Ce faci gagico

[Lorelei]

Mă-ntrebai ca de obicei „ce faci gagico?”
şi numai de pe buzele tale nu suna fals
eram „gagico” fără să încetez să mai fiu eu
fără să mă simt dezvelită
ci numai alintată între surâsuri
„te scot la un cico?” mă-ntrebai
şi numai în zâmbetul tău „cico” era toată copilăria mea răsfrântă
mă aruncam atunci veselă
înot
lângă căpruiul irisului tău
să-l cuprind întreg
între două bătăi de inimă ca-ntr-o căsuţă de şotron
desenată cu cretă perisabilă
mă vedeai emoţionată copilăreşte
şi mă numărai până la zece
comentând mulţimea în delir care aclama un knock out fără drept de apel
şi râdeai râdeai râdeai
şi eu te număram până la zece în gând
unu-căprui doi-geană trei-arcuirea sprâncenei ridicată-ntrebător...
(încă te număr până la zece şi încă mai departe)
„gagico” îmi spuneai „lasă prostiile
ia-ţi haina şi hai să mergem azi e zi mare te scot la cico”

încă surâd numărând stele căzătoare
amintirii tale aplecate peste fruntea mea
crezând că dorm
şi privindu-mă emoţionat ca un copil
înotând căprui între două bătăi de inimă ca-ntr-o căsuţă de şotron.