"Codul lui Da Vinci" s-a vandut in milioane de de exemplare si a avut un succes rasunator, pe de o parte, din cauza reclamei ce i s-a facut si, pe de alta parte, datorita ideii si stilului in care a fost scrisa - ce poate fi mai vandabil in zilele noastre decat teoriile conspirative cu iz de actiune politista?
In ansamblu, pe mine, ca si pe milioane de alti cititori, m-a captivat cartea. Lasand la o parte modul putin cam dezordonat in care a fost scrisa si fara a face nici un fel de judecata de valoare la adresa ideilor vehiculate, trebuie sa-i recunosc domnului Dan Brown meritul de a se fi documentat solid pentru conceperea cartii. Unde nu mai pui ca, in calitate de reprezentanta a sexului femenin, nu pot, orice as face sau as zice, sa-mi stapanesc micii fiori de satisfactie care ma incearca atunci cand ma gandesc la posibilitatea existentei unei divintati feminine
Nu, acum, lasand gluma la o parte, cartea mi se pare o lectura placuta (nu senzationala), lejera (scrisa intr-un limbaj mai mult decat accesibil - doar scopul era sa se vanda cat mai multe exemplare), destul de bine inchegata (exceptand micile lacune de pe firul povestirii) si, intr-o oarecare masura, informativa (ne ofera cateva date istorice valoroase, care pentru unuii ar putea constitui inceputul unui sir mai lung de documentari).
Oricum, cu totii stim (sper!) ca, in ciuda a catorva dovezi stiintifice pe care se sprijina, cartea este, in fond, o fictiune, o incercare fortata dar fericita, de inchegare a catorva piese intr-un tot coerent. In plus, ideea in sine nu este nici pe departe originala. Operele si personalitatea lui Da Vinci au starnit curiozitatea de foarte multi ani incoace si inainte de "Codul lui Da Vinci" au aparut si alte carti, ale altor autori, care tratau in mare cam acelasi subiect. Diferenta dintre aceste carti si cea a lui Brown a fost facuta, cred eu, de decizia inspirata a celui din urma de a o transforma intr-un roman politist.
Exista chiar si cateva productii hollywoodiene, realizate pe aceeasi linie a marilor conspiratii, a legendelor despre organizatii secrete stravechi s.a.m.d. Din cate am inteles deja s-au inceput filmarile pentru ecranizarea "Codului lui Da Vinci", care o sa-l aiba pe Tom Hanks in rolul principal. Probabil ca o sa se bata si cu filmul cateva recorduri la casele de bilete
