In numele iubirii

[DIANA]

Imi aduc aminte ca ma trezeam in fiecare dimineata la ora 6 fara zece si stateam in fereastra uitandu-ma pe drumul dinspre gara. Il asteptam pe iubitul meu. Era plecat de cateva luni undeva depaaaarte! Trebuia sa vina acasa. Locuiam undeva foarte aproape de gara. De la geamul meu vedeam cand trenul care venea de la Bucuresti era tras in triaj. Acela era momentul care declansa in mine zeci si sute de fiori, iar lacrimile incepeau sa imi curga pe obraji in siroaie de nestapanit. Atunci intelegeam ca nu vine. Il iubeam intens si adevarat. Amintirea acelor momente ar fi suficienta pentru a alunga orice demon care ar incerca sa semene in sufletul meu sau al lui sau a cuiva din afara indoiala privind iubirea ce i-o port.
Cand a venit acasa mi-a povestit cum statea pe malul oceanului Pacific, mereu in acelasi loc, pe aceeasi banca. Locul acela a devenit special pentru noi. Isi inchipuia ca vin pe valuri, de foarte departe. Si ma striga. Era topit de dorul meu! Cat ne bucuram acum ca suntem impreuna si ca putem trai asemenea amintiri!

Ce clipe retraiti cel mai des din iubirile traite? Care credeti ca e perioada in care ati iubit cel mai intens? Ce va aduce aminte cel mai mult de persoana iubita?Haideti sa intram intr-un joc al iubirii si sinceritatii, sa ne permitem un moment de melancolie in care tot ce e rece dispare. 

[dew]

   Vara trecuta plecasem din oras ,din tara cu gandul ca voi putea uita de el...Am trecut pe sub fereastra casei lui pentru ultima data in urmatoarele 3 luni,mi-am luat ramas bun in soapta.Stia ca plec la ora 6 dimineata ,i-am spus ,dar nu a iesit la geam sa il vad ,sa ma vada.Am simtit in sufletul meu o durere adanca,as fi vrut sa plang ,sa-mi vars amarul ,dar nu puteam ,nu eram singura in masina...NE-AM DESPARTIT cu toate ca il iubeam si ma iubea (abia acum am aflat ca MA IUBEA),soarta a fost crunta cu noi,lumea a fost,este prea rea cu noi...
       Am crezut ca fugind de el il voi uita,dar cu cat fugeam mai departe,el era mai aproape de inima mea.Petreceam nopti intregi la geamul apartamentului,singura,plangand...Imi doream ,din suflet, sa mi-l scot ...il uram  pentru ca a hotarat sa ne despartim (cu toate ca ne intelegeam si ne completam reciproc) si in acelasi timp il iubeam ,asa cum numai o singura data in viata poti iubi.
   Nu am putut sa nu ii scriu.Ii vorbeam de iubirea mea,dar el imi raspundea doar cu prietenie.Il rugam sa-mi spuna ca ma uraste,ca NU MA IUBESTE,ca ma dispretuieste,ca nu vrea sa mai auda de mine,ca vrea sa uite de numele meu...imi raspunea cu IGNORANTA.Credeam ca voi innebuni,doaream CERTITUDINE,insa el nu spunea nici DA ,nici BA.
   Am continuat asa 5 luni (aproximativ),dupa care ne-am "impacat" (nu am fost niciodata despartiti,de fapt,era cel mai bun prieten al meu ,ma sustinea,ma sprijinea si in acelasi timp ,cand era vorba de iubire,ma tortura ).
   In ziua de Craciun,dupa ce vazese scrisoarea mea (postata aici) catre Mos,mi-a spus din nou IUBIRE si am aflat ca m-a iubit si ma iubeste foarte mult.Stiti cum se spune,cea mai mare dovada a iubire este sa sti sa renunti...renuntase la mine ,crezand ca asa este cel mai bine,cu toate ca ma iubea...
   Este imposibil sa redau prin cuvinte ce am simtit in clipa cand,dupa luni intregi de suferinta,mi-a spus din nou "iubire".
Acum suntem impreuna ,fericiti,cei mai buni prieteni si  asa va fi mereu...               
                              Iti multumesc,iubire,pentru fericirea ce-mi oferi!
 
                                                  just_A_tear 
             
           

[Guardian|Angel]

Nu pot sa va zic fetelor,decat ca m-au trecut mii de fiori cititnd posturile voastre....aproape ca mi-au dat lacrimile...dar inima mea plange....cu lacrimi de sange(nu vreau sa sune prea dramatic dar asa e)..de fericire pentru voi si pentru ca singuratatea ma omoara...dar incep sa ma obisnuiesc cu ea...asa cum spun chiar eu,ce nu te omoara te face mai puternic!
Ma bucur pentru ceea ce ati trait...ma bucur pentru voi,ca sunteti fericite,ca sunteti alaturi ce cel pe care il iubiti si care va iubeste....va spun sincer ,din tot sufletul....daca nu ma credeti.....cititi`mi sufletul....fiindca e ca o carte deschisa....si eu am amintiri....dar desi au fost frumoase, nu au un final atat de fericit precum al vostru...asa ca prefer sa nu imi amintesc....inca o data va spun ca ma bucur din tot sufletul pentru voi....sa fiti fericite in continuare.....asta e tot ce pot spune...tot ce pot reda in cuvinte!

[dew]

 Imi aduc aminte ca atunci cand l-am intalnit prima oara aveam doar 15 ani si nici prin gand nu mi-a trecut ca acel barbat  avea sa ajunga prietenul meu cel mai bun,iubitul meu.
  Mi-a placut felul lui de a se comporta ,privirea lui,zambetul lui...gropita din obraz...era pur si simplu fermecator,il priveam intens,cautam sa patrund in sufletul lui,sa aflu ce ascunde acolo,care este secretul lui. Avea prietena?Sotie?
  Un sentiment nou,total necunoscut mie pana atunci ,si-a facut aparitia in suflet.Initial am fost confuza,nu stiam daca era vorba de iubire sau de o atractie trecatoare,insa timpul m-a ajutat sa ma lamuresc.
    A devenit prietenul meu cel mai bun,nu indrazneam sa-i marturisesc iubirea  cu toate ca ea capata proportii odata cu trecerea timpului.El a fost ca un inger pentru mine...(si inca este);m-a invatat cum trebuie sa ma comport,ceea ce este bine si mai putin bine,a avut grija ca de la o eleva de nota 6 sa ajung o eleva de nota 8 (sau 9 ),mi-a recomandat multe carti si de fiecare data ma intreba cat am citit (astfel lectura a devenit o pasiune pentru mine,care pana atunci ,daca citisem 5 romane)...a fost prietenul meu ,m-a ajutat la greu ,ma sprijinit cand am avut nevoie,mi-a oferit companie cand m-am simtit singura ...
   Pana intr-o zi cand fara sa fi planuit ,i-am vorbit despre sentimentele mele,a fost ceva spontan (el banuise de mult despre ce era vorba ) si am ramas surprinsa cand EL mi-a raspus asa:"iubire..."
       Imi amintesc cu drag de acele momente,caci el m-a invatat ce inseamna a iubi,el m-a invatat ce inseamna fericirea(iti sunt recunoscatoare,iubire)...el reprezinta iubirea,singura si adevarata iubire.

[desdemona]

rebecka...nu stiu ce sati zic ca sa te ajut..macar sa incerc...eu st o fire optimista...chiar daca sufar mult mult...tot ma gandesc ca va iesi si soarele pt mine intr-o zi....spuneai ca ai amintiri..ma bucur ca ai...chiar daca nu se termina cu bine...sa fii fericita ca le ai..st singura avere...din ele ai invatat...aasa ai ajuns omul din ziua de azi..si pun pariu ca esti un om extraordinar...

[Guardian|Angel]

iti multumesc desiree....pentru cuvintele tale...chiar daca raspund postului tau ceva mai tarziu....vei intelege....da am amintiri...dar in momentul asta nu mi le mai amintesc...soarele a rasarit si pe strada mea...si nu cu o noua iubire,ci cu o noua persoana nascuta in mine....sunt eu,aceeasi....si totusi atat de diferita...nu pot fi trista....soarele va iesi de cate ori il voi striga....si Dumnezeu ma va ajuta de cate ori I-o voi cere...da...optimismul pe care l-am redobandit m-a ajutat sa privesc viata altfel si a ma bucur de ea....si bineinteles,LOVETIME!

[desdemona]

pentru nimic..placerea este de partea mea.Da,cu optimismul rezolvi multe,ma bucur ca a iesit soarele..dupa atata timp..era si cazul...

[Lord_Saladin]

Ce e-n lume ea iubirea,
Este oare-un vis desart,
Este oare vorba-n vantu`
Sau un adevar distant.

Cin` se-nchina la iubire,
Cine-i mai scrie vre-un cant acum ?
Cand in jur se-nvart doar fetze triste,
Iar speranta-i doar un fum...

Mai ramane vaga sansa,
Ca prin noi sa ne uitam,
Si prin vise, sau vedenii,
Sa aflam ce cautam.

[desdemona]

"poezia este ochiul care plange
ea este umarul care plange
ochiul umarului care plange
ea este mana care plange
ochiul mainei care plange
ea este talpa care plange
o voi,prieteni,
poezia nu este o lacrima
ea este insusi plansul
plansul unui ochi neinventat
lacrima ochiului
celui care trebuie sa fie frumos
lacrima celui care trebuie sa fie fericit


sper sa ii dati dreptate..a fost scrisa de Nichita Stanescu

[pokemon]

Da...amintiri...ele sunt cele care mi dau puterea sa merg mai departe...
Da...de cate ori nu am impresia ca el este langa mine...atunci cand ajung in acea gara...unde ne am vazut pr prima oara...unde ne am sarutat prima oara...Aeca gara...pe care am iubit o caci mi l a adus...apoi dupa 2 zile...am urat o ...pt ca ea mi l a luat...
Acele locuri pe unde ne plimbam...muzica ce am ascultat o...sunt melodii pe care le port cu mine ...si amintiri care le voi tine mereu in inima mea...orice s ar intampla...Voi fi langa el...si va fi langa mine...chiar daca ne ar desparti 1 lume intreaga...pt ca inimile ne sunt legate...

[crocantzel]

Eeee...Cati nu suspinam dupa acea prima iubire? cati dintre noi nu ofteaza cand trec pe sub o anumita fereastra? Incerc sa nu traiesc si sa ma hranesc din amintiri, dar sunt lucruri care vin de la sine si te gandesti cat de frumos era...O plimbare sub clar de luna...Sa te trezesti din somn iar persoana iubita sa stea langa pat si sa te tina de mana...Clipa despartirii...

Multe, dar de ce sa ne amaram cu ele? Iubirea nu e decat un dulce drum spre suferinta, iar la varsta tineretii e un drum pe care nu prea mai vreau sa mai pasesc...

[pokemon]

Multe, dar de ce sa ne amaram cu ele?

De ce neaparat sa ne amaram?Uneori pot fi atat de dulci...chiar daca relatia s a terminat urat....momentele frumoase raman mereu alaturi de noi...si in inima noastra...Doar ca avem puterea sa le consideram *frumoase* abia dupa ce am reusit sa trecem peste durerea despartirii si sa acceptam faptul ca acea poveste s a incheiat...
Contaziceti ma daca gresesc..

[catty]

acest topic m-a pus un pic pe ganduri...
nu imi dau seama daca cele mai intense sentimente le-am trait in cele cateva luni cand ne intalneam la ora 6 dimineata si petreceam mai mult de jumatate de zi tolanindune in pat dupa care ne plimbam, ne distram, ne jucam(chiar eram niste copii care se jucau) pana tarziu in noapte...dupa care cele 5-6 ore care eram despartiti stateam mereu cu gandul unul la celalalt...eram in permanenta unul in viata celuilalt...clipa de clipa fara exceptie...
sau..
nenumaratele nopti in care adormeam inghitindu-mi lacrimile si cautand disperata solutii pt a retrai acele momente superbe....

tot ce stiu este ca ce a urmat clipelor de vis au umbrit mult prea tare ce a fost frumos...si asta a ajuns sa ma doara cel mai tare....nu imi mai pot aminti o clipa superba fara ca in secunda urmatoare sa imi amintesc de o lacrima...
 

[Zamolxis]

Aceeasi poveste...
Amintiri....

Era frumoasa ca o floare... cu chipul cald si plin de zambet... atatea plimbari... atatea saruturi, pana ce am ajuns sa pierdem numarul lor.

Au fost zile in care m-am simtit om , m-am simtit fericit... tin minte ultima data cand am vazut-o, era in gara.... trebuia sa plece... eram cu lacrimi in ochi, si atata am rugat-o, sa imi promita ca se va reintoarce. Mi-a spus, ca precum a venit prima data, si a doua oara, la fel va veni si a treia oara....

Pe tren, cand trenul se departase .... primesc un mesaj.... "te iubesc"... un "te iubesc" spus rar, dar sincer.

A trecut un an si jumatate de atunci.
Si nu ma mai iubeste nimeni.

[crocantzel]

Vedeti despre ce vorbesc? Toate amintirile placute au in spate momente tragice si triste. Sunt frumoase, intr`adevar. Sublime, dar sunt cu atat mai frumoase si mai dulci cu cat despartirea a fost mai aspra si ami dura. Cu timpul invatam sa nu mai vedem raul din spatele frumosului, vedem "floarea de mucigai" si ne bucuram doar de frumusetea ei, nu mai privim faptul ca mucigaiul a cuprins bucata de branza preferata....