi macar, pentru tine nu exista.

Pentru cei care vor sa imi indemne sfatul si sa citeasca articole/carti legate de religie recomand Biblioteca Telogică Digitală

[DIANA]

Credinta vine si pleaca, singurul lucru ce ramane este omul. Acela care ia decizii, acela care crede sau nu.  Eu as zice ca e chiar invers: omul vine si pleaca, traieste si moare, dar ceea ce ramane cu adevarat tine de divinitate.
Si apoi, daca e sa intram mai adanc in problema credintei, eu cred ca nu tine totul de decizia de a crede sau nu. Adica nu e suficient sa te informezi si sa iti spui "Am hotarat sa cred!".

[Maria]

   Sti, Geoarge draga, pe vremea cand Iisus a trait pe pamant el a ilustrat adevarul in fiecare element al naturii. Fiecare scena pe care oamenii o intalneau zilnic era legata decate un adevar spiritual, asa ca intraga natura era cuprinsa de parabolele lui.Dar oamenii aceia ca si cei din zilele noastre, si de ce nu ca si tine, au refuzat si refuza adevarul caci,,Inima  acestui popor s-a impietrit, au ajuns tari de urechi, si-au inchis ochii, ca nu cumva sa vada''(Matei 13,13-15) Iisus nu s-a preocupat de teorii abstracte, intortocheate asemenea tie si altora, ci de invataturi care sunt esentiale in dezvoltarea caracterului si-n cunoasterea adevarului. Asa ca, din nou revin si spun ca nu poti respecta o persoana vorbindu-i de ceea ce nu-i place(nu ma refer la refuzul unui adevar pe care persoana n-ar vrea sa-l auda) sau de ceea ce n-ar vrea sa afle. Deci voi mai spune ca aceasta Carte a naturii este marele manual pe care trebuie sa-l folosim(nu numai sa-l citim iar apoi sa-l jonglam dupa placul nostru, motivand ca asta-i adevarul)si asa vom putea impleti cartea cu Sfintele Scripturi.
      Din nou am impresia ca-i o batjocura cand spui ca aceasta poezie a fost o gluma, asa cum dealtfel si Dumnezeu este o gluma pentru tine. Interesant este George, ca n-ai avertizat la inceput ca urmeaza a posta o poezie-gluma. Si-apoi ce crezi ca Eminescu n-ar fi putut cunoaste egoismul? De cele mai multe ori cand omul  simte ca sfarsitul este aproape, si la o varsta cand inca mai poti si mai doresti, devine putin mai mult nebun, casunand nebuneste pe Dumnezeu ca nu-l mai lasa,...iar boala lui Eminescu ar putea fi o motivatie  ca n-a deschis ochii mai bine sa nu imbolnaveasca....Asta cu tot respectul fata de maria'sa Eminescu.

[Iosif]

Credinta vine si pleaca, singurul lucru ce ramane este omul. Acela care ia decizii, acela care crede sau nu. Eu as zice ca e chiar invers: omul vine si pleaca, traieste si moare, dar ceea ce ramane cu adevarat tine de divinitate.
Si apoi, daca e sa intram mai adanc in problema credintei, eu cred ca nu tine totul de decizia de a crede sau nu. Adica nu e suficient sa te informezi si sa iti spui "Am hotarat sa cred!".

Draga Diana.. din momentul cand ai inceput sa crezi ai crezut mereu? Nu au fost momente cand aveai dubii? Nu sunt inca astfel de momente?
"singurul lucru ce ramane este omul" - vorbesc de ACUM, nu de ce ar putea sa fie dupa moarte.

Si apoi, daca e sa intram mai adanc in problema credintei, eu cred ca nu tine totul de decizia de a crede sau nu. Adica nu e suficient sa te informezi si sa iti spui "Am hotarat sa cred!".

.. dar cum e? De unde vine credinta asta?

[DIANA]

Draga JS, prin intrebarea ta : "De unde vine credinta asta?" imi ridici la plasa! Multumesc!

" Eu cred asa ca si Pastorul din Miorita si Manole (Emanuel), Dosoftei si Eminescu, Cosbuc si Cronicarii. Cred in ceea ce crede crinul care are curajul sa scanteie in miezul noptii desi nu il vede nimeni niciodata." - Ion Alexandru