Din dragoste pentru un copil.

[dew]

  Cat poti sa sacrifici pentru un copil?Pana unde esti capabil sa mergi din dragoate pentru el?
 Acum o perioada buna de timp,o femeie a renuntat la fericirea ei pentru presupusa fericire a copilului ei.Ma intreb si va intreb ,a meritat?Ea a ales sa stea alturi de sotul ei cu toate ca nu se potriveau ,cu toate ca ea stia ca nu si-a gasit jumatatea,doar pentru copil.A meritat?
  Astazi acel copil se simte vinovat pentru nefericirea mamei sale...
   Este bine ce a facut femeia?Trebuia sa se gandeasca inainte de a face un copil la faptul ca poate nu EL este persoana pe care o dorea ca sot?A fost o greseala ce merita platita cu un pret atat de scump,nefericirea ei?

[Strumfita]

   Parerea mea e ca aceea femeie nu a stiut de la inceput ce fel de barbat este el. Pur si simplu s-a indragostit de el si .. sti cum is mai nou barbatii ... la inceput se comporta frumos , sunt iubitori, intelegatori, asa cum si-ar dori orice femeie , dar dupa ce isi ating telul , isi arata adevarata fata .. se dovedesc a fi nimic altceva decat cosmarul unei femei. Deci , parerea mea e ca aceea femeie , nu a stiut de la inceput ce fel de om este el deoarece a lasat la inceput impresia de barbat model.
  Si tot parerea mea , e ca aceea femeie, a stat alaturi de acel barbat, numai pt copil, ca sa aiba acel copil un tata , sa nu fie dezavantajat de ceilalti copii, sau batjocorit. A vrut ca acel copil, sa aiba o familie normala, a vrut ca acel copil sa nu sufere, sa simta iubirea de tata. S-a gandit la inceput la acel copil, si s-a lasat pe ea la sfarsit deoarece ea nu s-a gandit ca ea va suferi, sau mai bine zis, nu i-a pasat , a vrut doar sa fie copilul fericit .
  Iar acel copil , ar trebui sa-si iubeasca mai mult mama , ar trebui sa-i fie recunoscator acelei femei, deoarece si-a irosit cativa ani buni din viata , doar pentru acel copil.
  Nu vreau sa dramatizez , dar cunosc sentimentul, deoarece si eu , sau mai bine zis mama mea a fost in aceeasi situatie, si adevarul ii ca si eu ma simt vinovata pentru acest lucru.

[dew]

 Nu cred ca am fost destul de clara.Intrebarea mea era urmatoarea,merita sa iti sacrifici fericirea din dragoste pentru un copil?

[Maria]

    Nu cred ca-i un sacrificiu. Pai daca copilul este sacrificiu atunci care-i fericirea? Atunci cand vine pe lume un copil, indiferent ca-i dintr-o casnicie, aventura, ,,flori''(precum tatele din coltul strazii), este rodul unei fericiri. Ca-i o fericire de 5min sau de ceva ani de casnicie nu mai poate fi un sacrificiu.Odata nascut nu-i un sacrificiu( ceva dureri la facere), el vine pe lume dorit si nu impus.
     Femeile care accepta un mariaj mai dificil pentru un copil, sunt femei ce nu pot sa-si poarte singure de grija(aruncand mata-n curtea supunerii de dragul copilului) sau femei ce nu considera mariajul epuizat ci doar c-o perioada de declin. Eu nu cred ca-n totdeauna dupa o injuratura mai vine si-o alta. Daca stau bine sa ma gandesc femeile sunt mai spurcate la injuraturi decat barbati la nervi si poate caracterul lor nu-i atat de ,,afectat".
      Parerea mea finala; Fericirea nu se poate sacrifica pentru un copil, el insusi este fericire.

[desdemona]

eu sunt de acord cu Maria,copilul este fericirea.Merita toate sacrificiile!prin ce ramai nemuritor?prin copii...da..!!!ei sunt nemurirea noastra!

[sunshine]

Merita, copiii nu au cerut sa se nasca, noi am hotarat sa le dam viata si nu putem sa-i taram in nefericirea noastra.Si eu sunt in aceeasi situatie, dar niciodata nu le-am spus ca am ramas ca sa aibe ei un tata.Asa nu se vor simti vinovati. Ei vad cum se poarta tatal lor cu mine dar nu regreta ca le este tata(cred) .Cand le-am spus ca divortez li s-a facut mila de el si au spus ca il iubesc si sa nu-l lasam singur. De unde stiu eu ca , divortand, nu ma vor invinui pe mine, cum sa mai trec atunci si peste durerea ce le-am provocat-o? Asa prefer sa fiu eu nefericita ( nu martira cum vor spune unii) decat sa fie ei nefericiti. Ii iubesc mai mult decat viata mea si , cand vor creste ,  vor iintelege .Atunci, poate , voi fi libera si voi fi si eu fericita( OARE?)

[a_lina2]

  Eu cred ca aici sunt in masura sa raspund din proprie experienta.
  Nu sunt de parere ca ar fi trebuit sa ramana cu acel barbat doar pt copil.Ganditi-va ca atata timp cat in casa nu exista intelegere si parintii se cearta sau in cel mai rau caz se bat,atunci si copilul va suferi f mult.Mai bine te desparti si i-ti cauti fericirea in alta parte ca sa i-ti poti oferi si sa ii poti oferi copilului un camin si o familie adevarata.
  Ca mama poti fi pt acel copil si tata,ii poti oferi destula dragoste cat pt doi,atata timp cat exista liniste.

[furia ingerului]

Ma apuca boala rea

Vreau sa inteleg si eu cine este in masura sa stabileasca prioritatile vietii?! Copilul pentru mama sau invers?
Vreau sa inteleg cum se poate invoca lipsa vinei copilului de a se fi nascut ca sa justificam obligativitatea mamei de a da nastere ?!
FALS!
Nu are ransuri mesajul asta ca sa repet cuvintele de mai sus!
O mama are nenumarate optiuni in a-si alege momentul in care sa conceapa. Valoarea vietii mamei este absurd sa fie considerata doar prin raportatea la copiii nascuti. Nu uitati ca unele mame au trompele uterine obturate din nastere sau printr-un avort la varsta tineretii isi distrug aparatul reproducator astfel incat nu mai pot da nastere la copii. Acele mame nu sunt mai putin mame! Sunt nefericite care nu-s obligate sa-si duca stigmatul toata viata. Frumusetea vietii prin implinirea maternitatii este extraordinara insa imposibilitatea ei nu transforma o femeie intr-o eroare. Cum de altfel n-ar trebui s-o faca nici situatia de mai jos.
Nici o femeie nu ar trebui sa puna o potentiala sarcina in fata fericirii ei ca FEMEIE !
NU este obligatoriu sa fii mama ca sa fii femeie!
NU!
Ferice de cele care au acest noroc dar daca sacrificarea vietii tale inseamna nasterea unui copil, valoarea acestui sacrificiu se regaseste in dilema: nascand o viata nu am OMORAT alta?!

[sunshine]

Dragul meu, eu am nascut copiii din dorinta mea, nu m-a obligat nimeni.Dar ei nu au cerut sa vina pe lume.Este datoria mea de mama, inainte de cea de femeie , sa ma sacrific pt ei. Crede-ma , o mama simte cand copilul este nefericit. Nu as putea spune ca ai mei sunt cei mai fericiti copii insa li se citeste linistea pe chip si siguranta laga tatal lor( atat cat sta cu ei , este tatal lor) .Nu as putea sa traiesc stiind ca nu am sacrificat totul pt a le oferi lor acest tot.Acum ei sunt plecati , tatal lor cu baietii la fotbal si este timpul meu lacrimogen de exteriorizare a tristetii si blestemarea vietii si anumitor zile din aceasta viata, iar cand ei vor sosi totul e ok.Asta inseamna sa fii mama(cred), asa simt eu.De gresesc, voi plati, asa cum platesc golul umplut cu iubirea pierduta.Ce-am avut si ce-am pierdut? Intr-adevar, viata bate filmul. In afara de copiii mei nimic , nimeni si nici eu nu mai meritam nimic.Credeti-ma , nu are rost efortul! Asa ca, scumpe mamici si mame in dvenire, deschideti bine ochii cand procreati.Poate fi inchisoare pe viata! Mihai zice bine ce zice dar nu va fi niciodata mama si mama copiilor lui va fi binecuvantata cu asa tata al copiilor ei.

[furia ingerului]

Multumesc draga mea amica pentru cuvintele ce ma stimeaza
Tu stii din discutiile noastre ce spun eu despre situatia ta si nu este locul aici sa ma repet. In cazul tau iubirea de mama era oricum singura iubire ce ti-a mai ramas.
Sa-ti dea Dumnezeu atatea bucurii de pe urma copiilor incat atunci cand la batranete te va lua El acolo sus si te va intreba ce vrei sa faci in Rai...tu sa-i raspunzi: "Sa am grija de copiii ce i-ai chemat la tine, Doamne..."

[sunshine]

Nu, am sa-i cer sa ma lase singura, si sa-mi dea uitarea prostiei ce am facut-o in viata si anume ca am iubit si am uitat de mine.Apoi i-as cere sa ma trimita inapoi si sa ma faca nesimtita si Monica lui Irinel , sa ma bucur de mama ei de viata si banii altora ca doar asa vad ca simti cu adevarat viata.Ce iubire, ce vise , ce speranta, ce sinceritate,ce inteligenta? Aleluia!

[furia ingerului]

Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se implineasca
Cu mine vezi ca poti vorbi cat vrei in viata asta da' sa nu ma' bantui in cealalta 

[a_lina2]

   Sunset ,crezi ca copiii tai nu i-si dau seama ca tu suferi?Crezi ca ei nu stiu,nu simt ce e in sufletul tau?....Dar fiecare i-si alege drumul pe care vrea sa mearga.Eu nu judec pe nimeni pt ca fiecare stie mai bine ce probleme are,eu doar incerc sa-mi dau seama de greselile altora ca sa nu le fac si eu mai departe.
   Eu am optat pt o viata mai buna pt mine si pt copilul meu,alaturi de o alta persoana care are puterea sa ne iubeasca pe amandoua.
   Tata nu este cel care m-a ajutat sa aduc acest copil pe lume ,ci cel care ma ajuta sa il cresc si sa ii ofer o familie adevarata,in liniste si in pace.

[Daniela]

Nu cred ca am fost destul de clara.Intrebarea mea era urmatoarea,merita sa iti sacrifici fericirea din dragoste pentru un copil?

De dragul unui copil da, merita sa te sacrifici!
De dragul unui barbat care nu te merita, nu!

Va rog sa sesizati diferenta pe care incerc s-o evidentiez... O mama este intr-adevar indisolubil legata de copiii ei si trebuie sa ii protejeze de toate cele rele. Altfel nu se poate! E instinctul matern care merge cateodata pana la umbrirea celui de supravietuire sau a celui de autoconservare. Si aici se cuvine sa fac o alta obervatie vis-a-vis de urmatoarea afirmatie:

NU este obligatoriu sa fii mama ca sa fii femeie!

Eu cred ca menirea oricarei femei este sa fie mama! Chiar si a celor a caror structura anatomo-fiziologica nu le-o permite, trebuie sa fie mame. Si prin "a fi mama" inteleg a creste si a se ingriji de un copil, a-ti perpetua daca nu genele macar calitatea de a fi om !!!
Asta asa ca o paranteza...

Eu cred ca problema reala care se ridica este alta: ca mama, merita sa-ti sacrifici viata pentru  cel cu care ti-ai conceput copilul (a se observa ca nu am m-am referit la acesta ca la "tatal copilului") dar care te face nefericita ca femeie, pentru singurul considerent ca prezenta lui in viata copilului ar putea (e doar o potentialitate deci) sa-i fie benefica acestuia din urma?

Si abia la intrebarea asta (e posibil s-o fi formulat-o cam ambiguu, dar cred ca ati surpins ideea) raspunsul e NU!!! Iar explicatia tine de domeniul evidentei: este absurd sa credem, sa presupunem ca cel ce nu ne poate respecta ca femei sunt capabili de a fi buni parinti! Pana la urma e o chestiune morala, de bun simt chiar!

Asadar, din punctul meu de vedere, este just ca o mama sa faca orice pentru copiii ei, dar este complet nejustificat si teribil de socant (pentru mine cel putin) ca o femeie sa-si scrifice fericirea pentru un barbat nemerituos doar pentru ca are impresia  ca ar putea fi un tata bun sau ca lipsa lui din viata copilului l-ar putea tara pe acesta pe viata! Astea sunt prostii! Sunt slabiciuni de caracter si dependente de care unele persoane nu se pot scutura...
Intre tata si copil nu exista aceeasi legatura profunda ca intre mama si copil... Daca tot gandim problema in termeni de probabilitati atunci mai firesc mi se pare sa credem ca exista o foarte mica probabilitate ca un copil despartit de tatal lui biologic la o varsta foarte frageda pentru a gasi un altul care-l intampina cu dragoste sa ramana cu vreun fel de trauma. Si, in ultima instanta, chiar daca ramane numai cu mama, probabilitatea se patreaza la cote foarte mici... Timpurile pe care le traim le permite femeilor sa-si creasca singure copiii daca o vor cu adevarat...

Asta am avut de zis!

[sunshine]

Da, asa am gandit si eu dupa ce am nascut al doilea copil.Oricum i-am crescut singura. Doar ca in ziua de azi greu se gaseste un "alt" tata sa doreasca a-ti creste 2 copii , eu am intalnit un om care a crezut ca va avea aceasta responsabilitate si s-a speriat.Copiii mei nu intra in atributia altui barbat, ei au un tata , asa cum este el, au un viitor asigurat . Am recunoscut ca sunt lasa , mi-e teama  sa ma gandesc la ziua de maine.Cand a trebuit sa fac pasul decisiv au intervenit alte vieti .Nu ma sacrific pt nimeni , numai ca nu doresc sa ma simt si mai vinovata decat sunt.In fiecare an a aparut cate o piedica exact cand luam hotararea de a pleca.Si aceste piedici mi-au creat responsabilitati .Cati dintre noi pot spune ca nu-si cladesc intai "culcusul" si apoi prind radacini? UNDE? Pe strada? Cati dintre noi nu ne bucuram de dragostea partenerului, singuri in apartamente luxoase sau intr-o camaruta de 2/2? Cati dintre noi , cand apare un copil, nu isi doresc sa-i creeze conditii mai bune decat ale noastre? Si intrebarile pot continua.
 Ce am vrut eu de la viata a fost un strop de iubire pt mine.Numai pt mine. Cand am inteles ca nu pot avea ce-mi doresc , am renuntat .Am fost egoista o singura data in 36 de ani si am pierdut urmatorii ani. Din prostie, din lasitate , din comoditate, din ratiune , din " hotaraste tu cum crezi ca e bine" si am pierdut totul. Toata lumea cere dar nimeni nu ofera nimic. Eu am oferit si am pierdut mai mult decat am primit.
 Renuntarea este , acum, pt mine ca un pansament peste sufletul mutilat de dorinta de iubire.Am renuntat sa simt , am renuntat sa-mi doresc , am renuntat sa primesc , am renuntat sa ridic privirea .Mi-e lehamite de lacrimile mele si de tot ce ma atinge. Nu mi-au ramas decat copiii ( "mama, daca te intreaba cineva cati ani ai, sa-i spui 15" , "ce sa fac sa nu mai plangi, inger cu parul ca frisca?", "iubita , ma lasi sa te miros?" " esti asa frumoasa!" , " esti bengoasa, sexoaso!", " sexy, sexy, colegii mei striga dupa tine"). Daca ei ma vad asa ce as putea eu sa-mi mai doresc?