Numai citindu-va versurile ma minunez si ma bucur de fiecare petala a pomilor care va impodobeste inima,din care picura cu usurinta atata frumusete.
"A venit toamna ,acopera-mi inima cu ceva,
Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
Ca ai sa te-ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se -nchida cu -o frunza de pelin.
Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare."
Iubirea mea ma purtat pe aripi de dor,si am devenit un calator pribeag.
Dar nu am mers prea mult,fiindca in drum am gasit aceasta mirifica alee,strajuita de meri parfumati,primindu-ma in mijlocul lor,daruindu-mi petalele si rodul lor.Mi-au alinat durerea din suflet ,daruindu-mi din frumusetea lor tacuta,picurandu-mi in suflet petalele scuturate de tremurul bland al zefirului.Atunci mi-am dat seama ca nu sunt singura ,ca cineva totusi ma mai iubeste,chiar daca cel pe care tu-l vedeai in roz era de fapt albastru.Frumusetea naturii anihileaza durerea,compenseaza pierderea...iubirii omului.