Iubirea-mai exista ea ?

[Lord_Saladin]

Credeti ca in lumea asta rece si rea mai e loc de mari povesti de iubire
 Eu unul, fiind mai visator, as zice ca da...
 Atat de multi oameni ce ii cunosc, au refuzat sa mai creada in Iubire... uneori, am inceput sa ma indoiesc si eu de existanta ei...
  Sa fie din cauza nivelului de trai, a dezamagirilor, a materialismului, a emanciparii sexuale, a lipsei timpului liber, care e oare cauza pentru care atat de multi oameni au renuntat a mai crede in iubire, ramanand a se complace in diferite surogate, gen iubire de-o noapte, sau "dragoste cumparata",cum spunea un cantaret de muzica populara....

[Iosif]

Iubirea exista si va exista mereu, lumea nu o mai cauta pentru ca a devenit un fel de slabiciune pentru ei, daca iubesti suferi, si multi fug de suferinta, dar crede-ma ca nu scapi asa de usor, nici de suferinta, nici de iubire. Personal cunosc oameni care au fost cu mai multi partneri deodata, nu puneau suflet, totul era superficial, mai mult in joaca, dar cand cunosti persoana potrivita, sau pe cineva foarte aproape de ce consideri tu ca iti este potrivit tot te indragostesti. Personal am incercat sa nu iubesc, pot sa ma abtin fizic, sa nu mangai, sa nu sarut, etc, dar oare cu mintea mea ce fac? Ce fac cu sufletul meu? Pe el cum il mint? Crede-ma ca fiecare din noi iubeste in felul lui, unii nu stiu sa o arate, altii nu vor sa o arate, iar la restu` inca nu le-a venit vremea. Am mai spus intr-unul din mesajele mele, am cautat mult si l-am certat pe D-zeu ca nu imi da, am cerut un singur lucru, iubire, dar D-zeu nu a vrut sa imi dea, acum am realizat ca atunci nu era momentul potrivit, poate ca nici acum nu e, dar am primit si, desi sufer cateodata, dulce e suferinta din iubire si mult mai dulce impacarea de dupa.
Sunt convins ca iubirea exista! si va exista atata timp cat o sa existam noi.

[Paul]

Nu spune niciodata ca iubirea a disparut... Ea a fost de la inceput si va continua sa existe pana la capatul vremurilor. Nimeni nu a reusit sa o starpeasca, dimpotriva cele mai mari realizari s-au infaptuit prin ea. Motivul pentru care azi multi o considera o slabiciune este discutabil. Sunt de acord cu Delacroix pentru acest motiv, dar as mai adauga unul: am ajuns in vremuri in care omul considera pe fratele lui dusman, vremuri in care o vorba buna e judecata a fi fatarnicie, iar o vorba rea este pusa la suflet. Dar iubirea continua sa curga, printre maracini, continua sa-si dea roadele fara ca multi sa bage de seama.

[Lord_Saladin]

Dragostea curge, dupa cum spui tu Paul...
 Dar totusi, parca in alte vremuri altfel era dragostea, era mai idealizata, trecea peste bariere mai usor...
 Inainte oamenii se bucurau de iubire in alt fel, caci cele mai multe casatorii erau facut, chiar si in Europa, cu forta.Acuma, odata ce nu mai exista astfel de practici, oamenii in loc sa se bucure de iubire, o pervertesc.

[cristina]

Muzafer, iubirea e ceea ce tu vrei sa fie, daca iti e frica de ea si no o vrei in viata ta atunci nu e, tu si numai TU decizi daca vrei sa suferi sau nu. Fericirea ca si puterea de a iubi e in noi, in fiecare. Eu cred ca fiecare om are o parte buna inauntul lui, uni nu au last aceasta parte sa iasa la lumina si poate ii sperie.
"Crede si ti se va da" asa a spus Domnul nostru!
Crezi a venit si timpul tau sa crezi?
               Crisitna 

[Lord_Saladin]

 Ca o chestiune, cand am scris postul acesta, ma zbateam printr-o criza sufleteasca profunda... acum am gasit dragoste adevarata, exact ce mi-am dorit... am gasit marea mea Iubire, pot sa spun asta...
 Si apropo de intrebarea ta , Cristina, sunt un om credincios.

[androgin]

ne bucuram pentru tine, Muzafer!  a venit si timpul tau 

[silverbblue]

 ..nu as vrea sa descurajez pe nimeni ..personal cred in iubire,exista dar este de foarte scurta durata,cel putin asa a fost ptr mine de fiecare data cand o gaseam,de fiecare data era si dezamagire,ceea ce vreau sa spun este ca nu exista o iubire absoluta,nu in lumea asta,sunt destule piedici....

[bke]

din pacate asa este, nu exista ceva absolut,dar macar incearca sa traiesti clipa ca sa ai niste amintiri frumoase, si nu te gandi ca o pierde,mai bine te gandesti ca vor mai fi si altele...

[furia ingerului]

Hmmm...e intr-un fel trist ca omul nu se poate bucura de ce are...dar poate asta-i definitia naturii umane: facem descoperiri toata viata dar singura cu care ramanem pare a fi sinistrul rece al locului de inmormantare.
Oricum, as indrazni sa cred ca iubirea se numara printre acele rarisime lucruri imuabile, atat de vesnice incat nici macar lipsa ei nu-i neaga existenta.

Ce straniu...incerc sa-mi imaginez lumea fara iubire...apologic moment ! Dar ceva ar trebui sa anuleze total iubirea din lume...ce ? Ura ? Ura nu poate anula iubirea ci doar i se poate substitui iar atunci iubirea nu dispare ci se ciclizeaza intr-o latenta expectativa a reintoarcerii in locul urii. Necredinta ? E prea tarziu ca lumea sa mai poata fi necredincioasa ; e prea tarziu sa ne mai putem permite riscul sa credem ca acolo unde dovada de iubire suprema a fost uciderea propriului fiu nu poate fi infima vointa de a eradica total rasa umana. Uitarea ? Poate uita un om sa iubeasca, pot uita 2, pot uita 1 miliard de oameni asta dar restul...va pastra vie amintirea ca trebuie sa spere ca exista ceva acolo de care trebuie sa-si aminteasca...iar acel lucru e tocmai prozaica iubire.
Incerc sa-mi imaginez lumea doar cu iubire...un miniatural edenic, populat de mici farame de iubire. As indrazni atunci un anumit trofism : iubirea e capabila de sacrificiu suprem, asemeni Marelui Sacrificiu al Tatalui, nu ? Atunci moartea vine sa-si ia tribut acea viata gata sa o salveze pe a celui iubit si care se ofera cu buna stiinta ca celalalt sa traiasca...si celalalt traieste...si se chinuie intre amintiri si penitenta de a suporta gandul ca salvarea sa a avut ca pret moartea complementarului sau...si suferinta la un moment dat descreste...mai mult...mai mult...pana cand un anume ceva face ca altcineva sa apara in viat acestuia...si chiar daca inceputul are multe suisuri...vor razbi...oare dreptate se cheama asta ? Moartea aleasa de cineva ca dovada a iubirii pure pentru ca celalalt sa aiba dreptul la viata...cu altcineva ?!

Nu...nu poate exista nici lume doar cu iubire sau lume doar cu ura. Iar intrebarile voastre care-si cauta raspuns sunt cauza nu efectul nesigurantei. Voi, ca si mine, sunteti produse intre epoci : apartinem in egala masura acelor timpuri cand a iubi insemna atat de mult incat doar lacrimile sincere binecuvantau puterea dragostei, si in aceeasi egala masura timpului in care iubirea e o protuberanta mecanicista a unei societati ce-si ineaca depravarea la fel in strazi intesate cu tarfe de cea mai josnica speta si-n pub-urile a caror selectivitate e direct proportionala cu numarul femeilor care fac din sexul oral o arta.

Prin urmare...dupa ce vom muri noi nu stiu ce va fi...dar un lucru stiu cu certitudine : noi suntem prinsi intre doua lumi...si de noi depinde daca alegem albul imaculat al vremurilor cand sentimentele nu se fredonau in cafenele sau verdele languros al mucegaiului ce ameninta sa acopera o societate tot mai umezita de propriile noastre purulente in a fi...moderni.

Cu sincer respect, si iertare ceruta de limbajul oximoronic,
al dumneavoastra, acelasi,
furia ingerului.

[tudor]

Ma straduiesc sa citesc toate topicurile si sa gasesc toate tiparele. Pe al meu il cunosc si l-am eneuntat deja in parte.

Al celei/celui care a postat anterior e foarte simplu de prins: ii place la nebunie sa foloseasca un limbaj deloc uzual pentru a epata. Stiu, stiu, o sa mi se spuna ca asta e modul respectivei persoane de a se exprima si daca asta e nivelul ei, suntem datori sa o-ntelegem .

Dar sunt atatea chestii ascunse pe dupa cuvinte, atatea greseli, ca nu ma pot abtine sa nu le amendez:

In primul rand problema lipsei credintei. Pe langa faptul ca exprimarea e confuza, argumentele lipsesc cu desavarsire. A nu crede in iubire este confundat cu a nu crede in Divinitate. Admitand o legatura demonstrata (ceea ce nu e cazul, eu consider ca putem accepta ca ne putem iubi si fara sa existe o putere "dincolo de noi", ca sa folosesc un alt cliseu), nu se  observa un amanunt semnificativ. Ca, atata timp cat nu crezi in Dumnezeu, nu crezi nici un Biblie si nici in altceva legat de crestinism ori de alta religie mono sau politeista. Asadar uciderea propriului fiu, timpurile care nu ne mai permit lipsa credintei, sunt vorbe in vant.

Iar alegerea aia despre care ni se vorbeste in final . Bune variante, bune de tot. Ne aflam intre doua lumi. Sintr-o parte e alb de tot, intr-alta foarte negru. O imagine buna, care suprapusa peste realitate ni se dezvaluie ca o potrivire perfecta. Nu pot decat sa zambesc.

Sunt de acord totusi ca nu poate exista doar iubire sau doar ura. Desi argumentele prezentate sunt lipsite de luciditatea aia clara, matematica, metalica. Se spune ca dragostea singura n-ar putea exista pentru simplul fapt ca  ar trebui sa coexiste cu altceva decat ea insasi? Stramb. Pentru ca parerile de rau nu se exclud in mod natural. Si cu atat mai putin nu vad de ce s-ar exclude duble fericire, fericirea inseriata, in trei, in patru cicluri. Cel putin nu vad care e problema in contextul exemplului dat.

Ar mai fi multe. Sa traim printre cuvinte asadar...

Cu bine

[AL`Xandra]

Raspunsul meu vreau sa vina la voi cu o mica intrebare:
 -Oare mai stim sa iubim?

[rebeca]

    Iubirea ... oare chiar exista? de multe ori traim cu impresia ca DA, intr-adevar ea este in noi, in jurul nostru, peste tot ... ne simtim usori ca niste fulgi si tindem sa cucerim pamantul, universul, galaxia ... dar chiar traim aceste sentimente sau sunt doar simple iluzii? e frumos sa visam ca vom gasi jumatatea, acea persoana care ne va ajuta sa ne intelegem pe noi insine, sa ne descoperim trasaturi ascunse ... ne ajuta sa traim asa cum nu ne-am putut imagina niciodata, asa cum doar in povesti am citit si doar in filme am vazut ... eu cred ca oamenilor le este frica sa traiasca ... sa se exprime ... acea teama nejustificata a ridicolului ... si atunci prefera sa scrie o carte sau sa faca un film de dragoste ... astfel incat macar acele pagini scrise sa ne trezeasca la viata imaginatia si acele imagini sa ne faca sa ne gandim la "posibilitate" ... ne este frica sa traim ... preferam sa vedem cum altii "joaca" rolul vietii ... mereu ne este frica ... si dupa ce trece un timp ne simtim singuri, goi pe dinauntru ca si cum persoana noastra ar fi o simpla silueta pierduta in sumbrul cotidian ... atunci ramanem cu nostalgia clipelor pierdute si cu dorinta de a fi din nou tineri si de a incerca ... sa cucerim universul
                                                    rebeca

[desdemona]

...cand suntem raniti ..in urma unei relatii esuate in care am pus tot ceea ce avem...spunem ca nu mai credem in iubire...ca era doar o iluzie...ceva care sa ne amageasca,ca ea...iubirea..te poate duce la fericire...dar sunt doar prostii...nu asa gandim?nu asa credem cand vedem ca persoana iubita ne-a dezamagit..mai tarziu ne indragostim din nou...iubim mai mult ca niciodata...si iarasi credem ca ne putem gasi jumatatea...ca el sau ea este sufletul pereche....dar ceva se intampla..si din nou...iubirea dispare..cam acesta este cursul ...eu cred ca desi spunem ca nu vom mai iubi vreodata....iubim sa fim indragostiti ,sta este adevarul..

[Evangeline]

Iubirea a existat si va exista mereu