Sunt multi oameni pe lumea asta pentru care viata asta nu e mai mult decat o trecere spre adevarata viata. Daca n-ar fi asa, cred ca numarul sinuciderilor ar fi covarsitor, ca in fond, ce motivatie de a trai poate sa aiba un om ce sufera de o boala incurabila, care suporta zilnic dureri, un om aflat in inchisoare, condamnat pe viata, o mama careia i-a murit unicul fiu si nu mai poat avea altul? Nu mai vorbesc de numarul alcoolicilor, drogatilor, criminalilor fara scrupule, desfranatilor, etc. Ce i-ar mai opri de la a-si implini placerle de moment? Pe ce s-ar mai sprijini ceea ce azi numim "moralitate"? Atata timp cat suntem multumiti de starea in care ne aflam, da, ne limitam la a trai prezentul. Cand, insa, suntem la necaz, singura speranta ne ramane viata de dincolo. Uitati-va la stramsoii nostri!
Si apoi, poate cineva sa se puna "de-a curmezisul" tuturor promisiunilor facute de Marele Dumnezeu? Poate cineva sa diminueze sau chiar sa anuleze scopul sacrificarii lui Isus? De ce a fost nevoie sa fie iertate pacatele oamenilor?
Eu cred ca speranta intr-o viata mai buna dincolo de moarte este cel mai puternic impuls pentru a duce o viata "in curatie". Altfel, zau as incepe sa ma gandesc la placeri in randul celor pe care acum le consider pacate si, cine stie, poate as descoperi intr-o buna zi ca mi-am pierdut ani buni din viata tinandu-ma departe de droguri si nestiind ce stari de euforie provoaca.
