Povestea mea

[Lord_Saladin]

 "De ce ma bati vantule "...."ma-mprastii ca frunzele..."

 Privind in urma noastra, in viata, adeseori, vrem, nu vrem, privim, greseli ale trecutului, poate mici lucruri ce odata au contat si ne-au schimbat destinul...Nu le putem schimba, si nu are rost a ne gandi la ele... A alerga dupa trecut e alergarea dupa umbra, dupa vis... cel ce vrea sa se reintoarca in trecut, mai degraba ar  incerca sa dea mana cu umbra sa, ca tot acelasi lucru il face...

 Ramane deci prezentul, ramane deci viitorul, si o umbra a trecutului...Si visul, desi e umbra, aduce umbre din trecut, din viitor, din prezent, si uneori eu cred ca le amesteca intr-un vartej in care daca privim atent, putem gasi inalte intelesuri....

 Inca din adolescenta, am visat ca voi intalni, o persoana deosebita...O visasem.... nu era zana cea buna, nici o femeie, o fata de o frumusete deosebita, defapt nici nu stiu exact cum arata la urma urmei, dar era.... iubita, sotia mea sa zic, in vise.... in bratele ei, mereu gaseam aceea protectie sufleteasca, dupa care la urma urmei, tanjim si noi, baietii, barbatii...
 Sa spun sincer ? Poate suna copilaresc... dar mereu mi-am dorit o iubita care sa ma... tina la ea in brate noaptea... sa simt aceea aura, acel "ceva" de nedescris in cuvine, ce emana imbratisarea ei, si ce ma inveleste intr-o mantie protectoare, aparatoare... am cautat si am tanjit dupa asta, si in adancul sufletului meu, asta caut si acum... o iubire de-o viata...un vis.... o imbratisare...
 Suna aiurea sa fii tanar si sa iti cauti marea iubire ? pentru mine nu... marea iubire o cauti din adolescenta, atunci cand stim cu totii sa iubim curat... mai tarziu, prea putini dintre noi mai stim sa iubim, vrem nu vrem, VIATA, MATURIZAREA, rapeste celor mai multi dintre noi tot ceea ce avem mai frumos... Doar arta, visul, dorinta, ne mai pot face sa pastram in noi scanteia iubirii curate, pe care inaintasii nostri, oameni poate mai aproape de Dumnezeu, stiau sa o pretuiasca mai bine...
 Un liman... cineva cu suflet curat, careia sa ii ofer iubire...Pot oferi iubire nesfarsita, iubire infinita... niciodata nu am cerut cat am dat eu.. mereu m-am multumit cu un MAI PUTIN... si adeseori, nu am primit nici acel MAI PUTIn... defapt, niciodata....
 Asta am cautat o viata....si caut... iubirea curata, iubirea adevarata
 
 
 Am iesit in lume.... cautam in zadar.. ceea ce vreau eu, nu este.... traim vremuri in care visele oamenilor devin compromisuri cu consecinte nefavorabile pentru suflete lor, si sufletele-victime...Ce trist !
 Iubirea ? ce e oare ea iubirea ? e un vis impregnat de suferinta si de compromis ? sa fie oare asta, sau sa fie o eliberare ? Eu o vad ca o eliberare.... prin iubire, gasesc libertatea... singuratatea imi pare un lant de plumb adanc si greu ce imi leaga sufletul cu greutate...
 care sa fie urmatorul pas ? Sa ma resemnez, sa dau inapoi ?Sa imi arunc visele in groapa de gunoi a lumii care nu le (ma) intelege ?Sa arunc in arta tristeteace ma apasa, sa pun in panza, in poezie, in vise, in vorbe, in tot aceea parte de frumos ce zace in mine, parte de frumos pe care am numit-o Iubita Viselor Mele ?
 

[Lord_Saladin]

 "am gresit trenul fericirii..."

 Ma intreb adeseori, de ce vin pe lovetime, ce ma atrage in acest loc....
 Simtindu-ma adeseori singur.... in acest vartej de ganduri, in aceasta volbure de fapte, cuvinte si intamplari ce o numim viata, caut tovarasia unor oameni asemeni , pe care poate in real, ii intalnesc prea rar....
 Care e menirea acestui loc ? Aruncarea deoparte a gandurilor.... in cuvinte, in vorbe, nu atat ca sa fie de invatatura altora, ci ca se ne eliberam sufletele de povara unor pietre si bolovani mult prea grei pe care viata ne obliga adeseori pe nedrept sa ii purtam pe umerii nostri...
 
 Caut iubire, o caut precum cauta un insetat in desert apa ce ii da putere, precum cauta printul din poveste lana de aur, precum cauta batranul rege apa vietii, precum cauta pustnicul in pustie pe Dumnezeu.Tot asa, si eu caut iubirea... cea curata, adevarata , pura. ce sa imi infloreasca sufletul...

 ne nastem, traim, murim, ramanem doar in amintire, iar soarta viatii viitoare ne depaseste imaginatia si limitele gandului intr-atat, incat gandul nemuririi, desi prezent in noi, ne pare mai degraba inca o taina nedeslusita a lui Dumnezeu.Putem trai, gandi, chibzui, doar la acesta lume, cea de dincolo ne depaseste... Si-n aceasta lume, un singur lucru, un singur, dar singur lucru... iubirea....
 Am stat si am privit spre steaua diminetii, am ascultat glasul vantului de la miazanoapte, am simtit dogoara arsitei de la miazazi si am gustat praful adus din plaiurile de la apus si de la rasarit... am ascultat vocea padurii, clipocitul si soaptele tainice ale izvoarelor adanci din munti ce-si trag obarsiile din pesteri adanci si albastre... am prvit spre norii, ce asemeni unor calareti, galopau pe campia albastra a cerului....
 Si totul e defapt iubire.... totul e din iubire....fara sa vrem, fara sa stim, ceva mai presus de fire ne spune ca toate sunt din iubire.... si daca iubirea e totul....atunci... 
 
 

[desdemona]

sunt curioasa daca tu ai vrea ca cineva sa iti rasspunda ..sa raspunda la aceassta poveste..sa raspunda durerei tale...

[Lord_Saladin]

 "...copac pribeag uitat in camp..."

 Cine sa raspunda durerii mele ? Padurea si plaiurile, vantul si apele, soarele si norii ? M-am impacat oarecum cu gandul ca sunt singur intr-o lume nu neaparat ostile mie, dar diferita...
 Ca sunt un copac pribeag uitat in camp... o piatra-n drum, pe care lumea fie o ocoleste, fie o calca si o afunda mai adanc in colbul galbui de pe soseaua vietii...
 
 Scrisesem mai demult o poezie, vreo 4-5 ani in urma ,defapt in perioada inceputului de adolescenta despre un brad.Un brad falnic ce sta pe marginea unei prapastii adanci  , singur printre golurile alpine si printre stanci, visand ca intr-o buna zi cerbi si caprioare isi vor cauta adapost sub coroana sa...ca flori vor creste in poiana stearpa de langa el... ca drumeti si vanatori viteji il vor privi...
 Si trecand vremea, trecand anii, bradul devenea tot mai trist, incepea sa se usuce incet incet, licarind arar un strop de viata in el, cand se mai arata cineva langa el, un om, un cerb, o caprioara ce sa caute umbra si adapost.
 Anii treceau greu, zapezile si viscolele iernii deveneau tot mai greu de rabdat, era greu a te lupta in creasta singur,sa stai cu varful printre norii suri ce vijelios si naprasnic bat coasta muntelui in lunile de toamna, printre furtunile si vijeliile verii....
 Si intr-o buna zi,bradul a cazut in prapastie...Tocmai aceea prapastie pe marginea caruia el crescuse, in care privise ani de-a randul, ani in sir...

 Iubirea, dragostea... dau sentimentul de utilitate... cand esti iubit, inseamna ca exista un suflet caruia ii pasa de tine... un suflet care te apreciaza, care ar sta mereu langa tine, care te-ar strange in brate in momentele dificile si ti-ar face viata fericita...
 

[desdemona]

imi place foarte mult subiectul poezii tale...poate fi interpretata in doua moduri..unul.. cu acel brad tu te asemeni in acest moment..tanjesti dupa lume..tanjesti dupa cineva care sa te inteleaga ..sa te iubeasca ..sa fie acolo macar pt un moment...iar cel de-al doilea mod..acela poate fi omul care cauta succes..putere...si este singur..asa a fost mereu...si doar singur se putea inalta..si desi stia intotdeauna ca poate cadea asta era riscul...iar finalul este acelasi..cazi in propia ta prapastie...am dreptate?astept sa imi raspunzi la asta...
..aaaa...si mai este ceva..."Cine sa raspunda durerii mele ? Padurea si plaiurile, vantul si apele, soarele si norii ?"..de ce natura...de ce acolo numai ea?oamenii nu sunt in stare?poate nu ai vazut padurea din cauza copacilor?poate  este langa tine dar nu ai vazut...sau nu ai cautat unde a trebuit...oare nu e asa?

[Lord_Saladin]

"...vantul aprig al pustiei ma biciuie cu nisipul sau greu si incarcat de arsita..."

 Tanjesc dupa iubire doar, nu dupa bani, putere, succes.Succesul, puterea si banii sunt efemere...Iubirea,da.... ai surprins ceva.Am cautat in codrii, copac dupa copac, si in cei de langa mine si in cei mai indepartati...zadarnic.

 Incep sa ma gandesc, mai merita oare sa imi caut iubita viselor ?Sa mai alerg dupa un ideal... sa ma arunc in cautarea fericirii... Sa ma hranesc din vise, din neant, din umbrele si luminile ce imi brazdeaza cerul ochilor sufletului meu ? Lumea ne spune ca fericirea inseamna compromis, Dumnezeu  Mantuitorul spune contrariul...Dar lumea e aici, Dumnezeu e sus...
 Simt pe Dumnezeu cateodata in cele mai marunte lucruri din viata mea... si totusi, ceva imi lipseste... iubirea asta pamanteana, cel mai frumos dar oferit de El omenirii, dintru inceput...CEL MAI FRUMOS DAR...
 
 Am cersit acest DAR, DAR am primit doar cativa luceferi iuti ce au trecut in zbor rapid pe cerul mereu intunecat al inimii mele... Luceferi, unici in felul lor, cu cozi prelungi si invapaiate, efemere stele trecatoare printr-p noapte adanca.
 Si un vant, pustiu, aprig, ce ma biciuie mereu...

[desdemona]

ai inteles gresit ...m-am referit ca se poate interpreta in doua moduri..primul mod te reprezinta..iar al doilea este definitia omului de succes...si totusi nu mi-ai raspuns la intrebarea mea?ai batut doar apropouri..dar nu mi-ai zis exact...iti e frica de adevar?

[Lord_Saladin]

"...am sa mor si-am sa ma fac, lemn de brad si lemn de fag..."

 Desiree...Poate ca voi fii inteles gresit ceea ce ai spus tu, poate nu, nu imi este dat mie sa stiu ce este in adancul sufletului tau ca sa pot afla de am raspuns intelept sau intr-adevar voi fii batut campii, cum spui.Suflet... da, il ai frumos, si inca in mari cantitati, precum toti cei din acest spatiu virtual, DAR INCHIS.

 Daca tu ai fii un ghid, si eu as fii un calator, ti-as umple desaga cu aurul traistei mele, ca sa ma duci acolo, la aceea fiinta , la aceea suflare, care sa raspunda durerii mele, ce prin imbratisarea ei sa imi umple sufletul de seninatate, ce sa se aseze precum un soare pe cerul inimii mele, ca o luna in noaptea cugetului meu, ca un vis real in viata mea, ca o nazuinta implinita in destinul meu, ca o zeita in viata mea de muritor.
 Dar neavand un ghid (caci nu exista nici un ghid, nici o solutie, pe cararile intortocheate, intunecate si neguroase ce ne apar in fata in multe din momentele vietii), ma multumesc sa caut, sa caut in natura, cu precadere in padure, ceea ce nu pot gasi si afla intr-un suflet iubit...Cand sunt la mine la bunici, caut padurea, caut natura, caut paraiele, caut izvoarele, si acolo, parca natura, parca muntele acela ce desi e din piatra si din pamant umed si greu, imi sopteste ca poate, undeva, intr-un loc de pe acest pamant, mai este cineva si pentru mine....
 Sper ca te voi fii multumit cu acest raspuns...

[desdemona]

imi pare rau daca cumva am parut un pic revoltata..nu asta am vrut...si da m-ai multumit cu acest raspuns...ca si cu celelalte de altfel...
...adevarul tau este si al meu..numai ca eu nu am vrut sa il vad...imi placea sa zic ca totul e bine..ca e doar o stare de moment..dar nu este...m-am saturat sa caut...m-am saturat sa astept..si asa este..natura te linisteste..dar...pt mine este o liniste de moment...pe urma o caut din nou cu speranta sa fie nemuritoare...si cu speranta sa gasesc acel lucru care imi lipseste..care este acela...nu stiu raspunsul..nu stiu cum sa il caut..tu cum il recunosti?

[Evangeline]

M-a impresionat povestea ta. 
Am citit cu atentie ceea ce ai scris la alte topicuri si imi dau seama ca te asemeni foarte mult cu prietenul meu (insa nu aici am vrut sa ajung). Esti destul de tanar si ai timp sa-ti gasesti pereche, acea parte care iti lipsesti si care o astepti cu disperare sa vina sa-ti aline suferinta. Cateodata cautam prea mult, asa de mult incat nu putem sa mai vedem ca de fapt acea persoana deosebita care o cautam de o viata e chiar langa noi. Fii foarte atent ca s-ar putea sa fie cineva aproape de tine care sa-si doreasca acelasi lucru.
Sa nu-ti pierzi increderea nici macar o clipa, pentru ca Dumnezeu ne si incearca. Este cineva si pentru tine, jumatatea ta exista, ai rabdare si o vei gasi. 

Draga desiree nu cred ca ai cum sa o recunosti, difera de la persoana la persoana. Un lucru foarte important e sa nu-ti pierzi rabdarea si increderea!! Ceea ce nu trebuie sa uiti este ca sunt foarte multi care se afla in aceeasi situatie si de asemenea sunt multi care si-au gasit perechea. E acea parte care te completeaza, care are grija de tine, te respecta si ar face orice numai ca tu sa zambesti, sa fii fericita.

Pupici!

[Lord_Saladin]

  "...langa mine e pustia..."

Unde langa noi ? Langa mine nu e nimeni, de exemplu.Langa mine e pustia, iar eu stau in mijlocul ei, sub bataia aspra a vantului incarcat de nisip si de arsita... Nisipul negru intuneca cerul, iar soarele imi pare acum o sfera rosie pe un cer ce se misca in valuri induitoare si intunecate.

 Iubirea ? Rabdare, incredere, cauta langa tine, astea sunt vorbe spuse de cei ce o au deja... dar daca nu o ai... daca esti legat cu lanturi de plumb si cu obezi grele in inchisoarea singuratatii, si nu se arata NIMENI, dar absolut NIMENI sa te elibereze ?

[Lord_Saladin]

 In poiana cea frumoasa,
  Colo sus in varf de deal,
 Cresc la trandafiri multime,
 Nazuind spre ideal.

 Unii cu tulpini mai groase,
 Altii cu tulpini subtiri,
 Cu petale preafrumoase,
 Fura zanelor priviri.

 Tot acolo prin poiana,
 Printre pietre, obosita
 Mai creste cate-o buruiana,
 Mica si nefericita.

 Cine-ar vrea ca sa culeaga,
 O buruiana din senin,
 Cand pe deal si pe poiana,
 De-atatia trandafiri e plin ?

 Aceasta poezie am scris-o acum un an....

[lonelyness]

Mi-a placut mult ce ai scris pana acum...dar mi-a ramas gandul la poezia ta...de ce vedem intotdeauna lucrurile mari si frumoase si de cele mici uitam?se spune ca esentele tari se ascund in sticlute mici...atunci de ce lucrurile mici sunt de cele mai multe ori neinsemnate?spinii trandafirului dor mai tare decat frunzele buruienii...in fine...felicitari pt tot ce ai scris...se vede ca esti foarte talentat...

[Lord_Saladin]

 "...sfarsitul drumului..."

  Am ratacit drumul vietii mele, si fara sa vreau, fara sa imi doresc, am fost pus de o vointa mai pesus de a mea pe niste priporoase poteci ale unui munte stancos, inalt si sinistru.
 M-am nascut intre smarcuri si buruieni, am trait mancand ciuperci, dormind pe stanci si visand la stelele noptii.
 Priveam luceferii diminetii, incercand sa-i prind in inima mea dar imi fugeau din mana.
 Cautam o cale de a cobora de pe acest munte, dar nu o gaseam.Potecile ma duceau mereu spre imparatia inalta a norilor cenusii si tristi, ce isi misca siluetele fantomatice printre piscurile si crenelurile cetatii de stanca, piatra si pamant in care locuiam.
 Vulturii calatori, imi mai aduceau veste despre lumea de jos,purtau in ciocurile lor flori albe, albastre si rosii, pe care le aruncau deasupra mea incercand poate sa imi mai aline singuratatea.
 Intr-o buna zi, am privit spre o prapastie.Defapt, privisem de mai multe ori in hau, in acel adanc unde sub coama alba si jucausa a norilor se ascund nebanuite paduri, poieni , izvoare si plaiuri cu verdeata.
 M-am apropiat de margine, si am privit... un pas, doar un pas , si dincolo urma NECUNOSCUTUL.Voi fii cazut pesemne printre nori, prin aceea ceata, zbatandu-ma in aer cu putere, strabatand in clipe inaltimi, adancimi, izvoare...
 Dar ceva m-a oprit.Si ma opreste.

 Raman in muntii mei, singur...Si nu e nimeni.

 P.S:multumesc de aprecieri celor ce inteleg...

[desdemona]

nu..eu nu vreau sa fie sfarsitul drumului..stiu ca nu obtinem ce vrem...dar eu nu vreau sa fie sfarsitul drumului..de ce sa nu mai cauti...de ce sa nu mai speri...uite..citeste la povestiri..un ultim gand ...eu am renuntat la a mai spera..am renuntat la a mai trai...este atat de dureros..tu esti in pustiu...dar e mai bine decat sa fii inconjurat de oameni caror nu le pasa de tine..care sunt indiferenti..indifernta doare..doare atat de tare..natura nu....eu am langa mine prieteni...dar ceva lipseste.. :-[stiu ca atunci cand ai scris sfarsitul drumui te-ai referit si la sfarsirea acestei povestiri.. nu am acest drept dar eu as mai vrea sa scrii..cer mult?